ICCJ. Decizia nr. 4366/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 4 octombrie 2000, reclamanta SC A.C. SRL Buftea, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Buftea și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă să respecte clauza irevocabilă de vânzare și în consecință să fie obligată pârâta să încheie în formă autentică actul de vânzare pentru imobilul situat în Buftea, reprezentat de activul P.B., obiect al contractului de leasing imobiliar din 9 aprilie 1999 astfel cum acesta a fost modificat prin act adițional.
De asemeni a solicitat reclamanta obligarea pârâtei potrivit art. 11 din O.G. nr. 51/1997 modificată prin Legea 99/1999 suma în ROL ce reprezintă cuantumul egal cu valoarea reziduală a bunului /valoarea sa de circulație cu titlu de daune interese precum și obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 0,3 % din valoarea reziduală a bunului pentru fiecare zi de întârziere până la precizarea actului de vânzare - cumpărare în formă autentică.
Prin sentința nr. 7746 din 23 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a admis în parte acțiunea reclamantei a luat act că aceasta a renunțat la capătul de cerere privind plata daunelor interese și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta contractul în formă autentică pentru activul menționat cu daune cominatorii de 200.000 lei /zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executare.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 40/ A din 11 februarie 2002, a admis apelul pârâtei a schimbat în tot sentința pronunțată de instanța de fond și a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei pronunțată în apel a fost anulat prin decizia nr. 1139 din 24 martie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, conform art. 43 alin. (1) C. proc. civ., reținând că reclamanta - recurentă nu avea capacitatea de exercițiu a drepturilor.
La data de 26 martie 2004 reclamanta SC A.C. SRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ., susținând că decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Prin decizia nr. 469 din 27 ianuarie 2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de reclamantă.
împotriva acestei decizii la data de 23 mai 2005, reclamanta a formulat cerere de revizuire în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocând descoperirea unui înscris nou doveditor respectiv adresa din 15 mai 2005 emisă de O.N.R.C.
în examinarea acestei cereri de revizuire instanța constată că potrivit art. 322 C. proc. civ., se poate cere pentru cazurile prevăzute la pct. 1-9 din același articol revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Față de prevederile legale mai sus menționate se constată că nu se poate formula o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o contestație în anulare și pe cale de consecință cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Conform prevederilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată revizuienta la plata sumei de 11.900.000 lei către intimată cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform dovezilor depuse la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4357/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4383/2005. Comercial → |
|---|
