ICCJ. Decizia nr. 4602/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 11 august 2003, reclamanta R.A.M. Buzău a chemat în judecată C.I. constituită în baza ordinului nr. 400/293/111/2001 și pe E.M.N., sucursala Buzău, solicitând anularea hotărârii din 10 martie 2003 a Comisiei și să constate că reclamanta îndeplinește condițiile cerute de art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002 și să fie obligată pârâta SC E.M.N., sucursala Buzău, să scutească pe reclamantă de plata majorărilor de întârziere în sumă de 7.543.522.784 lei.
în motivarea cererii reclamanta arată că deși a depus documentația necesară și îndeplinește condițiile, pârâta nu a acceptat cererea de scutire pentru plata penalităților.
Prin sentința nr. 1948 din 19 noiembrie 2003, tribunalul în baza înscrisurilor de la dosar și a actelor normative incidente cauzei respectiv O.U.G. nr. 57/2002; H.G. nr. 236/1993 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că suma de 7.543.572.784 lei, reprezintă majorări de tarif element component al prețului energiei furnizate și nu fac obiectul reglementărilor O.U.G. nr. 57/2002.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 811 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. S-a reținut cp chiar dacă s-ar admite că majorările de tarif pot forma obiectul O.U.G. nr. 57/2002, reclamanta nu îndeplinește condițiile cerute de Normele Metodologice de aplicare și anume de a avea achitate facturile curente (art. 17 alin. (2) din Norme și art. 11 alin. (2) din O.U.G.).
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta apelantă care însă nu invocă vreun caz de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Prin motivele scrise dezvoltate oral în fața instanței recurenta susține (cazul de netemeinicie) că unele din facturile solicitate de pârâtă la plată s-ar încadra în categoria datoriilor susceptibile de scutire la plată, că a achitat facturile curente și restante până la 30 iunie 2004, că a realizat convenția din 22 noiembrie 2004 cu pârâta care însă nu a fost pusă în practică de către aceasta.
Criticile sunt neîntemeiată iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează.
Este neîndoielnic faptul că recurenta recunoaște datoria ce formează obiectul litigiului, că la rândul ei pârâta recunoaște că s-a convenit un proiect de convenție pentru ca aplicarea O.U.G. nr. 57/2002 numai că SC R.A.M. nu a reușit să îndeplinească în totalitate obligațiile de a avea toate facturile achitate la zi continuând să înregistreze restanțe, perioada de plata la zi fiind prevăzută la 7 ani de art. 11 alin. (2) din actul normativ.
Potrivit art. 17 alin. (2) din Normele de aplicare datoriile restante se țin cu dublă evidență (credite-debite) pe toată această perioadă în care dacă debitorul reușește să achite celelalte obligații la zi, la expirarea termenului beneficiază de scutirea la plată.
Astfel fiind, față de considerentele ce prevăd, soluțiile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice;
Criticile recurentei au fost neîntemeiate, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4447/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4606/2005. Comercial → |
|---|
