ICCJ. Decizia nr. 4435/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8024 din 22 august 2003, reclamanta SC I.C.M.T. SA, a chemat în judecată pârâta SC O.A. SRL Timișoara, pentru ca prin hotărârea pronunțată să fie obligată să se prezinte la notarul public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, obligarea pârâtei la daune cominatorii în valoare de un milion lei /zi de întârziere până la încheierea contractului, să se pronunțe în situația în care nu se prezintă pentru încheierea contractului autentic, o hotărâre judecătorească, care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, și să încuviințeze înscrierea în C.F.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2003, precum și a convenției adiționale din 23 septembrie 2002 definită de părți, Protocol de compensare reciprocă, de fapt un antecontract de schimb și repararea prejudiciului cauzat în valoare de 547.826.000 lei la data de 30 septembrie 2003 cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timiș prin sentința nr. 203 din 28 ianuarie 2004 a respins acțiunea principală și a admis cererea reconvențională, dispunând rezoluțiunea convenției denumită contract de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2002 și a convenției adiționale din 23 septembrie 2002 și a obligat pârâta reconvențională la plata sumei de 547.826.000 lei, daune cu 40.231.072 lei, cheltuieli de judecată.
în pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că reclamanta din acțiunea principală SC I.C.M.T. SA nu și-a îndeplinit obligația asumată prin promisiunea de vânzare, convenția din 16 septembrie 2002, deși a fost modificată de pârâta proprietara terenului în acest sens, ca urmare cererea pentru obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, cu daune cominatorii și înscrierea în C.F. este fără temei.
în admiterea cererii reconvenționale, instanța a reținut că rezoluțiunea convenției din 16 septembrie 2002 este întemeiată pe nerespectarea obligațiilor reclamantei principale și prin faptul că nelivrarea materialelor de construcții de către aceasta a prejudiciat pe reclamanta reconvențională prin nefinalizarea unei hale de producție și nevalorificarea acesteia prin închiriere, astfel că se justifică cererea pentru daune, echivalente cu valoarea chiriei neobținute.
Apelul reclamantei SC I.C.M.T. SA, împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 158/ A din 17 mai 2004, sentința atacată fiind schimbată în parte în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâta SC O.A. SRL cu menținerea restului dispozițiilor sentinței atacate.
S-a reținut de către instanța de apel că nelivrarea materialelor de construcție de către reclamantă, în îndeplinirea convenției dintre părți, se datorează culei pârâtei care nu le-a solicitat până la 30 noiembrie 2002, astfel că nu se justifică acordarea de daune pentru nefinalizarea lucrărilor la hala ce urma să o închirieze.
împotriva acestei ultime hotărâri, ambele părți au declarat recurs.
Recurenta-reclamantă din acțiunea principală, SC I.C.M.T. SA a susținut că greșit s-a confirmat ca legală rezoluțiunea convenției dintre părți, întrucât neexecutarea acesteia în ce privește livrarea în întregime a materialelor este imputabilă pârâtei, care nu a comunicat cantitățile și structura materialelor necesare, așa cum s-a stabilit prin Protocolul de compensare.
Recurenta-pârâtă, reclamantă în cererea reconvențională, SC O.A. SRL Timișoara, și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că netemeinic și nelegal curtea de apel a respins cererea reconvențională, întrucât:
- reclamanta SC I.C.M.T. SA nu a îndeplinit obligația de a livra materialele la termenele și în cantitățile prevăzute în Protocolul de compensare reciproc, din 23 septembrie 2002. Surplusul de material livrat de reclamantă peste cantitatea convenită a fost betonul, material supus degradării și anume 90 tone în loc de 70 tone, deși instanța reține greșit că acest material nu a fost livrat;
- instanța de apel a reținut fără temei că nelivrarea materialelor s-a datorat nesolicitării acestora de către beneficiară, până la termenul limită de 30 noiembrie 2002;
- daunele provocate prin nelivrarea materialelor și nefinalizarea halei au fost dovedite cu contractul de închiriere din 20 decembrie 2002, care a cauzat dauna constând în contravaloarea materialelor livrate și beneficiul nerealizat din închiriere.
Analizând actele și lucrările dosarului în recurs, se rețin următoarele:
Cu privire la recursul reclamantei principale SC I.C.M.T. SA Timișoara se reține că este nefondat.
Convenția dintre părți din 16 septembrie 2002 și Protocolul de compensare reciprocă din 23 septembrie 2002, aveau ca scop vânzarea de către SC O.A. SRL a terenului în suprafață de 4608 mp aflat în Timișoara, str. Constructorilor, la prețul de 276.401.300 lei ce urma să fie achitat prin livrări de materiale și închiriere utilaje, conform anexei la convenție.
în protocolul din 23 septembrie 2002 se precizează aceleași materiale, cu termen limită de livrare 30 noiembrie 2002, transferul fiind în sarcina reclamantei SC I.C.M.T SA.
Este necontestat faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit decât parțial obligațiile de livrare asumate, deși pârâta și-a respectat obligațiile legate de radierea inscripțiilor ipotecare și a interdicțiilor în favoarea B.R.D. privind terenul în litigiu.
Ca urmare, întemeiat instanțele de fond și apel au respins ca neîntemeiată cererea reclamantei SC I.C.M.T. SA de obligare a pârâtei la încheierea sub formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare a terenului în cauză.
Susținerea recurentei în sensul că neîndeplinirea în totalitate a obligațiilor de livrare este imputabilă pârâtei beneficiare, prin necompunerea condițiilor și termenelor de livrare, nu poate fi primită, întrucât convențiile invocate stabileau cantitățile de livrat și termenul limită de 30 noiembrie 2002.
Cu privire la recursul reclamantei reconvenționale SC O.A. SRL Timișoara, se rețin următoarele:
Prin neonorarea integrală a obligațiilor de livrare a materialelor de construcții, reclamanta reconvențională nu a fost în măsură să realizeze amenajarea halei de producție în suprafață de 680 m.p. și nu s-a putut onora datorită acestui fapt contractul de închiriere nr. 24 din 20 decembrie 2002, cu SC R.T.V. SRL, cu termen la 1 ianuarie 2003, ceea ce i-a creat o pierdere de 547.826.000 lei calculată până la 30 septembrie 2003, reprezentând chiria de 1360 euro /lună precum și natura materialelor nelivrate în sumă de 77.826.000 lei.
Reținerea curții de apel în sensul că betonul nu a fost livrat, nefiind solicitat până la 30 noiembrie 2002, deci datorită culpei pârâtei reclamante reconvenționale, este contrară actelor dosarului, livrarea acestui material făcându-se integral.
Ca urmare, nu-și are temei reținerea în sensul neonorării integrale a obligațiilor contractuale din culpa beneficiarei, întrucât, așa cum s-a arătat, convenția din 16 septembrie 2002, indica și protocolul din 23 septembrie 2002, indica materialele, cantitățile de 30 noiembrie 2002 și termenul limită de 30 noiembrie 2002, astfel că este culpa reclamantei SC I.C.M.T. SA, privind neonorarea obligațiilor asumate.
Față de neîndeplinirea obligațiilor de către această parte, este întemeiată cererea reclamantei reconvenționale privind rezoluțiunea convenției din 16 septembrie 2002 și a Protocolului din 23 septembrie 2002, precum și de obligare a SC I.C.M.T. SA la plata daunelor în sumă de 547.826.000 lei, necontestate cifric, daune acordate de instanța de fond.
Așa fiind, recursul SC O.A. SRL Timișoara va fi admis, decizia atacată urmând să fie modificată în sensul respingerii apelului reclamantei SC I.C.M.T. SA, împotriva sentinței Tribunalului Timiș, secția comercială nr. 203 din 28 ianuarie 2004, pe care o menține ca temeinică și legală.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata SC I.C.M.T. SA Timișoara, a fost obligată față de recurenta reclamantă reconvențională la plata sumei de 10.975.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa de timbru.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4191/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4445/2005. Comercial → |
|---|
