ICCJ. Decizia nr. 4608/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4608/2005
Dosar nr. 467/2005
Şedinţa publică din 11 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3692/COM/2002, la Tribunalul Constanţa, reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa a chemat în judecată pe pârâta SC P.T. SRL Mangalia, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate desfiinţarea unilaterală a contractului de închiriere din 25 mai 1998, având ca obiect spaţii de cazare din satul de vacanţă D. şi evacuarea pârâtei.
Pârâta, legal citată a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 300 milioane lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar, modernizări şi utilări efectuate cu acordul reclamantei.
Acţiunea principală a fost soluţionată prin sentinţa nr. 3883/2003 a Tribunalului Constanţa.
Prin sentinţa nr. 3176/ COM din 9 aprilie 2004, Tribunalul Constanţa a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta la plata sumei de 912.208.360 lei, inclusiv T.V.A., cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri către pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pârâta a executat o construcţie nouă cu destinaţia uscător de rufe, o supraetajare la clădirea grupului sanitar, montarea a 35 uşi din lemn la căsuţe, montarea unei coame din argilă arsă la zidurile despărţitoare, zugrăveli lavabile interioare şi exterioare, gărduleţe din lemn pentru delimitarea aleilor de circulaţie şi a spaţiilor verzi.
Tribunalul a reţinut că aceste lucrări intră în categoria celor uşoare, reglementate de C. civ., efectuate în vederea conservării lucrurilor deţinute în baza contractului de închiriere, pentru care este îndreptăţită la despăgubiri.
Apelul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 361 din 16 decembrie 2004.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate, lucrările evidenţiate în expertiză au avut caracter urgent şi erau necesare pentru buna funcţionare a căsuţelor închiriate, fiind recunoscute de către reclamantă conform procesului verbal de constatare, încheiat la 14 martie 2001.
S-a mai reţinut că potrivit procesului verbal de recepţie din 4 aprilie 2001, comisia de recepţie a recomandat admiterea recepţia lucrărilor, cu condiţia rezolvării de către antreprenor a tuturor obiecţiunilor menţionate în act, semnat de ambele părţi.
Mai mult, după pronunţarea hotărârii de către tribunal, reclamanta a achitat suma de 999.305.487 lei către pârâtă, reprezentând obligaţii de plată, datorate conform sentinţei civile nr. 3176/2004 şi 462/2004 de Tribunalul Constanţa (ordinul de plată din 9 iunie 2004).
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurenta nu a indicat temeiul de drept al cererii, dezvoltând critici cu privire la lipsa acordului proprietarului la efectuarea lucrărilor executate de pârâtă şi cu privire la expertiza efectuată în cauză.
Cât priveşte prima critică, recurenta arată că potrivit dispoziţiilor art. 4.2 pct. j din contractul părţilor, pârâta avea obligaţia de a solicita acordul proprietarului pentru orice alt tip de lucrări efectuate la complexul turistic şi să întocmească o listă a acestora, spre aprobare. În considerarea acestui articol, recurenta arată că nu şi-a dat acordul pentru lucrările cuprinse în adresa din 9 martie 2001, chiriaşul dând dovadă de rea credinţă în prezentarea unor situaţii de plată şi abia după ce reclamanta şi-a manifestat voinţa în sensul denunţării unilaterale a contractului de închiriere.
În ceea ce priveşte critica referitoare la însuşirea expertizei de către instanţele de judecată, recurenta susţine că în concluzii nu s-a precizat care sunt lucrările decontate şi cuantumul acestora în cadrul sumei de 912.208.360 lei, precum şi ignorarea de către aceleaşi instanţe a prevederilor art. 969 C. civ. şi art. 1420 C. civ. şi următoarele, în sensul că lucrările efectuate de pârât exced celor de natură a fi executate fără acordul proprietarului, cum greşit le-a calificat şi expertiza şi instanţele de judecată.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond respingerea cererii reconvenţionale.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează:
Potrivit procesului verbal de constatare încheiat la data de 14 martie 2001, ambele părţi au stabilit lucrările ce trebuie executate la sat vacanţă D., în contul proprietarului, cu referire la adresa din 9 martie 2001. Acest act este semnat şi parafat de reprezentanţii legali ai părţilor şi este urmare a prevederilor pct. 4 lit. j) din contract (acelaşi dosar).
Procesul verbal de recepţie din 4 aprilie 2001, însuşit de asemenea de ambele părţi, consemnează stadiul lucrărilor şi dotărilor efectuate, calitativ şi cantitativ, cu recomandarea de admiterea recepţiei, sub condiţia rezolvării de către antreprenoare a obiecţiunilor menţionate.
Faţă de aceste înscrisuri, critica privind lipsa acordului proprietarului nu se susţine, astfel că bine instanţele de judecată au reţinut că au fost respectate prevederile contractului în cauză.
Cu privire la critica recurentei privind concluziile expertizei însuşite de instanţele de judecată, Curtea reţine că în mod corect acestea răspund lămuririi situaţiei de fapt, stabilind punctual lucrările şi dotările efectuate de pârâtă.
De altfel, instanţa de apel a constatat decăderea din dreptul de a solicita soluţionarea obiecţiunilor la raportul de expertiză, formulate de reclamantă, având în vedere că această probă a fost cerută peste termenul legal.
S-a reţinut corect că prin executarea lucrărilor s-a sporit valoarea bunurilor deţinute în baza contractului de închiriere, iar reclamanta este datoare a despăgubi pârâta, în limita sumei de 912.208.360 lei, aşa cum a stabilit expertiza.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 teza 2 va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., se vor acorda cheltuieli de judecat cu titlu onorariu avocat, în sumă de 5 milioane lei, pârâtei intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 361 din 16 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 5.000.000 lei către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4605/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4609/2005. Comercial → |
|---|
