ICCJ. Decizia nr. 4619/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4619/2005
Dosar nr. 2760/2005
Şedinţa publică din 11 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 167/2005, pronunţată de Tribunalului Cluj în dosarul 584/2004, s-a admis acţiunea reclamantului C.L.M.C.N., împotriva pârâtei SC R.I. SRL Cluj – Napoca şi s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 25.121.809.740 cu titlu de cotă de asociere şi daune interese, aferente.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în baza înscrisurilor de la dosar, că prin contract părţile s-au asociat în vederea exploatării în comun a spaţiului situat în Cluj – Napoca Str. Emile Zola. Prin contract pârâta s-a obligat să achite contravaloarea cotei cuvenite reclamantei de la data de 17 ianuarie 2002 (data hotărârii C.L.) privind încheierea contractului deşi imobilul a fost predat efectiv la data de 10 aprilie 2002. Că pârâta nu a achitat decât suma de 500.000.000 lei şi doar după ce a fost notificată de către reclamantă cu intenţia de a revoca contractul.
Tribunalul a interpretat conduita pârâtei neconformă cu obligaţiile asumate prin contract iar apărările sale cum că nu a înregistrat profit din culpa reclamantei au fost înlăturate, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie atât sub aspectul sumelor la care a fost obligată, la aplicarea în cauză a unor dispoziţii normative (OG şi HG) care nu aveau incidenţă ca şi pentru greşita reţinere a culpei sale în neîndeplinirea de către reclamantă a unor obligaţii asumate prin contract ca şi nereţinerea culpei reclamantei prin nepredarea spaţiului ce forma obiectul contractului, la timp.
Prin Decizia nr. 159 din 11 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2287/2005 a fost admis apelul pârâtei împotriva sentinţei nr. 162 din 31 ianuarie 2005, pe care a schimbat-o în sensul că a fost admisă în parte acţiunea reclamantei şi obligată pârâta să-i plătească 13.416.000.000 lei cu titlu de cotă de asociere pentru perioada 10 aprilie 2002 – 10 august 2004 şi 2.665.000.000 lei, reprezentând actualizarea sumei cu rata inflaţiei.
A fost obligat intimatul la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 119.735.048 lei.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.
Prin recursul reclamantului, prin care se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de apel pentru greşita interpretare a clauzelor contractuale, şi greşita neaplicare a unor acte normative incidente cauzei a căror aplicare a fost asumată de pârâtă printr-o clauză generică a contractului, toate acestea având ca efect admiterea doar în parte a acţiunii în apel.
În ce priveşte critica vizând greşita interpretare a clauzelor contractuale reclamanta recurentă susţine că pârâta trebuia obligată la plata cotei de asociere începând cu data adoptării hotărârii C.L. din 17 ianuarie 2002 şi nu de la data predării spaţiului.
Critica este neîntemeiată. Aceasta deoarece reţinând în mod corect că între părţi s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune reglementat de art. 251 – 252 C. proc. civ.
De esenţa contractului încheiat între părţi au fost obligaţiile principale asumate. Astfel reclamantul s-a obligat să pună la dispoziţie spaţiul liber de sarcini şi totodată să-l predea cocontractantului (art. 3 lit. a) şi b) contract).
Ori aşa cum corect a reţinut Curtea de Apel Cluj predarea spaţiului a avut loc la data de 10 aprilie 2002, astfel că anterior acestei date reclamantul nu poate invoca propria culpă în nerealizarea obligaţiilor de plată a cotei de asociere de către pârâtă.
Nici critica privind incidenţa unor acte normative neprecizate pe de o parte în art. 21, iar pe de o parte s-a stipulat în baza art. 7 că modificarea clauzelor contractului se poate face numai cu acordul părţilor, ceea ce nu s-a realizat.
Pe acest temei pârâta nu a fost obligată la plata altor sume ce ar deriva din reglementări străine naturii contractului (T.V.A.) dobânzi penalităţi specifice unor obligaţii bugetare. Chiar dacă sumele încasate din astfel de contracte care sunt contracte comerciale se varsă la bugetul local de către reclamantă ele nu constituie obligaţii bugetare ci dimpotrivă venituri extra - bugetare.
Numai astfel printr-o corectă interpretare a tuturor clauzelor contractuale instanţa de apel a stabilit în mod just atât perioada pentru care pârâta datorează cota de participaţiune cât şi cuantumul acesteia, iar recursul reclamantului se va respinge ca nefondat.
Cât priveşte recursul pârâtei. S-a susţinut că greşit a fost obligată la plata cotei de participare câtă vreme din culpa reclamantului nu s-a realizat profit. Critica este neîntemeiată câtă vreme în mod corect instanţa de apel a obligat pârâta la plata lor de la data predării spaţiului de către reclamant. Prin inserarea clauzei potrivit căruia pârâta, s-a obligat la plata lunară a unei cote de 497.000.000 RON nu se poate susţine că s-au încălcat prevederile art. 153 C. civ. şi contractul ar fi nul, cel puţin din momentul predării spaţiului obligaţia de a realiza profit revenea pârâtei, iar nu reclamantei care prin punerea spaţiului la dispoziţie şi-a adus cota parte în afacere.
O a doua critică se referă la greşita sa obligare la plata cotei după pronunţarea sentinţei nr. 4251 din 6 octombrie 2003 prin care reclamantul a fost obligat să încheie cu pârâta contract de vânzare – cumpărare a spaţiului în temeiul Legii nr. 550/2001.
Ori pentru executarea acestei hotărâri pârâtele trebuiesc să realizeze acordul de voinţă prin negociere, ceea ce în speţă nu s-a realizat, iar pârâta a rămas în posesia spaţiului şi după această dată ceea ce instanţa de apel prin Decizia criticată a reţinut în mod corect.
Celelalte critici ale pârâtei nu se constituie în nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 (sumă datorată după opinia sa, modalităţi de calcul) ci vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate neexistând temei legal pentru acestea.
Faţă de considerentele ce preced curtea constată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, criticile din cele două recursuri neîntemeiate şi urmează să dispună respingerea lor, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul C.L.M.C.N. şi de pârâta SC R.I. SRL Cluj – Napoca, împotriva deciziei nr. 159 din 11 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2287/2005, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4617/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4620/2005. Comercial → |
|---|
