ICCJ. Decizia nr. 4666/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4666/2005
Dosar nr. 2039/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1539 din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea introdusă de reclamanta SC U. SA Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC C. Co Satu Mare şi a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 15.554.400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că au fost respectate prevederile art. 948 C. civ., contractul încheiat între părţi întrunind condiţiile esenţiale de validitate: capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul exprimat valabil, obiectul determinat şi cauza licită.
A mai reţinut că la încheierea contractului nu s-a constatat că au fost încălcate dispoziţii legale imperative sau ordinea publică şi nici că s-a fraudat legea.
De asemenea, a reţinut şi că reclamanta nu a înserat în contract o clauză de natură s-o oblige imperativ pe pârâtă de a îndeplini investiţiile de mediu destinate executării programului de conformare corespunzător activelor cumpărate.
Prin Decizia nr. 36/C/2005 – A din 29 martie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate, apreciind ca fiind nefondate criticile formulate de apelanta-reclamantă şi confirmând hotărârea instanţei de fond, ca legală şi temeinică.
Împotriva deciziei curţii de apel, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii sale în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Fără o sistematizare a motivelor de nelegalitate, în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanţei de apel, susţinând în esenţă că potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 294/2003, prin care a fost aprobată cu modificări OUG nr. 91/2002 de modificare şi completare a Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, avizul de mediu pentru vânzarea de active este un act de sine stătător, ce nu trebuie confundat cu autorizaţia de mediu, nici cu o clauză contractuală şi este obligatoriu, indispensabil şi anterior încheierii contractului de vânzare de active, inexistenţa lui atrăgând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Având în vedere probatoriul administrat, ambele instanţe au apreciat corect că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 948 C. civ., nici încălcarea altor dispoziţii legale imperative sau de ordine publică şi nici fraudarea legii.
Contractul fiind încheiat cu consimţământul reclamantei, aceasta, a avut, prin urmare, cunoştinţă despre toate condiţiile vânzării; obiectul contractului, astfel cum a fost individualizat în contract şi în schiţa de parcelare, se regăseşte în natură, aşa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză, iar obligaţia de plată a preţului a fost executată şi nemulţumirile ulterioare ale vânzătoarei legate de preţul obţinut nu pot fi luate în consideraţie, acestea neputând viza eventual decât negocierile ce au premers întocmirii actului şi nu executarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract valabil încheiat.
Referitor la susţinerea recurentei, în sensul că lipsa avizului de mediu este de natură să atragă nulitatea contractului, se constată că ambele instanţe au reţinut corect că preocuparea pentru includerea în contract a unei clauze ferme de preluare a răspunderii pentru investiţiile de mediu revenea reclamantei, dar clauza în acest sens, nu a fost prevăzută în contract şi, ca atare reclamanta, solicitând nulitatea absolută a contractului, nu-şi poate invoca propria culpă.
Pe de altă parte, fiecare societate comercială trebuie să depună diligenţe în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare desfăşurării activităţii în concret, iar pârâta a obţinut autorizaţia de mediu pentru funcţionarea secţiei de prelucrări mecanice, urmare analizei documentelor prevăzute şi verificate, în baza Legii nr. 137/1995, O.U. nr. 91/2002, O.U. nr. 76/2001 şi HG nr. 573/2002, Legea nr. 294/2003 invocată de recurentă, fiind ulterioară încheierii contractului dintre părţi.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC U. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 36/ C din 29 martie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4663/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4682/2005. Comercial → |
|---|
