ICCJ. Decizia nr. 4698/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4698/2005
Dosar nr. 242/2005
Şedinţa de la 13 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 februarie 1998 la Tribunalul Mureş, reclamanta SC M. SA Târgu-Mureş, solicită instanţei obligarea pârâtei SC F. SRL Târgu-Mureş la plata sumei de 333.174.013 lei, reprezentând diferenţă neachitată pentru lucrările de construcţii, instalaţii efectuate, a sumei de 486.767.232 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere pe perioada 29 septembrie 1996 – 31 ianuarie 1998 şi în continuare câte 0,3 % din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a preţului, iar în subsidiar, în caz de refuz de plată, să se dispună transferul dreptului de proprietate asupra imobilului edificat în favoarea sa, constatând un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 360 mp, cu 29.284.412 lei cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 349.735.048 lei penalităţi de întârziere în plată pentru neexecutarea investiţiei contractate la termenul de 15 octombrie 1995, precum şi beneficiul nerealizat pe anul 1996, până la predarea în exploatare a respectivei investiţii.
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 19 februarie 1999, Tribunalul Mureş admite în parte acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 333.174.013 lei, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea lucrării de construcţii efectuate în favoarea pârâtei, suma de 486.767.232 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 29 septembrie 1996 – 31 ianuarie 1998 şi în continuare câte 0,3 % pe zi din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului, respinge petitul privind transferul în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului edificat pentru pârâtă, respinge acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă, pe care o obligă şi la 30.894.412 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 293/ A din 31 mai 2000, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul pârâtei – reclamante SC F. SRL, schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei – pârâte SC M. SA, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 331.126.496 lei contravaloarea unor lucrări de proiectare şi construcţii montaj executate şi nedecontate în totalitate, constatând că pârâta, pe parcursul judecării apelului, la 2 mai 2000 şi 5 mai 2000 a achitat din această sumă de plată un total de 50.000.000 lei. Mai obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 349.612.927 lei penalităţi contractuale de 0,30 % pe zi a 713.495,77 lei /zi calculate pe intervalul 29 septembrie 1996 – 31 ianuarie 1998 şi în continuare până la plată, după suma de 237.831.925 lei, din totalul de 556.438.440 lei preţ lucrări executate în cadrul contractului; respinge pretenţia reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere de 0,30 % pe zi, după suma de 93.294.571 lei lucrări în afara contractului; obligă pe pârâtă să mai plătească reclamantei suma de 25.643.620 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond; păstrează în totalitate celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond prin respingerea apelului pârâtei reclamante cu privire la modul de soluţionare a acţiunii reconvenţionale şi transfer drept de proprietate şi obligă apelanta pârâtă să plătească reclamantei intimate suma de 21.995.000 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel, iar pe reclamantă să plătească apelantei 3.391.518 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Prin Decizia civilă nr. 7590 din 13 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială admite recursul declarat de pârâta SC F. SA, casează Decizia nr. 293/ A din 31 mai 2000 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi sentinţa nr. 216 din 19 februarie 1999 a Tribunalului Mureş şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureş, apreciind că nu au fost stabilite cu certitudine cauzele neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate şi că se impune stabilirea corectă a contractului concret al obligaţiilor, a gradului de îndeplinire a acestora, culpa şi consecinţele nerespectării acestor obligaţii, precum şi examinarea în fond a cererii reconvenţionale, cu evaluarea probelor administrate şi cu dispunerea efectuării expertizei solicitate prin care se tinde la stabilirea unor împrejurări de fapt.
Prin sentinţa nr. 286 din 2 februarie 2004, Tribunalul Mureş, secţia comercială, admite în parte acţiunea reclamantei suma de 221.707.448,64 lei, reprezentând contravaloare lucrării de construcţii executate, respinge ca nefondate restul pretenţiilor, respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtă ca nefondată, respinge cererile părţilor privitoare la cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că nefinalizarea la termen a obiectivului de investiţii de către reclamantă se datorează, în parte neîndeplinirii la termen a obligaţiilor de plată de către pârâta investitoare la care se adaugă şi întârzierea reclamantei de a contribui la finanţarea investiţiei cu suma de 171.000.000 lei potrivit actului adiţional la contract, astfel că decalarea termenului de execuţie a avut loc din vina ambelor părţi contractante. Mai reţine instanţa că penalităţile de întârziere constituie de fapt daune interese stabilite în mod convenţional, pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale, în conformitate cu prevederile art. 1066 C. civ. şi nu se justifică cumularea lor cu alte despăgubiri, calculate în raport de pierderea suferită şi beneficiul nerealizat.
Prin Decizia nr. 198/ A din 14 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei dată de instanţa de fond, schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei şi penalităţi de întârziere calculate în procentul contractual de 0,3 % pe zi în mod diferenţiat la suma de 333.174.013 lei, pentru perioada 29 septembrie 1996 – 31 februarie 1998, la suma de 331.126.497 lei pentru perioada 04 februarie 1998 – 05 mai 2000, la suma de 283.147.013 lei pentru perioada 06 mai 2000 – 21 decembrie 2001, la suma de 221.707.448 lei începând cu 22 decembrie 2001 şi până la achitarea integrală a sumei datorate; obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 68.659.145 lei cheltuieli de judecată; obligă intimata să plătească recurentei cheltuieli de judecată în cuantum de 19.655.479 lei; dispune darea în debit a reclamantei recurente cu suma de 48.601.659 lei; menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Nemulţumită de soluţie, pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond cu cheltuieli de judecată. Prin declaraţia de recurs solicită instanţei să dispună şi suspendarea executării hotărârii recurate până la soluţionarea recursului, cerere asupra căreia nu mai insistă ulterior.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru că ar fi schimbat natura actului dedus judecăţii transformând cu de la sine putere penalităţile de 0,3 % prevăzute în contractul dintre părţi în daune interese, analizând acordarea acestora prin prisma elementelor răspunderii civile contractuale. Mai critică Decizia recurată şi pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină acordându-şi stabilirea cuantumului penalităţilor, apreciind că dispozitivul deciziei menţionate nu se poate executa, iar obligarea recurentei la plata unor sume aleatorii atâta timp cât cuantificarea acestora se putea face, conduce la nelegalitatea deciziei recurate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata – reclamantă cere respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, considerând Decizia recurată ca temeinică şi legală, la adăpost de orice critică.
Recursul pârâtei este nefondat.
Cât priveşte critica întemeiată pe prevederile art. 304 punct 8 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită întrucât se constată că instanţa de apel când a obligat pe pârâta recurentă la plata de penalităţi de întârziere de 0,3 % pe zi de întârziere calculate diferenţiat cât priveşte suma la care se raportează a avut în vedere tocmai prevederile contractului dintre părţi şi ale actelor adiţionale la acesta, respectiv ale art. 8.9 din contractul din 15 februarie 1995, şi ale cap. 9 din actul adiţional din 15 august 1995, în lumina cărora a verificat dacă întârzierea lucrărilor faţă de graficul de execuţie s-a datorat sau nu numai culpei pârâtei sau a rezultat din culpa ambelor părţi, constatând în acest sens corect că nu poate fi reţinută sub nici o formă culpa reclamantei care se obligase la a suporta suma de 171.000.000 lei pentru execuţia în cauză, dar sub condiţia ca acţionarii acesteia să devină şi acţionari ai pârâtei, condiţie care nu s-a implicat, astfel că lipsa sa de culpă şi prezenţa culpei pârâtei recurente o îndreptăţeşte în a cere şi primi penalităţile de întârziere contractuale.
Nici critica formulată de recurentă în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Curtea constatând că instanţa de apel şi-a motivat corect şi clar soluţia întemeind-o pe dispoziţiile contractului părţilor constatând un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 360 mp, cu 29.284.412 lei cheltuieli de judecată.
Cererea reconvenţională
Prevederile art. 282 C. proc. civ.
Tribunalul a admis acţiunea promovată de reclamanta şi a obligat-o pe pârâta la plata sumei reprezentând penalităţi contractuale penalităţi de întârziere nelegalitate şi netemeinicie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SRL, împotriva deciziei nr. 198/ A din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4697/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4705/2005. Comercial → |
|---|
