ICCJ. Decizia nr. 4709/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4709/2005
Dosar nr. 7267/2004
Şedinţa de la 13 octombrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2863 din 26 mai 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC S. SRL Voluntari, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL Piteşti şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 14.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare lucrări, dobândă şi T.V.A., precum şi la plata sumei de 7.445.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de pârâtă, probate prin corespondenţă purtată de aceasta şi prin facturile emise şi neonorate la plată, fapt care în temeiul art. 6.1 din contract, i-a dat dreptul la daune – interese pentru neplata la termen.
Prin Decizia civilă nr. 735 din 6 martie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis apelul formulat de pârâtă, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, pârâta având sediul în Municipiul Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3173 din 18 mai 2000, pronunţată în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.000 dolari S.U.A., în lei la data achitării, reprezentând contravaloare lucrări, dobândă şi T.V.A., precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 7.445.000 lei, reprezentând taxă de timbru reţinând că deşi pârâta a fost legal citată nu s-a pronunţat în instanţă, la adresa indicată aflându-se un chiriaş şi nu sediul său social şi că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu pârâta, care, deşi notificată, a refuzat plata facturilor emise pentru încasarea preţului serviciilor de care a beneficiat.
Prin Decizia civilă nr. 2490 din 21 septembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, admite apelul formulat de pârâtă, desfiinţează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu motivarea că pârâta trebuia citată la adresa indicată în motivele de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 528 din 26 ianuarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenţei procesului verbal de recepţie finală a lucrărilor care condiţiona plata restului de 5 % din valoarea contractului.
Prin Decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a admis acţiunea obligând pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 10.500 dolari S.U.A. contravaloare lucrări, 1.000 dolari S.U.A. dobânzi bancare, 2.500 dolari S.U.A. daune interese în echivalent în lei la data plăţii şi la 7.745.000 lei cheltuieli de judecată, precum şi la 8.462.500 lei contravaloare taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că între pârâtă, ca antreprenor general şi reclamantă, ca subantreprenor a intervenit contractul de subantrepriză din 14 mai 1998, având ca obiect lucrări de construcţii şi instalaţii pentru beneficiarul SC C.R. SA, lucrări la care beneficiarul a cerut lucrări suplimentare, la terminarea cărora părţile au încheiat, la 16 iunie 1998, un proces verbal de recepţie semnat fără obiecţiuni de către beneficiar, proiectantul general şi antreprenor şi referitor la care beneficiarul comunicase apelantei, subantreprenor, prin intermediul A. Bucureşti, acceptul său pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, confirmând totodată achitarea diferenţelor de preţ către pârâta - antreprenor general.
Împotriva deciziei nr. 1266 din 27 septembrie 2001 declară recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ., iar ulterior ridică o excepţie de ordine publică arătând în acest sens că magistratul care a intrat în compunerea instanţei la 27 septembrie 2001, când s-a pronunţat Decizia recurată, mai intrase la aceeaşi Curte de Apel Bucureşti, secţia comercială, în compunerea instanţei care a pronunţat Decizia nr. 735 din 6 martie 2000 în aceeaşi cauză şi solicitând, în consecinţă, pronunţarea nulităţii absolute a deciziei recurate, în temeiul art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1583 din 4 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, respinge excepţia nulităţii deciziei recurate şi respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, cu 14.569.170 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Pentru a respinge excepţia nulităţii deciziei recurate instanţa supremă reţine că judecătorul care a pronunţat Decizia civilă nr. 735 din 6 martie 2000, în dosarul nr. 3092/1999 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a soluţionat apelul formulat de pârâtă în sensul desfiinţării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pe motiv că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, deci a admis o excepţie fără a se pronunţa pe fondul litigiului dintre părţi, iar când a pronunţat Decizia nr. 1266 din 27 septembrie 2001, în dosarul nr. 1183/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a soluţionat apelul reclamantei în sensul că a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi pe fond a admis acţiunea. Reţine instanţa supremă că, judecătorul pronunţându-se numai o singură dată pe fondul apelului, deşi cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, apare în mod evident că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 24 alin. (1) C. proc. civ., invocat, care stipulează expres că numai judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.
Instanţa de recurs a analizat toate criticile formulate de recurentă cu privire la Decizia recurată şi a examinat toate motivele invocate, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, bazată pe o corectă interpretare a actului dedus judecăţii, pe cercetarea tuturor clauzelor contractului şi a tuturor actelor din dosar, cu deosebire a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 16 iunie 1998, încheiat între antreprenorul general, pârâta recurentă şi investitorul beneficiar SC C.R. SA, prin care comisia de recepţie a constatat că lucrările executate respectă în general prevederile proiectului şi specificaţiile tehnice, recepţia fiind admisă fără obiecţiuni de părţile semnatare (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel Bucureşti), precum şi a notei din 13 octombrie 1998, prin care proiectantul general al imobilului, firma A.A., comunicase reclamantei că, după o verificare cu toate părţile implicate, reprezentantul tehnic al beneficiarului a aprobat toate cheltuielile suplimentare în valoare totală de 7.000 dolari S.U.A., bani care au fost plătiţi pârâtei (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială). Mai constată instanţa de recurs că litigiul poartă neîndoios numai asupra contravalorii unor lucrări de construcţii suplimentare, cu un cuantum de 7.000 dolari S.U.A., la care justificat s-au adăugat despăgubiri datorate ca urmare a neachitării sumelor, T.V.A. şi impozit pe profit.
Împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pârâta recurentă formulează contestaţie în anulare solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 318, art. 317 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 24 alin. (1) C. proc. civ., sub incidenţa art. 105 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., anularea deciziei, iar pe fond admiterea recursului său.
În dezvoltarea motivelor invocate contestatoarea susţine că soluţia dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece în mod eronat aceasta a interpretat protocolul de terminare a lucrărilor şi de predare a spaţiului, încheiat în 16 iunie 1998, ca reprezentând procesul verbal de recepţie a lucrărilor, dar, în fundamentarea motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., prezintă situaţia de fapt şi reia criticile avansate în recurs invocând, pentru prima dată şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie pe care, însă, nu o fundamentează.
În sprijinul motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) susţine contestatoarea că nu poate rămâne în puterea lucrului judecat un aspect care încalcă legalitatea compunerii instanţei, neputându-se accepta că soluţionarea unei excepţii de către un judecător care ia parte la judecarea cauzei îl face compatibil să se pronunţe ulterior în acelaşi dosar, în al doilea apel al aceloraşi părţi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă arată că Decizia contestată a fost executată şi că motivele contestaţiei în anulare sunt identice cu cele invocate în recurs, că acestea nu sunt întemeiate şi, pe cale de consecinţă, solicită respingerea contestaţiei.
Contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D.I. SRL Piteşti nu este fondată.
Astfel nu se poate constata că hotărârea dată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, este rezultatul vreunei greşeli materiale. Aprecierea de către instanţă a unui înscris depus la dosar nu poate fi considerată ca reprezentând o eroare materială, cu atât mai mult cu cât acesta are conţinutul corespunzător denumirii sale de proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, la întocmirea lui participând ambele părţi din litigiu care l-au şi semnat, prin reprezentanţii lor, fără obiecţii. Mai mult, se constată că pentru a respinge recursul promovat de pârâta contestatoare, instanţa de recurs a cercetat toate criticile invocate în susţinerea acestuia de către recurentă, motivând pertinent respingerea lor, astfel că nu se poate reţine ca întemeiată invocarea art. 318 C. proc. civ.
Conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ., invocat de contestatoare, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă numai dacă motivul respectiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, sau dacă în cazul când acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prin Decizia contestată instanţa supremă a respins recursul ca nefondat, examinând toate criticile şi motivele invocate de recurentă în susţinerea recursului său.
Se constată de asemenea că motivul relativ la încălcarea art. 24 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că soluţionarea unei excepţii de către un judecător care ia parte la judecarea cauzei îl face incompatibil să se pronunţe ulterior în acelaşi dosar, în al doilea apel al aceloraşi părţi, a fost ridicat de contestatoare în recurs, iar instanţa de recurs l-a examinat, reţinând că în primul apel s-a pronunţat Decizia de casare a sentinţei, dispunându-se rejudecarea de către aceeaşi primă instanţă, de fond, pentru lipsă de procedură, deci admiţându-se o excepţie fără ca apelul să fi fost judecat în fond, iar în al doilea apel instanţa în compunerea căreia a intrat acelaşi judecător a soluţionat apelul în sensul că a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi pe fond a admis acţiunea reclamantei. Examinând excepţia ridicată de recurenta contestatoare, instanţa de recurs a constatat că judecătorul s–a pronunţat numai o singură dată pe fondul apelului, deşi cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele textului de lege invocat şi, în consecinţă, a respins excepţia nulităţii deciziei recurate.
Astfel fiind, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ. şi nici cele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatoare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul SC D.I. SRL Piteşti, împotriva deciziei nr. 1583 din 4 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4708/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4745/2005. Comercial → |
|---|
