ICCJ. Decizia nr. 4798/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4798/2005

Dosar nr. 1232/2005

Şedinţa publică din 18 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 20 noiembrie 2001, reclamanta S.I.F. T. SA Braşov, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Braşov, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A., din 4 noiembrie 2001 în ceea ce priveşte majorarea de capital social cu suma de 3.674.250 lei aport în numerar şi majorarea capitalului social cu suma de 6.080.000 lei aport în natură, să se comunice la O.R.C. Braşov hotărârea ce se va pronunţa, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2894 din 30 septembrie 2002, Tribunalul Braşov a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 29 din 21 ianuarie 2003, a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare.

Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 1656 din 15 aprilie 2003, a respins acţiunea reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă soluţii a fost admis de Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 871 din 2 octombrie 2003, care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată în primă instanţă.

După aceasta a doua casare, rejudecând cauza în fond, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 1759 din 29 septembrie 2004, a admis acţiunea reclamantei, a anulat punctele 1 şi 2 din hotărârea A.G.E.A. SC C. SA din 4 noiembrie 2001, dispunând comunicarea soluţiei la R.C. şi obligând pe pârâtă la plata sumei de 29.078.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 7 din 1 februarie 2005, a admis în parte apelul pârâtei, a schimbat sentinţa civilă de mai sus, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, cu 75.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată, întrucât greşit i-a fost respinsă cererea de anulare a hotărârii A.G.E.A. din 4 noiembrie 2001.

Recursul este neîntemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea susţinerilor pe care reclamanta le face prin recursul de faţă în raport de actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, se constată că acestea nu întrunesc niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speţă, se constată că din înscrisurile şi verificările făcute prin raportul de expertiză rezultă că acţionarul SC O. SRL Braşov a împrumutat pârâtei, conform contractelor şi actelor adiţionale, suma de 3.674.368.732 lei.

În această situaţie, cu respectarea art. 205 punct 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, pârâta SC C. SA Braşov a hotărât majorarea capitalului social cu suma împrumutată în favoarea acţionarului SC O. SRL, ceea ce constituie aportul adus de acest acţionar la societatea pârâtă.

Cum, din verificările expertului asupra situaţiei contabile a pârâtei a rezultat că suma imputată a servit achitării datoriilor la stat privind taxa de T.V.A., corect instanţa de apel a reţinut că aportul adus de acţionarul menţionat se încadrează în dispoziţiile legale menţionate mai sus.

Pe de altă parte, şi în ceea ce priveşte investiţiile realizate de acţionarul SC O. SRL, corect instanţa de apel s-a fundamentat pe constatările din expertiză privind realitatea executării lucrărilor şi contravaloarea lor ce se regăseşte în facturile întocmite în valoare de 6.080.032.100 lei.

Astfel că, în mod corect s-a reţinut că împrumutul acordat de acţionar pentru plata datoriilor la stat ale pârâtei nu au creat un conflict de interese între acţionar şi societate, iar majorarea capitalului prin cele două modalităţi arătate mai sus s-au efectuat în beneficiul societăţii pârâte.

În consecinţă, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.

Având în vedere această soluţie recurenta reclamantă va fi obligată să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în recurs, conform art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA Braşov, împotriva deciziei nr. 7/ Ap din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli, onorariu avocat, către intimata SC C. SA Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4798/2005. Comercial