ICCJ. Decizia nr. 4815/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4815/2005
Dosar nr. 2706/2005
Şedinţa de la 18 octombrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 25 octombrie 1996, reclamanta SC P.C. SRL Craiova a chemat în judecată SC S. SA Călăraşi, pentru obligarea la livrarea a 993 panouri de cale ferată şi la daune cominatorii în valoare de 2.000.000 lei /zi întârziere, de la data rămânerii definitive şi revocabile a hotărârii, până la data îndeplinirii obligaţiei.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa nr. 121 din 30 noiembrie 1998 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să livreze 993 panouri de cale ferată, fiind respinse cererile pentru daune şi rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 1709 din 10 noiembrie 1998 a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Recursul pârâtei împotriva deciziei instanţei de apel a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4112 din 18 noiembrie 1999, hotărârea atacată fiind casată, şi prin admiterea apelului aceleaşi părţi, a desfiinţat hotărârea instanţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa nr. 328 din 29 iunie 2000 a admis în parte acţiunea, a dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare – cumpărare în ce priveşte cele 993 panouri şi a respins cererea pentru daune interese.
Apelurile declarate de ambele părţi au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 74/ A din 19 martie 2002, hotărârea primei instanţe fiind schimbată în tot, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 20.416.029.828 lei, despăgubiri reactualizate.
Împotriva deciziei menţionate, pârâta a declarat recurs, admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 7259 din 29 noiembrie 2002, hotărârea atacată fiind modificată, în sensul admiterii apelului reclamantei şi obligării pârâtei la daune în sumă de 2.284.893.000 lei, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei nr. 328 din 29 iunie 2000 a Tribunalului Călăraşi.
Împotriva deciziei nr. 74/ A din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi a deciziei Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială nr. 7259 din 29 noiembrie 2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 81 din 16 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători a admis recursul în anulare împotriva deciziei nr. 74 din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a deciziei nr. 7259 din 29 noiembrie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, pe care le-a casat, cu trimiterea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, în vederea rejudecării în fond a cauzei.
S-a reţinut în esenţă că determinarea daunelor nu s-a făcut prin analizarea obligaţiilor părţilor şi stabilirea îndeplinirii acestora.
Dosarul a fost trimis pentru rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 136 din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că fiind desfiinţate toate hotărârile pronunţate, inclusiv a Tribunalului Călăraşi, competenţa judecării în fond este determinată de obiectul cauzei, valoarea de la data sesizării instanţei şi dispoziţiile procedurale atunci în vigoare.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa comercială nr. 325 din 10 mai 2005, a admis excepţia de necompetenţă invocată de reclamantă, SC P.C. SRL Craiova şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, şi, faţă de ivirea conflictului negativ de competenţă, a înaintat dosarul acestei instanţe pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte, în stabilirea instanţei competentă în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., reţine următoarele:
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul 9 Judecători din 16 februarie 2004, admiţând recursul în anulare a casat numai hotărârile pronunţate în apel, Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nr. 74/ A din 19 martie 2002, şi în recurs, Decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială nr. 7259 din 29 noiembrie 2002. S-a dispus trimiterea dosarului Curţii de Apel în vederea rejudecării cauzei.
Rezultă cu claritate că, competenţa soluţionării a fost stabilită ca fiind a Curţii de Apel, astfel că, fără temei, instanţa de apel, primind dosarul, a considerat că rejudecarea revine instanţei de fond, Tribunalul Călăraşi. Se reţine că hotărârea pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în fond, sentinţa nr. 328 din 29 iunie 2000, nu a fost casată.
Ca urmare, Curtea de Apel Bucureşti urmează să rejudece apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei de fond, având în vedere criticile şi îndrumările din Decizia de casare.
Aşa fiind, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, urmează să se stabilească competenţa soluţionării litigiului în cauză, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta SC P.C. SRL Craiova şi pârâta SC S. SA Călăraşi, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4809/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4822/2005. Comercial → |
|---|
