ICCJ. Decizia nr. 4958/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4958/2005
Dosar nr. 9593/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta SC E.M. SRL a chemat în judecată pe A.P.A.P.S. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la restituirea sumei de 18.462.152.796 lei, reprezentând plată nedatorată ulterior rezolvării de plin drept a contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni din 21 februarie 2000, cu dobândă legală calculată până la data plăţii efective a sumei solicitate. Acţiunea s-a întemeiat pe prevederile clauzei 5.5. din contractul de vânzare cumpărare, prin care s-a stabilit că neplata integrală a preţului până la data de 4 iunie 2000 duce la rezolvarea de plin drept, fără somaţie sau alte formalităţi a contractului. Întrucât plata s-a făcut după data rezolvării de drept a contractului, reclamanta a solicitat să i se restituie suma pretinsă prin acţiune, aceasta reprezentând plată nedatorată.
La rândul său pârâta A.V.A.S. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate desfiinţat contractul ca efect al pactului comisoriu prevăzut de art. 5.5 şi obligarea reclamantei la plata sumei de 50.724.512 lei daune – interese actualizate până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2363 din 18 februarie 2004 a disjuns cererea reconvenţională şi a fixat termen pentru judecarea separată iar acţiunea principală a respins-o cu motivarea că pactul comisoriu de gr. IV stipulat în contract este un beneficiu al vânzătorului şi nu al cumpărătorului, care nu-şi poate invoca propria culpă în derularea contractului, vânzătorul având posibilitatea fie să solicite intervenit pactul comisoriu cu consecinţa rezoluţionării contractului, fie să solicite executarea acestuia. Instanţa de fond a apreciat că numai instanţa putea să constate că a intervenit pactul comisoriu de gr. IV. Prima instanţă a înlăturat şi susţinerea potrivit căreia vânzătoarea printr-o adresă a considerat rezolvit contractul câtă vreme s-a adresat instanţei pentru a solicita desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare. Aceeaşi instanţă a înlăturat şi susţinerea potrivit căreia prin Decizia nr. 63 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit că a operat pactul comisoriu de gr. IV, întrucât acele referiri din decizie au fost făcute în sprijinul soluţiei din acel dosar care privea achitarea unei sume de bani de către reclamantă în executarea contractului.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SC E.M. SRL, iar Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 243 din 27 mai 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa nr. 2363 din 18 februarie 2004 şi în fond a admis acţiunea principală obligând-o pe pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 18.462.152.796 lei, reprezentând plată nedatorată, la 632.125.631 lei dobândă legală calculată pe perioada 9 iulie 2003 – 15 septembrie 2003, precum şi la plata în continuare a dobânzii până la achitarea debitului.
Pentru a decide astfel, Curtea a luat în examinare motivul prin care s-a invocat faptul că pactul comisoriu a operat şi a reţinut că prin Decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, a fost examinată clauza cuprinsă în art. 5.5 din contractul din 21 februarie 2000 şi s-a stabilit că părţile au înţeles să deroge de la prevederile art. 1020 – 1021, atunci când au stipulat că neefectuarea plăţii preţului la termen atrage desfiinţarea de drept a contractului fără somaţie şi fără altă formalitate. A mai reţinut instanţa că pactul comisoriu de gr. IV a operat de drept nefiind necesară intervenţia instanţei, care nu poate decât să constate că a operat pactul comisoriu în temeiul învoielii părţilor.
Instanţa de apel a considerat că nu se pot înlătura efectele unei hotărâri judecătoreşti care a tranşat definitiv problema intervenirii pactului comisoriu cu atât mai mult cu cât însăşi creditoarea obligaţiei neexecutate a recunoscut desfiinţarea contractului cât şi imposibilitatea de a-l menţine în vigoare prin adresa din 21 ianuarie 2003. În aceste condiţii, instanţa de apel a stabilit că sumele achitate de reclamantă reprezintă plată nedatorată şi că sunt întrunite condiţiile art. 992, 993 şi 1092 C. civ., pentru a dispune restituirea sumei, cu dobândă comercială.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, a declarat recurs A.V.A.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că A.V.A.S. în calitate de creditor al obligaţiei ce trebuia executată de intimată avea facultatea de a aplica sau nu pactul comisoriu de gr. IV înscris în contract. Cu privire la acelaşi argument recurenta a susţinut că aplicarea pactului comisoriu s-a hotărât la data de 17 aprilie 2003 de colegiul de conducere al A.P.A.P.S., când s-a decis de altfel rezoluţiunea contractului. Anterior acestei date, datorită suspendării contractului între perioada 2 iunie 2000 – 21 ianuarie 2003 recurenta a apreciat că nu se putea aplica pactul comisoriu.
Prin cel de-al doilea argument adus în sprijinul motivului de recurs invocat, s-a admis că nu este necesară intervenţia instanţei pentru a dispune rezoluţiunea contractului, însă s-a apreciat că instanţa trebuia să reţină că A.V.A.S. a aplicat acest pact comisoriu la data de 17 aprilie 2003.
De asemenea a considerat că de vreme ce instanţa a înlăturat considerentele deciziei nr. 63/2003 referitoare la pactul comisoriu, atunci trebuia să reţină că plăţile făcute de intimată nu erau "plăţi nedatorate", ci plăţi efectuate în executarea unui contract valabil.
Prin cel de-al treilea argument s-a susţinut de către recurentă că într-un alt litigiu în care s-a pronunţat Decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, s-a respins acţiunea pentru plata preţului şi nu acţiunea de constatare a aplicării pactului comisoriu întrucât prin obiectul său litigiul nu privea rezoluţiunea contractului.
Prin al patrulea argument, recurenta a reluat problema datei când a intervenit rezoluţiunea contractului ca urmare a aplicării pactului comisoriu de către creditorul obligaţiei, în speţă A.V.A.S., această dată fiind 21 aprilie 2003.
În fine, ultima susţinere a recurentei priveşte plata sumei de 18.635.950.000 lei care, în opinia sa, constituie plata făcută de intimată în deplină cunoştinţă şi din proprie iniţiativă înainte de data de 21 aprilie 2003, când a operat pactul comisoriu.
În aceste condiţii, recurenta a considerat că erau aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, modificată şi completată care dă dreptul A.P.A.P.S. să reţină de la cumpărător cu titlu de daune – interese suma achitată până la data notificării rezoluţiunii contractului.
Pentru aceste motive, A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 243/2004 şi respingerea apelului declarat de intimata pârâtă.
Intimata SC E.M. SRL, prin întâmpinare a examinat punctual criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel şi a solicitat, respingerea recursului ca nefondat întrucât s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale la o situaţie de fapt bine stabilită, bazată pe actele aflate la dosar.
Recursul este nefondat.
Problema de drept care a fost pusă în discuţie, în alţi termeni, de recurentă priveşte aplicarea art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, modificată şi completată, cu alte cuvinte dacă intimata poate fi sancţionată prin reţinerea unei părţi din preţul achitat în calitate de cumpărător, pentru culpa constând în rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni.
Pentru analiza acestei chestiuni se impune mai întâi examinarea contractului de vânzare – cumpărare din 21 februarie 2000, Cap. 5, prin care s-a stipulat modalitatea de plată a preţului, sancţiunea pentru întârziere în plată precum şi o clauză rezolutorie expresă, derogatorie de la art. 1021 C. civ., pentru neexecutare.
Din conţinutul art. 5.5, rezultă că părţile au stabilit un pact comisoriu de gradul IV potrivit căruia în caz de neexecutare, contractul se consideră desfiinţat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate prealabilă. În acest sens prin art. 5.5 s-a stabilit: "Prezentul contract va fi desfiinţat de drept, fără nici o somaţie, dacă cumpărătorul nu achită integral suma prevăzută de 5.2 până la data de 4 iunie 2000".
Rezultă din stipulaţia părţilor că de îndată ce expira termenul de executare, operează pactul comisoriu de ultim grad convenit de părţi.
Este necontestat faptul că obligaţia nu a fost executată şi că, în adevăr, debitoarea şi-a exprimat disponibilitatea pentru executare, conform adresei din 6 februarie 2002 anexată în recurs la notele de concluzii, însă propunerea acesteia nu a fost acceptată de recurentă de vreme ce prin adresa din 21 aprilie 2003, îi comunică expres că a operat pactul comisoriu care a avut ca efect desfiinţarea contractului de îndată ce a expirat termenul de executare.
Prin aceeaşi adresă, în calitate de creditoare, recurenta a comunicat „La această dată contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni a fost desfiinţat ca efect al aplicării pactului comisoriu prevăzut la clauza 5.5. din contract, fapt constatat şi pe cale judecătorească ..".
Aşadar, recurenta în calitate de creditoare nu a înlăturat convenţional facultatea de a cere executarea contractului; astfel că rezoluţiunea convenţională stipulată în art. 5.5 din contract şi-a produs efectele.
În aceste condiţii, rezoluţiunea a operat la data de 4 iunie 2000, stabilită în contract pentru executarea obligaţiei, moment în raport de care recurenta nu mai are alegerea între a solicita îndeplinirea exactă a obligaţiei sau de a cere rezoluţiunea contractului.
Mai trebuie amintit că acţiunea din acest dosar a fost iniţiată de A.V.A.S. după ce într-un alt litigiu dintre aceleaşi părţi soluţionat irevocabil, prin Decizia nr. 63/2003 s-a respins acţiunea recurentei pentru plata preţului.
Din considerentele deciziei nr. 63/2003, rezultă că instanţa a examinat clauza prevăzută în art. 5.5 din contract şi a constatat că, potrivit convenţiei părţilor, a operat pactul comisoriu de gr. IV la data stipulată de părţi, în sprijinul soluţiei fiind citate şi dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Prin susţinerea din cel de-al doilea argument adus motivului de recurs referitoare la faptul că pactul comisoriu ar fi operat la o altă dată (17 aprilie 2003) şi nu la cea prevăzută în contract, recurenta modifică unilateral o clauză din contract, fapt nepermis în convenţiile comerciale. Din aceeaşi perspectivă a termenului când a operat pactul comisoriu, rezultă că plăţile făcute după data stipulată în contract sunt plăţi nedatorate şi nu plăţi efectuate în executarea contractului cum încearcă să acrediteze ideea recurenta.
Şi comentariul în legătură cu obiectul litigiului soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, în raport de prezentul litigiu reprezintă consideraţii proprii ale recurentei care nesocotesc propriile înscrisuri aflate la dosar, prin care se confirmă faptul că pactul comisoriu a operat şi acest lucru nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât o altă instanţă a examinat valabilitatea contractului în raport de clauza prevăzută de art. 5.5, pe care recurenta a pus-o în discuţie, în acest litigiu dar în alţi termeni.
În fine, plata sumei în litigiu a fost făcută de intimată, din proprie iniţiativă numai că nu era atributul debitoarei de a-şi exprima disponibilitatea pentru executare şi respectiv pentru înlăturarea efectelor pactului comisoriu ci al creditoarei, iar voinţa acesteia în cele din urmă trebuia întrunită convenţional cu cea a debitoarei.
Ca urmare, şi această ultimă susţinere va fi înlăturată, Înalta Curte urmând să reţină că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, pentru ca recurenta să reţină, cu titlu de sancţiune pentru rezoluţiunea contractului, suma în litigiu.
În consecinţă, neexistând motive de nelegalitate care să ducă la modificarea /casarea deciziei instanţei de apel, recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, secţia conform art. 312 C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 243 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4957/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4959/2005. Comercial → |
|---|
