ICCJ. Decizia nr. 4969/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4969/2005
Dosar nr. 8434/2004
Şedinţa publică din 25 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.I.L. a solicitat în contradictor cu pârâta SC S.E. SA anularea hotărârii administratorului unic al societăţii pârâte din data de 4 martie 2003 de majorare a capitalului social, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 116 din OUG nr. 28/2002 constând în:
- neevaluarea investiţiei cu care a majorat capitalul de către un expert;
- neactualizarea valorii imobilizărilor din patrimoniul societăţii prealabil majorării;
- neacordarea dreptului de preferinţă şi a primei de emisiune acţionarilor societăţii.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1561 din 7 iulie 2003 a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea pe acest temei apreciind că faţă de data publicării hotărârii a cărei anulare se solicită în M. Of., 18 aprilie 2003, cererea modificată la 29 mai 2003 este tardivă, raportat la art. 111 alin. (2) din OUG nr. 28 din 13 martie 2002, aprobată prin Legea nr. 525∕2002.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 3448 din 16 octombrie 2003 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa şi a trimis cauza la aceiaşi instanţă pentru rejudecare reţinând că în raport de înregistrarea iniţială a cererii, aceasta a fost promovată în termen.
În fond după casare, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 321 din 26 februarie 2004 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată reţinând că majorarea de capital adoptată prin hotărârea administratorului unic din 4 martie 2003, nu reprezintă un aport în natură ci investiţia la care s-a obligat cumpărătorul pachetului majoritar de acţiuni prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu F.P.S. şi care a fost realizată de acesta în cuantumul şi termenul contractual conform certificatului cenzorilor din 4 martie 2003 şi 23 aprilie 2003.
Majorarea realizându-se nu în natură sau numerar ci prin compensarea datoriilor scadente în lichidităţi ale societăţii cu acţiunile sale conform pct. 11.2.5 poziţia 4 din actul constitutiv, iar acţionarii, potrivit pct. 11.2.6 putându-şi exercita dreptul de preemţiune în termen de o lună de la data publicării hotărârii în M. Of. în condiţiile emisiunii de noi acţiuni, susţinerea reclamantei nu este întemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 299 din 19 aprilie 2004, ca nefondat.
Criticile apelantei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, neanalizarea motivelor de nulitate, invocate prin acţiune şi nedovedirea cu un titlu constatator a compensării creanţelor cu acţiuni au fost înlăturate de curtea de apel, care în considerentele deciziei atacate a reţinut:
- în faţa instanţei de fond reclamanta a fost legal citată şi faptul de a nu fi fost prezentă la termenele de judecată nu înseamnă o încălcare a principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare;
- conform certificatului emis de cenzori valoarea investiţiilor de 1.929.747,47 dolari S.U.A., reprezentând cheltuieli pentru plata unor datorii ale societăţii către creditori s-a încadrat în termenul şi cuantumul contractual, iar dovada acesteia s-a făcut conform art. 11 din OG nr. 25/2002, modificată prin OG nr. 40/2003;
- hotărârea administratorului unic de majorare a capitalului social a fost publicată în condiţiile legii, acordându-se acţionarilor o lună de la publicare, reclamanta nefăcând însă dovada interesului său de a participa la majorarea capitalului social.
În contra deciziei menţionate reclamanta a declarat recurs, aceasta invocând următoarele motive de nelegalitate:
I. Art. 304.5 C. proc. civ., încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (1) C. proc. civ. La termenul din 19 aprilie 2004 i s-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru a studia întâmpinarea ce i-a fost comunicată, apelul fiind soluţionat la acelaşi termen cu încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil (art. 6.1 C.E.D.O.) şi a principiului contradictorialităţii;
II. Art. 304.9 C. proc. civ., Decizia fiind dată cu încălcarea legii deoarece:
1. instanţa a refuzat să facă aplicarea prevederilor art. 297 alin. (2) fraza IV C. proc. civ., în sensul de a anula sentinţa;
2. a extins nejustificat aplicabilitatea OG nr. 25/2002, care priveşte executarea obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare la relaţiile dintre societate şi acţionari, certificatul cenzorilor fiind utilizabil în raporturile cu A.P.A.P.S.;
3. s-a refuzat administrarea de probe şi contrar evidenţei în decizie s-a reţinut acordarea dreptului de preferinţă acţionarilor intimatei cu prilejul majorării de capital, cu încălcarea art. 213 din Legea nr. 31/1990 şi sub sancţiunea art. 211 din aceeaşi lege.
Intimata SC S.E. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală, arătând că în mod corect prin aceasta s-a reţinut că majorarea a avut ca scop aducerea la îndeplinire a contractului de privatizare ea constând nu în aport în natură ci în valoarea investiţiei realizată de acţionarul majoritar. Intimata apreciază ca neîntemeiată şi critica recurentei cu privire la administrarea probei cu expertiză, întrucât aceasta nu a solicitat proba nici la instanţa de fond, în faţa căreia nu s-a prezentat şi nici în apel.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)".
Recurenta criticând neacordarea termenului solicitat pentru a studia întâmpinarea depusă de intimată nu a indicat însă norma de procedură încălcată de instanţă, faţă de faptul că potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată, stabilirea procedurii de judecată în faţa instanţelor judecătoreşti este prevăzută numai de lege.
Nefiind în situaţia reglementată de art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., a unei nulităţi anume prevăzută de lege, recurenta, nu numai că trebuia potrivit tezei a II-a să facă dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea actului procedural în speţă, dar, în dezvoltarea motivului de apel nici nu a invocat vre-o vătămare.
Susţinerea recurentei că prin neacordarea termenului solicitat s-au încălcat, din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii nu poate fi primită.
Potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".
În codul de procedură civilă soluţionarea litigiilor comerciale beneficiază de o procedură specială cuprinsă în cap. XIV din Cartea a VI-a, iar aceasta este guvernată de principiul celerităţii expres reglementat de art. 7206 alin. (1).
O ilustrare a acestui principiu derivat din exigenţa constituţională de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil este şi dispoziţia art. 7204 alin. (2) C. proc. civ., conform căreia "Pârâtul va fi citat cu menţiunea că este obligat să depună întâmpinare la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, iar în cauzele urgente, cu cel puţin 3 zile".
Termenul instituit pentru depunerea întâmpinării permite reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul ei, acesta având potrivit art. 129 C. proc. civ., obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, stabilindu-se astfel echilibrul procesual între părţi, dreptul la un proces echitabil nefiind încălcat.
Nici dreptul la apărare nu a fost încălcat, recurenta în faţa instanţei de apel fiind asistată de avocat, iar cauza lăsată la a doua strigare pentru a-i permite studierea dosarului.
În ce priveşte principiul contradictorialităţii, consemnările din practicaua deciziei fac dovada respectării lui, ambele părţi declarând că nu mai au cereri de formulat au pus concluzii pe fond.
II. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel „a refuzat" să facă aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ., nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din cod, textul reglementând tehnica soluţiilor pe care trebuie să le adopte instanţa de apel în cazurile date. Critica ar fi putut avea ca obiect cel mult darea unei soluţii tehnic greşite dar nu "refuzul" de a adopta soluţia precizată de recurentă.
2. Obiectul majorării de capital fiind investiţia la care s-a obligat cumpărătorul pachetului majoritar prin contractul de privatizare, în mod corect instanţa a apreciat asupra realizării acesteia în condiţiile stabilite de legea specială OG nr. 25/2002 modificată, nefiind aşadar în situaţia unei "extinderi nejustificate" a legii speciale cum greşit susţine recurenta, ci în prezenţa unei corecte aplicări a raportului lege specială. lege generală.
3. Recurenta nu a solicitat încuviinţarea de probe nici la instanţa de fond şi nici în apel, critica acesteia cu privire la neadministrarea probelor de către instanţă fiind deci incorectă.
Modalitatea de majorare a capitalului social a fost prin compensarea unor creanţe asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată ceea ce echivalează cu o majorare în numerar şi cum recurenta – reclamantă nu a făcut dovada încălcării dreptului de preferinţă în termenul stabilit prin actul constitutiv nici critica cu privire la încălcarea art. 211 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită.
III. Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.I.L. Nicosia, împotriva deciziei nr. 299 din 19 aprilie a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4961/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4981/2005. Comercial → |
|---|
