ICCJ. Decizia nr. 4957/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4957/2005

Dosar nr. 2571/2005

Şedinţa din camera de consiliu de la 21 octombrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2004 la Tribunalul Galaţi, reclamanta SC C.S.I. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.A. al SC S. SA Galaţi, A.V.A.S., I.V. şi S.M. să se constate nulitatea absolută a propunerii de dizolvare şi lichidare a SC S. SA Galaţi, aprobată de A.G.A. în şedinţa extraordinară din data de 30 martie 2004.

Tribunalul Galaţi, prin sentinţa comercială nr. 146 din data de 7 martie 2005 îşi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, litigiile privind contractele, convenţiile, protocoalele şi orice alte acte ori înţelegeri încheiate de către instituţiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua, sau finaliza procesul de privatizare a unor societăţi comerciale, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale instanţelor judecătoreşti.

Prin derogare de la norma sus citată, art. 3231 din OUG nr. 881/1997 prevede că sunt de competenţa curţii de apel, în primă instanţă, cererile prin care se atacă un act sau o operaţiune prevăzute de OUG nr. 88/1995 sau cererile în anularea hotărârilor prevăzute de art. 329 din ordonanţă privind evaluarea posibilităţilor şi consecinţelor economice ale fuziunii, divizării sau dizolvării şi lichidării societăţii comerciale.

Cum în speţă, cererea reclamantei se încadrează în categoria de cereri prevăzute de art. 329 din ordonanţă, competenţa revine curţii de apel.

Curtea de apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin sentinţa civilă nr. 11 pronunţată la data de 6 mai 2005 îşi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, înaintează cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

În considerentele sentinţei, curtea de apel reţine că potrivit art. 40 din Legea nr. 137/2002, cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de lege, de OUG nr. 88/1997 cu completările şi modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de lege, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.

Înalta Curte, constatând în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia comercială pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 40 din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 556 din 18 decembrie 2003, cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de lege, de OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi din domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acesta sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.

Cum cererea reclamantei întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 137/2002 şi ale OUG nr. 88/1997 se încadrează în categoriile de cereri prevăzute de art. 40 susmenţionat, competenţa de soluţionare în primă instanţă revine Tribunalului Galaţi, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa soluţionării a acţiunii pentru dizolvare societate formulată de reclamanta SC C.S.I. SRL Galaţi în contradictoriu cu C.A. al SC S. SA Galaţi în favoarea Tribunalului Galaţi, căruia îi trimite dosarul.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4957/2005. Comercial