ICCJ. Decizia nr. 5072/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5072/2005
Dosar nr. 3159/2005
Şedinţa publică din 27 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Creditoarea SC R. SA Bucureşti, a solicitat încuviinţarea executării silite a creanţei de 18.442.740 dolari S.U.A. şi 7.869.524.366 lei, prin poprire, în baza titlului executor, sentinţa nr. 11870 din 22 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 3635/2004, prin care debitoarea B.C.R. prin mandatar A.V.A.S. a fost obligată la plata sumelor de mai sus.
Prin încheierea din 17 noiembrie 2004, Judecătoria sector 3 Bucureşti, în temeiul art. 372, 3731 C. proc. civ., raportat la art. 452 şi urm. C. proc. civ., precum şi art. 1 din OG nr. 22/2002, a admis cererea şi a încuviinţat executarea silită a creanţei cuprinse în titlul executor, sentinţa nr. 11870 din 22 octombrie 2004, prin poprirea sumelor de bani existente şi a celor provenite din încasările viitoare, în măsura realizării creanţei din contul afectat plăţii creanţelor deschis la terţul poprit.
Încheierea a fost apelată de A.V.A.S., care consideră că poprirea s-a înfiinţat cu nesocotirea art. 25 alin. (3) din OG nr. 51/1998, raportat la OUG nr. 22/2002 care exceptează A.V.A.S. de la urmărirea silită de drept comun. A mai susţinut că s-au solicitat de către creditoare sume mai mari decât cele prevăzute în titlu şi că nu s-a avut în vedere că nu pot fi poprite conturile A.V.A.S.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 404 din 10 mai 2005 a respins apelul A.V.A.S. cu motivarea că titlul executoriu a cărui executare s-a încuviinţat îndeplinea cerinţele legale şi că dispoziţiile OUG nr. 22/2002 nu împiedică executarea silită, ci, dimpotrivă fac posibilă o astfel de executare.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti, prin care în temeiul art. 299 şi 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat în principal să se admită recursul şi să se respingă cererea de încuviinţare a executării silite prin poprirea conturilor A.V.A.S., motivat de renunţarea creditoarei la executare, iar în subsidiar pentru nelegalitatea măsurii dispusă prin încheiere constând în încălcarea dispoziţiilor art. 1-3 din OG nr. 22/2002.
În susţinerea primului argument referitor la renunţarea creditoarei la executare, recurenta a făcut trimitere la prevederile OUG nr. 43/2005, care modifică OUG nr. 51/1998. Potrivit acestei modificări, a arătat recurenta, se derogă de la prevederile art. 7208 alin. (2) şi art. 300 C. proc. civ., în sensul că atât apelul cât şi recursul suspendă de drept executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile îndreptate împotriva A.V.A.S. Dispoziţiile art. II pct. 1 se aplică şi executărilor silite începute în temeiul unor hotărâri judecătoreşti sau arbitrale pronunţate în litigiile prevăzute de art. 851 alin. (1) din OG nr. 51/1998. Întrucât împotriva sentinţei nr. 11870/2004 a fost promovat apel, iar intimata creditoare i-a comunicat că renunţă la executarea titlului executoriu, ca o consecinţă a acestei renunţări recurenta consideră că se impune desfiinţarea încuviinţării executării dată prin încheierea din 17 noiembrie 2004.
Al doilea argument în susţinerea motivului de recurs se referă la limitele de competenţă ale ordonatorilor de credite printre care se află şi preşedintele A.V.A.S., care nu poate angaja surse bugetare decât în acord cu politica financiar bugetară a statului. Cum bugetul de venituri şi cheltuieli era deja întocmit pentru anul 2005, iar sumele cuprinse în titlu nu erau cuprinse în titlu, executarea imediată a sentinţei nu este posibilă, iar creditorul nu este prejudiciat.
Intimata a susţinut că ridicarea popririlor înfiinţate pe contul recurentei la cererea sa are semnificaţia întreruperii temporare a formelor de executare silită până la rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 11870 din 22 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi nu justifică respingerea cererii de încuviinţare a executării. În ce priveşte aplicarea OUG nr. 22/2002, intimata a susţinut că prevederile referitoare la obligaţiile ordonatorilor de credite nu împiedică executarea.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 372 C. proc. civ., „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a altui înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu". În materie comercială art. 7208 C. proc. civ., a stabilit regula potrivit căreia hotărârile date în primă instanţă în procesele şi cererile de natură comercială sunt executorii. Mai mult, prin acelaşi articol s-a stabilit că exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea. În contextul reglementărilor mai sus citate, în prezenţa unei hotărâri executorii, creditoarea a obţinut încuviinţarea executării silite, iar executarea a început prin poprirea conturilor.
După apariţia OUG nr. 43 din 26 mai 2005, prin care s-a stabilit, prin derogarea de la art. 300 şi art. 7208 C. proc. civ. că apelul şi recursul suspendă de drept executarea hotărârilor judecătoreşti, creditoarea conform adresei de la recurs a renunţat la executarea silită a titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 11870/2004 a Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 3715 lit. b) C. proc. civ., care stabileşte cazurile de încetare a executării silite. Prin urmare este inexactă susţinerea intimatei că cererea sa de renunţare la executare silită are semnificaţia suspendării executării.
Din conţinutul dispoziţiilor mai sus citate rezultă pe de o parte, că hotărârea comunicată în care parte este A.V.A.S. devine executorie după epuizarea căilor de atac, apelul şi recursul, iar pe de altă parte, că această suspendare a executării hotărârilor judecătoreşti comerciale operează de drept. În speţă, aceste dispoziţii au devenit aplicabile după parcurgerea etapei încuviinţării executării silite, în cursul executării, aşa încât creditoarea a renunţat la executare în temeiul art. 3715 C. proc. civ., text care în realitate reglementează încetarea executării silite în cazurile anume prevăzute de lege.
Prin urmare, renunţarea creditoarei la executare vizează încetarea executării silite care poate fi pusă în discuţie numai în condiţiile art. 399 C. proc. civ. şi nu printr-o cale de atac într-o procedură necontencioasă promovată împotriva încuviinţării de executare. Dovadă în acest sens este reglementarea actuală a încuviinţării de executare care suprimă căile de atac în ce-l priveşte pe debitor, extinzând motivele de contestaţie la executare şi asupra încuviinţării executării.
În fine, cel de-al doilea argument care priveşte aplicarea OG nr. 22/2002, cu referire expusă la îndatorirea ordonatorului de credite nu este de natură să ducă la casarea sau modificarea deciziei pronunţată în apel care a reţinut corect faptul că procedura la care s-a referit debitoarea A.V.A.S., pentru obţinerea creditelor nu are nici o semnificaţie asupra obligaţiilor care privesc executarea unui titlu.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 404 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5070/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5073/2005. Comercial → |
|---|
