ICCJ. Decizia nr. 5073/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5073/2005
Dosar nr. 9989/2004
Şedinţa publică din 27 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 aprilie 2003, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, a chemat în judecată SC A. SRL Târgu Jiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 335.483.416 lei compusă din 248.151.284 lei contravaloare produse petroliere livrate acesteia, 71.249.124 lei penalităţi şi 16.083.008 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei, pentru încasarea căreia a emis un număr de 6 facturi.
Din totalul sumei facturate, reclamanta a încasat 127.989.657 lei, rămânând un debit din marfă neachitat în sumă de 248.928.727 lei.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, invocând următoarele motive:
- dreptul la acţiune pentru suma de 21.249.124 lei din factura din 11 noiembrie 1999 şi pentru suma de 71.249.124 lei reprezentând penalităţi s-a prescris;
- a achitat reclamantei suma de 307.989.657 lei, după cum urmează: 77.989.657 lei prin proces verbal de stingere a datoriilor, 50.000.000 lei, cu ordinul de plată nr. 31 din 8 iunie 2000 emis de o altă societate şi 180.000.000 lei cu fila C.E.C. din 5 iunie 2000, plătită de SC I.C.G. SRL în temeiul cesiunii de creanţă intervenită între aceasta din urmă şi pârâtă.
Totodată, cu referire la suma de 180.000.000 lei, pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie a societăţii comerciale plătitoare.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, prin care debitul menţionat a fost confirmat.
Prin sentinţa nr. 2943 din 10 decembrie 2003, Tribunalul Gorj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a obligat pârâta SC A. SRL Târgu Jiu să plătească reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, suma de 335.483.416 lei, reprezentând contravaloare produse petroliere şi 19.053.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi hotărâre, cererea de chemare în garanţie a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prim instanţă a reţinut că prescripţia dreptului la acţiune a fost întreruptă, prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 4046/2002 al Tribunalului Gorj, aşa încât excepţia invocată de pârâtă este neîntemeiată.
Efectuarea livrărilor, plata parţială a produselor petroliere livrate şi cuantumul debitului reprezentând diferenţă de preţ neachitat sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi concluziile expertizei contabile judiciare.
Din probele administrate a mai rezultat că singura plată valabilă făcută pentru stingerea parţială a datoriei pârâtei este cea în sumă de 50.000.000 lei făcută cu ordin de plată.
Plăţile făcute de chemata în garanţie au fost făcute pentru stingerea datoriei proprii rezultând din raporturile comerciale cu reclamanta.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel pârâta SC A. SRL susţinând că în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu referire la suma de 71.249.124 lei cu titlu de penalităţi, ce nu au făcut obiectul dosarului având ca obiect emiterea somaţiei de plată.
Totodată, mai arată pârâta, în raport de evidenţele contabile ale reclamantei, în mod greşit s-a apreciat cu privire la suma de 180.000.000 lei achitată în contul pârâtei de către chemata în garanţie în temeiul cesiunii de creanţă.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 241 din 21 mai 2004, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că, în baza contractului, reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei, în perioada 11 noiembrie 1999 – 11 august 2000.
La data de 10 iunie 2002, SC I.C.G. SRL Bucureşti a comunicat pârâtei SC A. SRL Târgu Jiu că a plătit reclamantei 50.000.000 lei cu ordinul de plată din 8 iunie 2000 şi 180.000.000 lei cu fila C.E.C., conform convenţiei de cesiune de creanţă din 26 mai 2000, prin care chemata în garanţie se obliga să plătească reclamantei, pentru stingerea debitului pârâtei, suma de 298.151.284 lei.
Instanţa de apel a înlăturat apărarea reclamantei, cu privire la lipsa notificării cesiunii, reţinând că prin adresa din 23 august 2001, reclamanta a comunicat chematei în graţie care sunt sumele neîncasate şi anume: 166.597.488 lei de la SC A. SRL şi 228.825.792 lei de la SC I.C.G. SRL Bucureşti, împrejurare în raport de care este probat faptul că reclamanta avea cunoştinţă cu privire la cesiunea intervenită şi că a acceptat în mod legal plata.
A mai reţinut instanţa de control judiciar, cu privire la suma de recuperat, atitudinea oscilantă a reclamantei care, deşi a recunoscut că din suma pretinsă a încasat 127.989.657 lei, a solicitat totuşi obligarea pârâtei la plata sumei iniţiale, respectiv 335.483.416 lei. Totodată, această atitudine este ilustrată şi de modul defectuos de înregistrare a operaţiunilor în contabilitate.
În fine, în mod greşit prima instanţă a înlăturat primele două procese verbale de stingere a datoriilor reciproce.
Pe de altă parte, reţine instanţa de apel, în mod greşit a fost respinsă excepţia invocată de pârâtă, cu referire la penalităţi şi factura din 11 noiembrie 1999, întrucât întreruperea termenului de prescripţiei nu a operat, ca urmare a respingerii cererii de emitere a somaţiei de plată, formulată de reclamantă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Gorj, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă vizează următoarele aspecte:
- instanţa de apel, în mod greşit a reţinut valabilitatea convenţiei de cesiune de creanţă.
- instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut, cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, plata parţială efectuată cu ordinul de plată nr. 31 din 8 iunie 2000.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, obligarea pârâtei la plata sumei solicitate prin acţiune.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, necontestat, livrarea de produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei (dosarul fond, facturi emise de reclamantă, confirmate de pârâtă).
Totodată, din procesul verbal de compensare a datoriilor reciproce (dosarul de fond), privind suma de 77.989.657 lei şi ordinul de plată din 8 iunie 2000, privind suma de 50.000.000 lei achitată de SC I. SRL în contul datoriei pârâtei (dosarul de fond), rezultă încasarea de către reclamantă a sumei de 127.989.657 lei.
Prin urmare, în raport de probele administrate, în mod judicios prima instanţă a apreciat cu privire la datorarea de către pârâtă a sumei de 248.928.727 lei, cu titlu de diferenţă preţ neachitată.
Din actele dosarului rezultă că, între altele, reclamanta a emis factura din 11 noiembrie 1999, în valoare de 71.249.124 lei, pentru încasarea contravalorii produselor petroliere livrate pârâtei.
Urmare plăţii parţiale a acesteia, cu ordinul de plată din 8 iunie 2000, a mai rămas neachitată din factura menţionată suma de 21.249.124 lei.
Cu privire la această sumă, respectiv suma reprezentând penalităţi, instanţa de control judiciar a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului la acţiune.
Ori, cursul prescripţiei a fost întrerupt prin plata parţială menţionată, având caracter de act de executare, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.
În raport de data plăţii (8 iunie 2000), ca act întreruptiv al cursului prescripţiei, sesizarea instanţei de fond la data de 25 aprilie 2003, apare ca fiind făcută anterior împlinirii termenului prescripţiei dreptului la acţiune (8 iunie 2003).
Prin urmare, recursul se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată fiind supusă cazului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă.
Din actele dosarului rezultă că, în mod constant, pârâta a invocat stingerea în parte a debitului prin plata făcută în acest scop, cu fila C.E.C., de o altă societate comercială, care s-ar fi obligat în acest sens.
Ori, această apărare nu a fost verificată, în sensul că la dosar nu se regăseşte copie a filei C.E.C. menţionate, pentru a se stabili, aşa cum s-a constatat în cazul ordinului de plată, că din menţiunile înscrise se aceasta s-a făcut o plată în contul datoriei pârâtei sau o plată privind datoria proprie a SC I.C.G. SRL.
Prin urmare, situaţia de fapt nu apare ca fiind pe deplin stabilită, împrejurare în raport de care devin incidente în cauză dispoziţiile art. 314 C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu referire la restul neachitat din factura, a fost greşit admisă, iar situaţia de fapt, cu referire la plata efectuată de altă societate în vederea stingerii debitului pârâtei, nu a fost deplin stabilită pe baza de probelor aflate la dosarul cauzei.
În considerarea celor ce preced, Curtea va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Gorj, împotriva deciziei nr. 241 din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5072/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5074/2005. Comercial → |
|---|
