ICCJ. Decizia nr. 5087/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5087/2005
Dosar nr. 9672/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timişoara sub nr. 109 din 27 februarie 2003, reclamanta SC U. SRL a chemat în judecată pârâtul P.D. solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 28.367.047 lei rest de preţ din contravaloare produse facturate la 2 octombrie 2002, 3.404.045 lei penalităţi de întârziere în decontare şi 2.478.000 lei procent de inflaţie precum şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa arbitrală nr. 28 din 5 mai 2003, s-a admis acţiunea astfel cum a fost formulată cu motivarea potrivit căreia nerealizarea contractului s-a datorat în exclusivitate culpei pârâtului, care nu a înţeles să achite în totalitate contravaloarea prestaţiei contractate, cu consecinţele ce decurg din clauzele penale inserate în contract.
Împotriva acestei sentinţe a promovat acţiune în anulare P.D., solicitând ca prin admiterea acesteia să fie exonerat de plata sumei de 28.367.047 lei inclusiv penalităţi şi cheltuieli.
În susţinerea cererii petentul arată printre altele faptul că organul arbitral a soluţionat cauza fără să fie îndeplinită procedura de citare cu ea, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 364 pct. d), împrejurare faţă de care reclamantul susţine că nu a avut posibilitatea de a-şi asigura apărarea.
Prin sentinţa civilă nr. 48 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, a fost admisă acţiunea în anulare şi pe cale de consecinţă s-a dispus anularea sentinţei arbitrale şi judecarea cererii pe fond, reţinându-se că pârâtul în procedura arbitrală nu ar fi fost legal citat.
Asupra fondului cauzei, instanţa în urma administrării probatoriului solicitat de părţi inclusiv expertiză tehnică prin sentinţa civilă nr. 35 din 9 iunie 2004 a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în baza convenţiei încheiate de părţi, SC U. SRL s-a obligat să efectueze lucrări de amenajare interioară la apartamentul, proprietatea pârâtului P.D., convenţie ce s-a realizat verbal şi nu în scris astfel că pârâtul nu a semnat actul depus de reclamantă, nu este operantă clauza arbitrală şi nici clauza penală, câtă vreme nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor în acest sens. S-a mai reţinut că s-a achitat în avans din totalul sumei de 9.500 euro, 50 %, după care nu s-a realizat finalizarea lucrărilor în termenul şi în condiţiile stabilite, pârâtul solicitând reprezentanţilor firmei să-şi ridice şi să nu mai continue lucrările apreciind că faţă de suma avansată nu se mai justifica nici o plată.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că lucrările efectuate de reclamantă sunt ori necorespunzătoare, din punct de vedere tehnic, ori nu s-au realizat în întregime, valoarea totală a lucrărilor efectuate fiind acoperite de avansul achitat.
Cu petiţia înregistrată la data de 15 iulie 2004 SC U. SRL a declarat recurs în termen şi legal timbrat împotriva celor două sentinţe pronunţate.
Astfel se critică sentinţa nr. 48 din 23 octombrie 2003, prin care a fost admisă acţiunea în anulare împotriva sentinţei arbitrale fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că deşi a invocat prin întâmpinare excepţia tardivităţii acţiunii în anulare instanţa a omis să se pronunţe, deşi rezultă că sentinţa arbitrală a fost comunicată intimatului la data de 9 mai 2003, fiind respectate dispoziţiile art. 358 ind. 1 C. proc. civ.
Pe de altă parte recurenta susţine că i-a fost respinsă proba solicitată privind interogatoriul pârâtului-intimat, probă care era hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei.
Consideră că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 358 ind. 1 C. proc. civ., având în vedere că la dosarul cauzei existau dovezile de comunicare ale citaţiei.
Cu privire la sentinţa civilă nr. 35 din 9 iunie 2004, recurenta o consideră nelegală şi netemeinică, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că cea mai mare parte din obiectivele raportului de expertiză exced obiectului cauzei ele nefiind puse în discuţia părţilor, având în vedere că obiectul cauzei depus judecăţii pe calea arbitrajului comercial îl reprezenta contravaloarea unor materiale de construcţii care nu au mai putut fi ridicate din apartamentul pârâtului-intimat.
De asemenea se consideră că instanţa nu a precizat care sunt considerentele care au stat la baza concluziei că din avansul înaintat de către pârât s-ar fi acoperit contravaloarea materialelor şi lucrărilor efectuate.
Se critică şi modul în care s-au aplicat dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., cheltuieli de judecată depăşind cuantumul pretenţiilor solicitate prin acţiune.
Recursul este nefondat.
În ce priveşte sentinţa nr. 48 din 23 octombrie 2003, prin care s-a admis acţiunea în anulare, criticile formulate nu pot fi reţinute probatoriul cauzei conducând la concluzia că în speţă sunt îndeplinite condiţiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., respectiv partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
Astfel nu s-a făcut dovada că pârâtul locuia la apartamentul ce a făcut obiectul acţiunii reclamantul cunoscând contrariul respectiv că nu locuia efectiv la acea adresă şi cu rea credinţă a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerinţele pentru citarea prin mica publicitate.
Nu se poate reţine nici criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 3581 C. proc. civ., întrucât, fiind contestat contractul pretins întrucât nu se poate aprecia că se cunoştea domiciliul unde putea fi citată partea, acest text de lege permiţând şi alte modalităţi de comunicare între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului.
Pentru aceleaşi considerente nu se poate considera că acţiunea în anulare a fost tardiv formulată, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada datei la care a luat cunoştinţă de hotărârea arbitrală.
Cu privire la celelalte critici referitoare la sentinţa civilă nr. 35 din 9 iunie 2004 se reţine că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situaţii limitativ prevăzute de lege.
Sub aspectul de nelegalitate, critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la cheltuielile de judecată urmează a fi înlăturată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., aprecierea cuantumului acestora constituind atributul instanţei care le acordă.
Urmează a fi înlăturate şi criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., având în vedere că motivul de casare invocat, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii, fac referire la aspecte de netemeinicie, respectiv constatări pe situaţii de fapt, care scapă controlului de legalitate fiind atributul exclusiv al instanţei fondului.
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U. SRL Timişoara, împotriva sentinţei nr. 35 din 9 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat precum şi împotriva sentinţei nr. 48 din 23 octombrie 2003.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5083/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5100/2005. Comercial → |
|---|
