ICCJ. Decizia nr. 5233/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5233/2005
Dosar nr. 1332/2005
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10039 din 18 decembrie 2002, Judecătoria Brăila a admis contestaţia la executare formulată de SC U. SA Timişoara în contradictoriu cu SC P.S. SRL şi SC T. SA şi, pe cale de consecinţă, a constatat nule actele de executare în dosarul execuţional nr. 123/E/2001 al executorului judecătoresc D.A. de pe lângă Judecătoria Mehedinţi.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că în patrimoniul contestatoarei vor reintra cele 159.355 acţiuni deţinute la SC T. SA.
Intimata a fost obligată la plata sumei de 250.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de SC P.S. SRL, împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 259 din 26 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă, în dosarul nr. 1829/2003.
La data de 12 septembrie 2003, aceeaşi parte, declară un nou recurs împotriva deciziei Tribunalului Brăila.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 1264 din 14 octombrie 2003 a anulat recursul ca netimbrat.
Împotriva aceleiaşi decizii nr. 259 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Brăila, SC P.S. SRL a declarat recurs pe care l-a trimis Curţii Supreme de Justiţie fiind înregistrat la această instanţă la data de 9 septembrie 2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1065 din 18 martie 2004, a constatat nul recursul, reţinând în considerentele deciziei astfel pronunţate că potrivit art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii.
Cum recurenta a depus recursul direct la Curtea Supremă de Justiţie şi nu la Tribunalul Brăila instanţa ce pronunţase hotărârea recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 302 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri SC P.S. SRL a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 3181 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 4512 din 9 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a respins ca nefondată contestaţia în anulare şi a obligat contestatoarea la plata sumei de 35.700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC U. SA Timişoara.
S-a reţinut de către instanţa supremă că raportat la motivele invocate, contestaţia nu întruneşte condiţiile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., cu referire la prezenţa unei erori materiale.
Astfel, faţă de susţinerea contestatoarei potrivit căreia un exemplar al recursului a fost trimis şi Tribunalului Brăila, dovada ignorată de instanţă aflându-se la dosar, aceasta constituie o eroare materială în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.
Din verificarea actelor, instanţa a constatat că înscrisul aflat la dosarul Curţii Supreme de Justiţie reprezenta recomandata cu care contestatoarea a înregistrat primul recurs declarat împotriva deciziei Tribunalului Brăila, recurs ce a fost soluţionat irevocabil de Curtea de Apel Galaţi.
Împotriva deciziei pronunţată în contestaţia în anulare, SC P.S. SRL a formulat o nouă contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., înregistrată iniţial sub nr. 10912 din 23 noiembrie 2004 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială şi, ulterior, sub nr. 313 din 9 decembrie 2004 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
S-a susţinut de către contestator că instanţa în mod netemeinic şi nelegal nu a luat în considerare dovada expedierii cererii de recurs la Tribunalul Brăila, confirmarea aflându-se la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, Tribunalul Brăila, ignorând dispoziţiile OG nr. 58/2003, în vigoare la data declarării recursului, a înaintat dosarul Curţii de Apel Galaţi şi nu Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 4 C. proc. civ., astfel cum era modificat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin adresa efectuată la data de 8 octombrie 2003 a solicitat dosarul Tribunalului Brăila, adresă care atestă că instanţa supremă era competentă în soluţionarea recursului.
Contestatoarea a mai susţinut că în mod greşit Tribunalul Brăila a indicat calea de atac, ca fiind cea a recursului, ori potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac era apelul, în acest mod partea fiind privată de o cale de atac.
Curtea de Apel Galaţi nu putea soluţiona recursul, fiind necompetentă material, la acea dată competenţa aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu referire la dispoziţiile OG nr. 58/2003, încălcându-se în acest mod şi dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. cu privire la caracterul independent şi imparţial al instanţei de judecată.
În mod greşit s-a apreciat de către instanţa supremă că recomandata aflată la dosar reprezenta dovada primului recurs declarat în cauză, în realitate aceasta constituind dovada certă că recursul a fost declarat potrivit dispoziţiilor art. 302, cu referire la instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, ori această eroare constituie o eroare materială în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.
Împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a ignorat propria adresă din 8 octombrie 2003 trimisă Curţii de Apel Galaţi pentru înaintarea dosarului şi faptul că nu a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1264 din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, instanţă competentă material, toate acestea întrunesc condiţiile prevăzute de art. 317 pct. 2 C. proc. civ., fiind motive noi, astfel cum legiuitorul a statuat prin art. 321 C. proc. civ.
În fine, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr. 4512/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, anularea deciziei nr. 1065/2004 a Tribunalului Brăila şi constatarea nulităţii absolute a deciziei civile nr. 1264/2003 a Curţii de Apel Galaţi.
La data de 11 martie 2003, intimata SC T. SA, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cauzei, iar contestatoarea a invocat excepţia greşitei compuneri a completului de judecată, cu referire la dispoziţiile art. 319 C. proc. civ.
Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea din 14 martie 2005, a scos cauza de pe rol şi, constatându-şi propria necompetenţă, a trimis dosarul secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă în soluţionarea cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1332/2005.
În şedinţa publică din 3 noiembrie 2005, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii căii de atac, excepţie invocată de intimata SC U. SA Timişoara, prin întâmpinare şi a reţinut cauza spre soluţionare asupra acestei chestiuni.
Din examinarea motivelor formulate de către contestatoarea SC P.S. SRL, se constată că excepţia de inadmisibilitate este întemeiată, şi pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, legea procesual civilă a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumate ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac
în condiţii precis şi limitativ determinate.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, iar în continuare art. 321 din acelaşi cod statuează că nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce nu au existat la data celui dintâi.
În speţă, se constată că motivele invocate sunt aceleaşi cu cele invocate în prima contestaţie, motive supuse deja controlului judiciar al instanţei supreme, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 321 C. proc. civ.
Se constată aşadar că prezenta contestaţie nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 321 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Ori, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al legalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de SC P.S. SRL, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatoarea urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată de 2.380 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P.S. SRL, împotriva deciziei nr. 4512 din 9 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.
Obligă contestatoarea la 2380 RON cheltuieli către intimata SC U. SA Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5227/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5255/2005. Comercial → |
|---|
