ICCJ. Decizia nr. 5220/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5220/2005
Dosar nr. 1304/2005
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P. SA Bucureşti a formulat în contradictoriu cu intimaţii A.V.A.B. Bucureşti şi SC M. SRL Ţăndărei contestaţie la executarea împotriva titlului contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999, încheiat între B. şi A.V.A.B. şi a actelor de executare întocmite de A.V.A.B. respectiv a procesului verbal de licitaţie din 26 iunie 2003, întocmit în dosarul nr. 489 din 26 iunie 2003, prin care s-a adjudecat activul F.Ţ., în favoarea SC M. SRL.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, între SC P. SA Bucureşti în calitate de comisionar şi B. a intervenit convenţia de credit din 6 februarie 1991, potrivit căruia SC P. SA a contractat împrumutul în sumă de 49.496.671,24 franci francezi, credit utilizat în exclusivitate pentru importul de maşini, echipamente şi asistenţă tehnică.
Beneficiarele acestui import şi implicit împrumutului au fost fabricile de zahăr SC C. SA, SC Z.R., filiala Ţăndărei, SC Z. SA aceştia devenind comitenţi giranţi.
Aceste fabrici s-au obligat să pună la dispoziţia SC P. SA, cantităţile de zahăr stabilite pentru plata ratelor scadente.
Prin ordinul nr. 48/1991 privind regimul de export pe anul 1991, emis de M.C.T., conform articolului 3 şi anexa nr. 2 la poziţia 74, s-a interzis exportul oricărei cantităţi de zahăr din România ceea ce înseamnă practic nulitatea absolută a obligaţiei asumate de către SC P. SA, către finanţatorul B., astfel încât obligaţiile de plată nu au mai putut fi onorate au rămas direct şi necondiţionat în sarcina acelor fabrici de zahăr beneficiare.
Prin contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999, B. transmite către A.V.A.B. toate drepturile pe care le are de executat asupra SC P. SA Bucureşti, A.V.A.B. subrogându-se practic în drepturile şi obligaţiile cuvenite către acesta prin preluarea de la B., conform art. 1391 şi urm. C. civ.
Contestatoarea invocă nulitatea contractului de cesiune de creanţă pentru următoarele motive: la data încheierii acestuia însăşi convenţia de credit era lovită de nulitate şi dreptul transmis de B. către A.V.A.B. era prescris prin împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1954.
În ceea ce priveşte executarea, contestatoarea arată că titlul – contractul de cesiune nu le-a fost comunicat în termen de 10 zile, conform art. 9 pct. 3 din Legea nr. 51/1998, că executarea silită este perimată, că în mod eronat se menţionează că procesul verbal de licitaţie a fost încheiat la data de 26 iunie 2003, iar procesul verbal este lovit de nulitate, pentru lipsa menţiunilor obligatorii.
A mai invocat contestatoarea nulitatea raportului de evaluare în baza căruia s-a stabilit preţul de pornire al licitaţiei pentru activ şi lipsa dosarului de executare.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 409/2001, Legii nr. 51/1998, art. 105 alin. (2), art. 371, art. 403 alin. (1) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la data de 23 octombrie 2003, intimata A.V.A.S. a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii pentru nedepunerea cauţiunii prevăzută de art. 83 din OUG nr. 51/1998 şi a tardivităţii formulării contestaţiei la executare faţă de dispoziţiile art. 401 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea excepţiei tardivităţii, intimata a arătat că înştiinţarea cu privire la executare a fost comunicată contestatoarei la data de 17 iunie 2003.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestaţiei la executare, întrucât nu există nici o cauză de nulitate a titlului executoriu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată, iar perimarea nu a intervenit faţă de prevederile art. 390 C. proc. civ. şi art. 58 din OUG nr. 51/1998.
Prin sentinţa comercială nr. 8 din 21 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a respins ca tardivă contestaţia la executare formulată de SC P. SA Bucureşti.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 401 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ., contestaţia se face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare contestat sau de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare în ipoteza în care contestă executarea însăşi.
În cauză, contestatoarea a primit la data de 17 iunie 2003 înştiinţarea din 11 iunie 2003, privind vânzarea la licitaţie a activului F.Ţ., astfel cum reiese din confirmarea de primire pe care se menţionează numărul de înregistrare al documentului expediat.
Pe de altă parte din cuprinsul sentinţei arbitrale nr. 12 din 29 ianuarie 2004 şi a înştiinţării din 18 august 2003 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional rezultă că la data de 25 iulie 2003 contestatoarea a formulat contestaţie împotriva titlului executoriu – contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999 şi a actelor de executare întocmite de A.V.A.B., prin care a scos la licitaţie F.Ţ., situaţie în care a avut cunoştinţă de actele de executare contestate.
Întrucât contestaţia la executare a fost depusă la data de 15 august 2003 (data poştei) s-a reţinut că dreptul la contestaţie nu a fost exercitat în termen de 15 zile, ceea ce atrage sancţiunea decăderii conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva acestei sentinţe în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., considerând că în mod greşit s-a respins contestaţia la executare, ca tardivă, întrucât această contestaţie s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 409/2001, potrivit cărora termenul de prescripţie este de 6 luni de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data întocmirii actului.
În subsidiar, susţine că potrivit art. 1865 C. civ., în speţă operează întreruperea civilă ca urmare a promovării mai multor contestaţii la executare.
Recurenta mai susţine că instanţa nu a observat că a solicitat pe cale de excepţie să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu – contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999.
Recursul este neîntemeiat.
Susţinerea recurentei întemeiată pe prevederile Legii nr. 409/2001 nu poate fi reţinută întrucât în speţă nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la prescripţie, ci sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la decădere.
Decăderea este sancţiunea de drept civil care constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul de decădere imperativ prevăzut de lege, în timp ce prescripţia reprezintă stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul prevăzut de lege.
În speţă, s-a formulat o contestaţie la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. 489 din 26 iunie 2003, respectiv procesul verbal de licitaţie din 26 iunie 2003 şi împotriva titlului executoriu – contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999, încheiat între B. şi A.V.A.B.
Instanţa de judecată a reţinut în mod corect că această contestaţie se poate face, potrivit art. 401 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ., în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazul în care contestă executarea însăşi, iar nerespectarea acestui termen atrage decăderea potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Întreruperea civilă invocată de recurentă este reglementată de art. 1865 C. civ. şi se referă la întreruperea prescripţiei, care nu are aplicabilitate în speţă întrucât nu sunt aplicabile prevederile referitoare la prescripţie, ci numai cele privind decăderea din termenul prevăzut pentru formularea contestaţiei la executare.
Întrucât instanţa a constatat tardivitatea introducerii contestaţiei la executare formulată de SC P. SA şi a respins-o ca atare, nu a mai examinat excepţiile invocare care vizau fondul cauzei.
Pentru aceste considerente urmează să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC P. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 8 din 21 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5211/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5222/2005. Comercial → |
|---|
