ICCJ. Decizia nr. 5489/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5489/2005
Dosar nr. 3300/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 9 septembrie 2004, în urma declinării competenţei de către Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 1031 din 28 iunie 2004, astfel cum a fost precizată, reclamanta CNI C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.C. SA obligarea acesteia la plata sumei de 1.036.440.904 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru facturile din 30 aprilie 2001 şi 31 mai 2004 calculate până la data de 27 aprilie 2004 şi 6 mai 2004, date la care au fost achitate cele două facturi.
Prin sentinţa comercială nr. 12413 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 29 iunie 2000 pârâta a solicitat prin comanda reclamantei executarea lucrării C. scrisă de S.V.C. într-un tiraj de 2001 exemplare. Această comandă fermă a fost urmată de executare, aspect care rezultă atât din răspunsurile pârâţilor la interogatorii cât şi din conţinutul facturilor la care reclamanta face referire în motivarea acţiunii.
Astfel, facturile fiscale din 30 aprilie 2001 şi din 31 mai 2004, emise de vânzătoarea serviciilor, societatea reclamantă, au ca temei comanda din data de 29 iunie 2000.
Ulterior, la data de 12 ianuarie 2001 intervine contractul care prevede la articolul 14 şi clauza penală şi în temeiul căreia reclamanta a formulat prezenta acţiune.
Deşi nu şi-a executat obligaţia conform convenţiei de la 29 iunie 2000 (lucrarea nefiind executată în ceea ce priveşte numărul de exemplare solicitat de pârâtă) se prevalează de clauza penală stipulată într-o convenţie încheiată ulterior, ignorând propria culpă în executarea cu întârziere a obligaţiilor celeilalte părţi.
Împotriva acestei sentinţe, cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a declarat apel reclamanta, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii.
În motivare, apelanta a arătat că penalităţile de întârziere au fost calculate conform art. 7 din contract. Că lucrările executate au fost cuprinse în spaţiul poligrafic din anul 2001 stau dovadă facturile fiscale din 30 aprilie 2001 şi 29 mai 2001 şi avizele de însoţire a mărfii.
Se invocă de asemenea că între părţi s-a încheiat o tranzacţie la data de 20 martie 2003 cu privire la datoriile înregistrate reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în anii 2001, 2002 şi 2003.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 434 din 20 mai 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de CNI C. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a legii, prin aceea că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că aplicabil între părţi nu este contractul ci comanda. În dezvoltarea acestui motiv reclamanta arată că orice comandă urmată de executare valorează contract, că facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii dovedesc că aplicabil în cauză este contractul şi că tranzacţia încheiată între părţi la 20 martie 2003 dovedeşte obligaţia pârâtei de a plăti penalităţile de întârziere calculate, conform contractului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat.
Instanţele au făcut o greşită aplicare a legii atunci când au apreciat că raporturile comerciale dintre părţi s-au derulat în baza comenzii din 29 iunie 2000 şi nu în baza contractului dintre părţi.
Executarea comenzii primite de către reclamantă s-a făcut ulterior încheierii contractului şi în baza acestui contract, cu toate clauzele sale, inclusiv cele privitoare la penalităţile de întârziere, iar facturarea s-a făcut, de asemenea ulterior, respectiv în lunile aprilie – mai 2001. Astfel, toate raporturile comerciale dintre părţi s-au derulat sub imperiul prevederilor contractului, fiind deci aplicabile prevederile art. 1066 C. civ. Acest fapt este confirmat şi de tranzacţia încheiată de părţi, care vizează, contrar celor susţinute de instanţa de apel, şi facturile, iar la pct. III prevede că „debitoarea SC E.C. SA datorează pentru facturile emise, penalităţile prevăzute în respectivele contracte care se vor calcula începând cu a 31 zi de la facturare până la data efectivă a plăţii, conform contractelor încheiate".
Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., să admită recursul reclamantei şi modificând Decizia atacată să admită apelul reclamantei schimbând sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta intimată urmează a fi obligată să plătească recurentei cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în fond, apel şi recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta CNI C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 434 din 20 mai 2005, pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, modifică Decizia atacată, admite apelul reclamantei, schimbă în tot sentinţa instanţei de fond în sensul că admite acţiunea precizată şi obligă pârâta SC E.C. SA Bucureşti către reclamanta CNI C. SA Bucureşti la plata sumei de 1.036.440.904 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi la 71.974.786 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5485/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5490/2005. Comercial → |
|---|
