ICCJ. Decizia nr. 5398/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5398/2005
Dosar nr. 1082/2005
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 februarie 2003, reclamantele I.N. şi O.P.T. au chemat în judecată pârâtele SC C.C. SRL Craiova şi SC R.I. SRL Moţăţei, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 27 august 2001 şi constatarea consemnării între reclamanta I.N. şi cele două societăţi pârâte a sumei de 61.562.644 lei reprezentând creanţe datorate reciproc.
În susţinerea pretenţiilor reclamanţii au arătat că prin contractul din 13 iulie 2000 au vândut către pârâta SC C.C. SRL imobilul situat în comuna Moţăţei, Judeţul Dolj, compus din suprafaţa de 15.000 m.p. şi construcţii edificate pe acest teren, preţul vânzării fiind de 18.590 dolari S.U.A. echivalent la acea dată 400.000.000 lei din care reclamantul a primit numai 1859 dolari S.U.A. şi de comun acord s-a comunicat că diferenţa de preţ de 17.731 dolari S.U.A. să o primească până la 31 decembrie 2003, fapt neconcretizat.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, contractul din 27 august 2001, nu reflectă practic o situaţie reală, ci a fost încheiat în mod fictiv, pentru a fi fraudat privilegiul vânzătorilor consacrat prin dispoziţiile art. 1737 alin. (1) C. civ.
Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 6122 din 24 octombrie 2003 a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin probele administrate s-a făcut dovada că pârâta SC C.C. SRL Craiova şi-a onorat obligaţia de plată a preţului, prin dispoziţia de plată din 16 noiembrie 2000, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 este valabil încheiat şi ca o consecinţă nu poate interveni nici compensarea creanţelor respective, deoarece este lipsită de obiect, iar referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 27 august 2001, reclamanţii nu au interes, deoarece nu îndeplinesc calitatea de creditori.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanţii, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi s-a reţinut situaţia de fapt.
Astfel se susţine că pârâtele intimate nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală a diferenţei de preţ reprezentând echivalentul în lei, la cursul valutar din 16 noiembrie 2000, a sumei de 16.731 dolari S.U.A., întrucât suma de 360.000.000 lei cât este înscrisă în dispoziţia de plată din 16 ianuarie 2000, care de altfel nici nu a primit-o, iar acest înscris nu este conform cerinţelor în materia legislaţiei contractuale şi plata unei sume de bani atât de mari trebuie efectuată prin intermediul unei bănci, prin ordin de plată.
O altă critică invocată de apelanţii reclamanţi se referă la faptul că expertiza criminalistică în cauză este incompletă, concluziile sale fiind în mod fundamental eronate, astfel că se impune o nouă expertiză criminalistică, întrucât semnătura înscrisă pe dispoziţia de plată din 16 noiembrie 2000 nu este a sa.
Se mai critică şi faptul că excepţia lipsei de interes privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare trebuia pusă în discuţia părţilor, iar prin evaluarea acestui contract au fost încălcate dispoziţiile art. 1295 alin. (2) C. civ., nefiind exprimat consimţământul părţilor.
În cadrul rejudecării apelului s-a încuviinţat şi administrat proba cu expertiză criminalistică şi o contraexpertiză, ambele efectuate de I.N.E.C. din cadrul Ministerului Justiţiei.
Rapoartele de expertiză au constatat că semnătura de pe dispoziţia de plată din 16 noiembrie 2000 a fost executată de I.N., iar prin Decizia civilă nr. 27 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi apelantul reclamant I.N., prin acţiunea introductivă a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 iulie 2000, invocându-se neîndeplinirea obligaţiei de plată a diferenţei de preţ, din probele administrate, rezultă că această obligaţie contractuală a fost executată diferenţa de preţ fiind încasată prin dispoziţia de plată din 16 noiembrie 2000 ce poartă semnătura reclamantului apelant.
În aceste condiţii preţul fiind achitat chiar anterior termenului stipulat în contract nu se impune rezoluţiunea contractului, prin convenţia intervenită nefiind stipulată modalitatea instrumentelor prin care se efectuează plata.
De asemenea, s-a reţinut că nici una dintre condiţiile de valabilitate pentru încheierea actelor juridice prevăzute de dispoziţiile art. 948 C. civ., nu au fost încălcate nefiind demonstrat că scopul urmărit de intimatele pârâte la încheierea contractului din 27 august 2001 a fost unul ilicit, contractul fiind executat, părţile îndeplinindu-şi obligaţiile asumate, iar interesele apelantului reclamant nu au fost fraudate.
Cu petiţia înregistrată la data de 25 februarie 2005 reclamanţii au declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind încălcate dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. şi Legea contabilităţii nr. 82/1991.
Astfel se susţine că fiind vorba despre un raport juridic cu o societate comercială supusă anumitor reguli stricte în privinţa formularelor cu regim special argumentul instanţei de apel excede legii, deoarece modul cum a fost folosită dispoziţia de plată contravine legislaţiei în vigoare la acea dată.
De asemenea se critică modul cum s-a efectuat rapoartele de expertiză întrucât cercetarea a vizat numai semnăturile de pe actele mai vechi anterioare sau aproximativ concomitente cu data ce figurează pe dispoziţia de plată, între semnături existând inadvertenţe şi deosebiri.
Cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare recurenţii susţin că au fost încălcate dispoziţiile art. 1295 alin. (2) C. civ., art. 67 din Legea nr. 18/1991 şi art. 2 din Legea nr. 54/1998, în sensul că transmiterea imobilului din patrimoniul unei societăţi în cel al celorlalţi s-a făcut prin simplă convenţie a acestora fără a exista un consimţământ valabil exprimat al ambelor părţi care să fi fost date în faţa N.P.
Faptul că ulterior la cererea doar a uneia din părţi s-a cerut autentificarea actului de către N.P., fără însă să fi fost exprimat un consimţământ valabil în faţa notarului, situaţie în care compensaţia datoriilor ar fi fost o consecinţă firească.
Recursul este nefondat.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, în condiţiile în care la data de 16 noiembrie 2000, deci anterior termenului stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, 31 decembrie 2002, reclamantul recurent a acceptat şi încasat fără nici un fel de obiecţiuni suma de 360.000.000 lei, ca fiind echivalentul în lei de la acea dată a diferenţei de preţ de 1672 dolari S.U.A.
Criticile privind faptul că dispoziţia de plată din 16 noiembrie 2000 nu este completată conform cerinţelor din metodologia legislaţiei contabile, nu pot fi reţinute pe de o parte aceasta fiind un act perfect valabil ca înscris sub semnătură privată, iar pe de altă parte pentru nerespectarea formelor stabilite de legislaţia fiscală plătitorul poate fi sancţionat contravenţional, dar nu poate fi înlăturat efectul doveditor al plăţii diferenţei de preţ.
Aceiaşi motivare se impune şi pentru înlăturarea criticii privind faptul că diferenţa de preţ trebuia achitată prin ordin de plată.
Cu privire la contestarea semnăturii existente pe dispoziţia de plată din 16 noiembrie 2000 critica recurentului nu poate fi reţinută întrucât expertizele efectuate în cauză au constatat fără putinţă de tăgadă, că-i aparţine observaţiile de ordin tehnic fiind reţinute în lucrările grafologice omologate de instanţe.
Cu privire la criticile referitoare la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat între cele două intimate pârâte având ca obiect acelaşi imobil, instanţa de apel a reţinut corect că în speţă convenţia intervenită este perfect valabilă, întrucât nici una din condiţiile de valabilitate pentru încheierea actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ., nu au fost încălcate.
Faţă de cele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele I.N. şi O.P.T., împotriva deciziei nr. 27 din 28 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5387/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5410/2005. Comercial → |
|---|
