ICCJ. Decizia nr. 5571/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 2 noiembrie 2004, reclamanta SC A. SA, cu sediul în Baia Mare, a solicitat ca în contradictoriu cu C.L.T.M. și P.C.T.M. să se constate nulitatea absolută a procesului verbal încheiat între SC A. SA Baia Mare și P.C.T.M. înregistrat la primărie la 15 septembrie 2003; nulitatea absolută a hotărârii C.L.T.M.; să se dispună radierea din C.F. a dreptului de proprietate al C.L.T.M., cu restabilirea situației de C.F. anterioare.
Tribunalul Maramureș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 66 din 20 ianuarie 2005 a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că avea posibilitatea să atace hotărârea C.L.T.M. la instanța de contencios administrativ, dacă s-ar fi considerat vătămată în drepturile sale.
Prin decizia civilă nr. 154 din 5 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului ce a fost anulată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Maramureș, secția comercială și de contencios administrativ.
S-a reținut în considerentele deciziei că față de capătul de cerere principal privind constatarea nulității absolute a hotărârii C.L.T.M., acțiunea reclamantei are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, chiar dacă s-a formulat și un capăt de cerere cu caracter civil.
împotriva acestei decizii pârâtul C.L.T.M. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4 și 3041 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.
A arătat recurentul că în mod greșit reclamanta a atacat hotărârea, întrucât cea care a stat la baza trecerii terenului în domeniul privat al comunei Tăuții Măgheruș este hotărârea, prin care s-au pus în aplicare prevederile imperative ale H.G. nr. 834/1991, modificată prin H.G. nr. 468/1009.
S-a susținut că termenul în care reclamanta putea ataca la instanța de contencios administrativ conform Legii nr. 29/1990 era 30 de zile de la data luării la cunoștință a actului care i-a lezat interesele iar acțiunea s-a formulat la aproximativ un an și fără a se îndeplini procedura sesizării prealabile.
A invocat recurenta că reclamanta nu a motivat în drept temeiul anulării hotărârii atacate.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect s-a reținut că instanța de fond a calificat greșit obiectul litigiului și nu a soluționat cererea având în vedere condițiile specifice ale unei acțiuni în contencios administrativ.
Recursul nu este întemeiat.
Reclamanta și-a determinat obiectul acțiunii de chemare în judecată și a formulat un capăt de cerere, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii emisă de C.L.T.M.
Această cerere prin care se solicită anularea unui act emis de un organ administrativ are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ al cărui domeniu de aplicare este Legea nr. 29/1990.
Instanța de fond a soluționat cauza ca fiind un litigiu de natură comercială fără a examina dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990, în cazul unei acțiuni în contencios administrativ.
Așa fiind, în mod corect instanța de apel a anulat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se analiza cauza în raport de dispozițiile acestui act normativ.
Susținerea recurentei că reclamanta a solicitat în mod greșit anularea hotărârii, va fi înlăturată, întrucât în raport de principiul disponibilității, consacrat de art. 130 alin. ultim C. proc. civ., reclamanta este cea care stabilește obiectul acțiunii deduse judecății.
Critica recurentei referitoare la depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 29/1990, pentru sesizarea instanței de contencios administrativ precum și nemotivarea în drept a temeiului anulării hotărârii atacate, nu pot fi analizate față de împrejurarea că litigiul a fost examinat ca fiind de natură comercială.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că decizia instanței de apel a fost legală și temeinică și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârât.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5565/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5476/2005. Comercial → |
|---|
