ICCJ. Decizia nr. 5561/2005. Comercial

Prin sentința nr. 1665 din data de 22 septembrie 2004, Tribunalul Prahova, secția comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.M.P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P.N. SRL Târgoviște și a constatat că reclamanta a vândut pârâtei la data de 4 aprilie 2003 autospecializata furgon-transport, conform facturii fiscale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat la data de 4 aprilie 2003 o convenție de vânzare cumpărare a autovehiculului proprietatea reclamantei, caracterul consensual al contractului de vânzare cumpărare al unui bun mobil implică numai acordul de voință al părților, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități. Că, întrucât pârâta a refuzat să se prezinte la organele de poliție în vederea radierii autovehiculului și înmatriculării pe numele său, acțiunea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., apare pe deplin justificată.

Criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, pârâta a declarat apel susținând în esență că prima instanță a interpretat greșit prevederile O.G. nr. 85/2003, în sensul că atâta timp cât nu a deținut actele necesare nu putea solicita radierea autovehiculului, operație care, de altfel îi incumba reclamantei în calitatea sa de proprietar pe numele căruia se află înmatriculat.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin decizia nr. 17 din data de 13 ianuarie 2005 respinge ca nefondat apelul pârâtei.

Confirmând hotărârea tribunalului, instanța de control judiciar reține că întrucât vânzarea cumpărarea unui autovehicul este un contract consensual, vinderea fiind perfectă între părți în data ce acestea s-au învoit asupra bunului și prețului, soluția primei instanțe este corectă, între părți realizându-se acordul de voință în vederea vânzării cumpărării bunului.

în contra acestei decizii, pârâta a declarat, în termen legal, recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

în dezvoltarea motivelor de critică recurenta susține următoarele:

- instanța de apel a manifestat o totală lipsă de rol activ, mărginindu-se să reia motivațiile primei instanțe;

- nu s-a avut în vedere că autovehiculul în prezent este predat la fier vechi, conform adeverinței din 9 august 2004 document aflat la dosar;

- actul de vânzare cumpărare era valabil numai în condițiile în care autovehiculul era radiat din circulație de către proprietar;

- instanțele nu au stabilit cauzele tehnice care au dus la valorificarea autovehiculului prin SC R. SA;

- datorită defecțiunilor autovehiculului, R.A.R. a respins de mai multe ori eliberarea certificatului de inspecție tehnică anuală;

- în condițiile în care autovehiculul nu corespundea din punct de vedere tehnic vânzarea cumpărarea nu se consideră încheiată.

Recursul este nefondat.

1) Deși recurentul invocă, ca motiv de nelegalitate, încălcarea vădită a legii, argumentarea criticilor vizează aspecte de netemeinicie, pe situații de fapt, care scapă controlului de legalitate în actualul context legislativ.

2) Pe de altă parte o serie de susțineri privesc chestiuni care exced cauzei, în măsura în care nu au fost valorificate printr-o cerere reconvențională.

3) Instanțele au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 1295 C. civ., constatând că între părți a intervenit vânzarea cumpărarea autovehiculului proprietatea intimatei, urmare realizării acordului de voință asupra bunului și prețului.

4) Investite cu o acțiune în constatarea existenței vânzării cumpărării autovehiculului, instanțele au examinat cauza cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., pronunțându-se numai asupra obiectului cererii deduse judecății, apărările sau susținerile care exced obiectului cererii neavând relevanță juridică în soluționarea cauzei.

Așa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5561/2005. Comercial