ICCJ. Decizia nr. 5476/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 2217 din 16 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei O.N.R.C. București și a respins acțiunea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a considerat neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București și a respins acțiunea față de această pârâtă cât și SC T.I. SRL București.
împotriva acestei hotărâri reclamantul M.B. a formulat recurs care a fost calificat apel și, prin decizia comercială nr. 690 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 pct. 2 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, modificată prin Legea nr. 428/2002, prevăd în mod expres și limitativ care sunt cazurile în care radierea dispusă conform prevederilor Legii nr. 314/2001 este nulă de drept, iar în speță reclamantul nu a făcut dovada că s-ar încadra în vreunul din cazurile respective. Astfel, în mod evident, debitele despre care, apelantul pretinde a-i fi datorate de SC T.I. SRL nu sunt datorii la bugetul asigurărilor sociale sau la datoria publică internă. De asemenea, sumele respective nu sunt nici datorii la bugetul de stat. Aceasta, în condițiile în care chiar dacă sunt, în general, venituri publice, sumele respective se fac venit la bugetul local, iar nu la bugetul de stat distincția dintre cele două categorii de bugete fiind clară din punct de vedere legal. Ori, în art. 5 pct. 2 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, modificată prin Legea nr. 428/2002 se prevede nulitatea de drept a radierii doar în cazul societăților comerciale care au datorii la bugetul de stat, iar nu și la bugetele locale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.B., pe care l-a încadrat, în drept, în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 3041C. proc. civ.
A invocat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea este dată cu încălcarea legii, deoarece potrivit legii bugetului de stat, acesta se compune printre altele și din vărsămintele de la instituțiile publice, prin urmare din sumele astfel cum sunt reglementate legal și cuprinse în subcapitol, care privesc și sumele obținute din contractele de asociere care constituie venituri publice. Totodată, așa cum radierea a fost dispusă din oficiu încât și nulitatea radierii trebuia efectuată tot din oficiu.
Recursul este nefondat.
Privitor la primul motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta este nefondat și vizează în opinia recurentei denaturarea obligației cu care societatea figurează ca debitoare, cu incidență asupra admisibilității acțiunii formulată în temeiul Legii nr. 314/2001, modificată.
Ori, potrivit actelor din dosar rezultă că la 4 februarie 1994 între M.B. și SC T.I. SRL s-a încheiat un contract de asociere în vederea reparării, modernizării și exploatării spațiului construit cu altă destinație decât aceea de locuință, din București, sumele cu care societatea figurează debitoare față de obiectul asocierii fiind aferente deci, bugetului local și nu bugetului de stat, aceasta fiind natura juridică a obligației din punct de vedere al destinației.
în acest sens, L.F.P.L. nr. 189/1998 face distincție între sumele încasate cu acest titlu care se fac venit la bugetul de stat, respectiv la bugetul local, neavând relevanță că, și într-o situație și în cealaltă, ele sunt creanțe fiscale și constituie sursă de venituri publice.
Așa fiind, în mod legal, instanța de apel a respins apelul constatând că nu sunt întrunite condițiile Legii nr. 314/2001, legiuitorul precizând, în mod expres, care sunt cazurile în care radierea este nulă de drept respectiv, atunci când societățile comerciale au datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii pe rolul instanțelor judecătorești, situație nedovedită.
Prin urmare, nu este întemeiat nici motivul de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în privința operării radierii, recurenta avea la îndemână calea de atac a recursului împotriva încheierii judecătorului delegat, radierea acestei mențiuni, din oficiu, neputând opera decât în cazurile limitativ prevăzute de text, deja evocate.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5571/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5585/2005. Comercial → |
|---|
