ICCJ. Decizia nr. 5483/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 7662/ COM din 30 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC P.S. SRL Constanța, în contradictoriu cu S.N.P. P. SA, sucursala Constanța, de obligare la transformarea contractului de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare având ca obiect spațiul comercial M.A. din Constanța.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, invocând nelegalitatea și netemeinicia și a solicitat schimbarea acesteia și admiterea acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 64/ COM din 18 martie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta să transforme contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că în conformitate cu interpretarea legală care trebuie dată art. 12 din Legea nr. 133/1999, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de această lege în ceea ce privește calitatea părților de a solicita, respectiv de a asigura accesul la activele disponibile, precum și obligația stabilită în sarcina pârâtei.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 12 din Legea nr. 133/1999, vânzarea sau transformarea contractului fiind condiționate de faptul existenței contractului de închiriere la data intrării în vigoare a legii, condiție neîndeplinită în cauză, iar în virtutea modificărilor aduse legii, prin Legea nr. 346/2004 de asemenea, reclamanta nu putea fi îndreptățită câtă vreme nu a parcurs etapele prealabile impuse de noua reglementare.
A mai susținut în această ordine de idei că nu poate fi invocat refuzul inițial la cererea reclamantei ca justificare în susținerea acțiunii, întrucât acel refuz s-a bazat pe vechea legislație, astăzi pârâta având alte obligații în baza noii legi, în vigoare, iar reclamanta nu justifică un interes legitim în continuarea acțiunii câtă vreme nu a formulat o cerere în baza noii legi, conform art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, recurenta fiind prezumată a fi de bună credință.
Recursul este nefondat.
în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 133/1999 "întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale societăților comerciale, companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și ale regiilor autonome în următoarele condiții:
a) activele disponibile utilizate în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune încheiate cu societățile comerciale și companiile naționale cu capital majoritar de stat, precum și cu regiile autonome, la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi vândute, la solicitarea deținătorului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea investițiilor efectuate în activ de către chiriaș;
b) contractul de închiriere sau contractul de locație de gestiune se va transforma, la solicitarea deținătorului, în contract de leasing, cu clauză irevocabilă de vânzare.
Din analiza textului de lege se observă că legiuitorul a condiționat aplicarea legii de preexistența unui contract de închiriere, locație de gestiune sau asociere în participațiune doar în ipoteza prevăzută la lit. a) a articolului 12 care vizează vânzarea, nu și în cea prevăzută la lit. b) care este diferită, ori, potrivit principiului "unde legea nu distinge nici noi nu putem distinge", în mod legal, instanța de apel a interpretat textul de lege și a constatat că, în cauză, sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a acțiunii.
împrejurarea că între timp legea în baza căreia s-a formulat cererea s-a abrogat fiind înlocuită cu o altă lege, este lipsită de relevanță juridică, interesul reclamantei fiind și legitim și actual iar reaua credință a recurentei este apreciată în raport cu obiectul acțiunii, care privește o cerere întemeiată pe dispozițiile vechii legi în vigoare la momentul formulării cererii și căreia nejustificat nu i s-a dat curs.
De altfel, din actele depuse în recurs rezultă că reclamanta a reînnoit cererea sa, recurenta situându-se însă pe aceeași poziție de refuz, deși, așa cum rezultă din noua lege nu se mai condiționează în nici o ipoteză preexistența contractului.
Așa fiind, recursul a fost nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5461/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5561/2005. Comercial → |
|---|
