ICCJ. Decizia nr. 5744/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5744/2005
Dosar nr. 1185/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3774/2004, cu precizările ulterioare, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA Bucureşti, SC C. SA Ploieşti, D.R.F., M.D., V.D.R.I. şi M.S., să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., prejudiciul creat societăţii de către pârâtul V.D., urmare a semnării adresei din 21 mai 2004 către A.V.A.S., prin care a angajat societatea la plata unei sume nedatorate.
Prin ultima precizare a cererii, reclamanta a arătat că înţelege să se judece numai cu acest din urmă pârât, renunţând la capătul de cerere formulat iniţial, ce vizează constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. din 29 martie 2004.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 1636 din 3 septembrie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârât, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca inadmisibilă şi cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei formulată de intervenientul D.R.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1322 din Legea nr. 31/1990 invocate de pârât, reclamanta întemeindu-şi acţiunea pe cele art. 111 C. proc. civ., însă acţiunea în constatare exercitată în temeiul textului astfel indicat este inadmisibilă întrucât reclamanta are la dispoziţie acţiunea în realizare, în condiţiile procedurii speciale instituită prin art. 149 din Legea nr. 31/1990, pentru cenzurarea faptelor săvârşite de administratorii societăţii.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 48 din 9 februarie 2005, admiţând apelul declarat de reclamanta C.E., a anulat hotărârea primei instanţe şi, evocând fondul, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea modificată şi cererea de intervenţie. În consecinţă, a constatat inexistenţa dreptului pârâtului V.D.R.I. de a semna adresa din 21 mai 2004 către A.V.A.S. Bucureşti. S-a luat act de declaraţia reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin adresa indicată erau recunoscute către A.V.A.S. plăţi eşalonate care angajau societatea la suma finală de 2.575.093 dolari S.U.A., contrar încheierii pronunţate de Judecătoria Ploieşti la 12 mai 2004 din care rezultă că suma datorată este de numai 359.436 dolari S.U.A., iar pârâtul nu avea calitatea necesară pentru semnarea ei, nefiind împuternicit nici de către A.G.E.A. în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii SC C. SA Bucureşti, SC C. SA Ploieşti şi V.D.R.I.
Pârâta-recurentă SC C. SA Bucureşti a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 10, în prezent abrogat, şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, nu s-a pronunţat unui mijloc de probă, respectiv acela de a se reţine că sentinţa civilă nr. 1305/2004, considerată determinantă în soluţionarea apelului, nu este irevocabilă, deşi a fost atenţionată cu privire la această împrejurare, hotărârea atacată fiind dată totodată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fără a se examina şi reţine caracterul subsidiar al acţiunii în constatare şi inadmisibilitatea acesteia în condiţiile în care Legea nr. 31/1990 a instituit pentru acţionari un mijloc special de control asupra activităţii administratorilor.
Deşi a făcut referire în drept la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C. proc. civ., în motivarea recursului său pârâta-recurentă SC C. SA Ploieşti a susţinut doar că instanţa de apel nu a ţinut cont de caracterul subsidiar al acţiunii în constatare şi de faptul că în speţă aceasta este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 149 din Legea nr. 31/1990, care a instituit o procedură specială, pusă la îndemâna acţionarilor pentru cenzurarea activităţii administratorilor, precum şi cu cele ale art. 150 din aceeaşi lege care reglementează acţiunea în răspundere a administratorilor, ca acţiune în realizare ce aparţine în exclusivitate adunării generale, aspecte ce pot fi circumscrise numai situaţiei reglementate prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text prin prisma căruia urmează a fi examinat acest recurs.
Recurentul V.D.R.I. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că la termenul din 3 septembrie 2004, în şedinţă publică, reprezentantul reclamantei şi al intervenientului a precizat că obiectul acţiunii se întemeiază pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., întrucât se solicită a se constata prejudiciul cauzat societăţii ca urmare a semnării respectivei adrese, instanţa de apel reţinând în mod greşit că s-ar fi solicitat să se constate că acesta nu avea dreptul să semneze respectiva adresă. A apreciat, de asemenea, că neindicarea în dispozitiv a părţilor care au mai rămas în proces atrage anularea hotărârii, iar pe fondul cauzei soluţia este greşită, considerentele reţinute de instanţa de fond fiind cele corecte şi susţinute de prevederile legale indicate.
Recursurile sunt întemeiate.
Examinând motivele de recurs invocate, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine că în speţă este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Pentru a se concluziona astfel au fost avute în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. O atare acţiune nu este admisibilă însă dacă partea poate cere realizarea dreptului, astfel cum se prevede prin teza a II-a a aceluiaşi text. Prin urmare, art. 111 C. proc. civ. consacră principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.
În speţă, reclamanta a solicitat să se constate inexistenţa dreptului pârâtului de a angaja societatea la plata unor sume către A.V.A.S., susţinând că prin semnarea adresei în discuţie au fost prejudiciaţi atât acţionarii cât şi societatea. Ori, Legea nr. 31/1990 a instituit o procedură specială atât pentru cenzurarea activităţii administratorilor, cât şi pentru antrenarea răspunderii acestora. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 149 din această lege, în forma anterioară ultimei republicări, orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele cu privire la care apreciază că se impune a fi cenzurate, iar cenzorii sunt obligaţi să le verifice şi, daca le găsesc reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală.
Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, etc. are un caracter social, fiind o acţiune în realizare, ce tinde la reîntregirea patrimoniului social micşorat ca urmare a activităţii defectuoase a acestora. Aşa fiind, după cum declară în mod categoric textul, o atare acţiune poate fi valorificată numai de adunarea generală.
Pentru protejarea intereselor acţionarilor minoritari, s-a instituit însă, prin art. 152, dreptul oricăruia dintre aceştia de a introduce, în numele societăţii, acţiunea în răspundere, în cazul în care administratorul încheie acte juridice care prejudiciază societatea, iar aceasta, din cauza poziţiei deţinute de respectivul administrator, nu acţionează în vederea recuperării prejudiciului. Acţiunea îşi păstrează şi în acest caz caracterul social, fiind exercitată în folosul societăţii, în scopul reîntregirii patrimoniului acesteia.
În acest context, caracterul subsidiar al acţiunii formulate de reclamant este evident, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă. Mai mult, în raport cu caracterul special al prevederilor Legii nr. 31/1990, mai sus indicate şi cu modalitatea în care acţiunea a fost formulată, se poate reţine chiar şi caracterul său abuziv, fiind întrebuinţată pentru a se ajunge, printr-o altă procedură, la obţinerea confirmării unei pretinse situaţii de fapt, deturnată fiind astfel de la scopul consacrat al acţiunilor în constatare declaratorii, acela de a se înlătura o anumită stare de incertitudine.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, modificându-se Decizia nr. 48 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamanta C.E. şi intervenientul D.R.F., împotriva sentinţei nr. 1636 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de pârâtul-recurent V.D.R.I., nu poate fi reţinut, în condiţiile în care aspectele invocate în dezvoltarea lui nu vizează schimbarea naturii ori înţelesului vădit neîndoielnic al unui act juridic dedus judecăţii, ca urmare a interpretării greşite a acestuia, în sensul prevederilor textului indicat, ce se impun a fi coroborate, în mod evident, cu cele ale art. 969 şi următoarele C. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii SC C. SA Bucureşti, SC C. SA Ploieşti şi V.D.R.I.
Modifică Decizia nr. 48 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ în sensul că respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta C.E. şi intervenientul D.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 1636 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5739/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5812/2005. Comercial → |
|---|
