ICCJ. Decizia nr. 5638/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5638/2005
Dosar nr. 2848/2005
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 28 februarie 2005 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC O.C. SRL, judeţ Prahova, iar pârâta SC C.S. SRL Ploieşti a fost obligată la plata sumei de 366.773.440 lei contravaloare facturi, plus 354.335.560 lei penalităţi de întârziere, cu 59.467.180 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Prin Decizia nr. 142 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, apelul reclamantei a fost respins, iar apelul pârâtei admis, sentinţa de fond fiind modificată în parte în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, motiv pentru care şi cheltuielile de judecată datorate la fond au fost reduse la 40.847.558 lei, restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.
În apel, s-au stabilit în sarcina reclamantei 10.225.000 lei cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei instanţa a apreciat că însăşi întocmirea minutei din noiembrie 2004, prin care pretenţiile reclamantei au fost reduse la 450.000.000 lei, dovedeşte nerealitatea sumelor înscrise în facturi, aşa încât s-a apreciat că în mod corect nu a fost validată de instanţă, ci, conform concluziilor expertului, din această sumă corect s-a dedus suma achitată în 2003 (62.335.210 lei) aşa încât pârâta a fost obligată doar la diferenţă.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei, s-a apreciat că acesta este întemeiat doar sub aspectul penalităţilor de întârziere, penalităţi ce au fost înlăturate întrucât reclamanta a diminuat valoarea facturilor pe care şi-a întemeiat acţiunea.
S-a respins însă motivul de apel privitor la neoperabilitatea clauzei penale din contract pe motiv că n-ar fi fost semnat de reprezentantul legal al societăţii pârâte, deoarece în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar contractul îşi produce efectele între părţi, pârâta putându-se îndrepta împotriva persoanei vinovate în alte condiţii legale decât cele comerciale.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate, admiterea apelului său şi obligarea pârâtei la 450.000.000 lei contravaloare prestaţii plus 437.562.120 lei penalităţi de întârziere contractuale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta susţine că în mod greşit instanţele n-au validat minuta încheiată de ea cu pârâta la 4 noiembrie 2004, pe parcursul procesului la fond, minută prin care s-a convenit ca din totalul datoriei pârâtei aceasta să achite 450.000.000 lei cu titlu de prestaţii, motiv pentru care ea şi-a şi restrâns acţiunea la această sumă, expertul urmând a mai calcula doar penalităţile contractuale datorate de pârâtă.
Instanţa de apel a schimbat natura convenţiei părţilor, dând o soluţie cu încălcarea acestei convenţii, pe care, de altfel, şi pârâta a contestat-o ulterior.
Din această sumă greşit instanţa de fond a mai dedus cei 62.335.210 lei achitaţi de pârâtă în 2003, deoarece această sumă fusese deja scăzută când s-a întocmit minuta în 4 noiembrie 2004, motiv pentru care ea şi-a şi redus pretenţiile iniţiale la 518.835.940 lei, faţă de 581.171.150 lei cât însumau facturile menţionate în acţiune.
În ceea ce privesc penalităţile de întârziere, recurenta apreciază că Decizia din apel este lipsită de temei şi încalcă totodată convenţia părţilor, ele fiind stipulate în contract.
Mai mult, Decizia este şi contradictorie întrucât pe de-o parte înlătură, fără nici o motivare, penalităţile, iar pe de altă parte validează clauza penală din contract.
În final recurenta critică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel câtă vreme apelanta pârâtă a declarat expres că nu solicită cheltuieli de judecată, instanţa dând astfel mai mult decât s-a cerut.
În consecinţă solicită modificarea deciziei din apel, admiterea apelului său şi respingerea apelului pârâtei, deoarece penalităţile au fost stipulate în contract, iar facturile emise au fost acceptate de aceasta care a şi achitat parţial, iar cu ocazia concilierii prealabile pârâta le-a recunoscut, asumându-şi obligaţia achitării debitului până în iunie 2004, obligaţie nerespectată.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Reclamanta a solicitat iniţial obligarea pârâtei la plata sumelor cuprinse în patru facturi, una dintre ele (cea din 8 august 2003) fiind parţial achitată, valoarea lor însumând 518.835.940 lei, plus penalităţi aferente calculate de la scadenţa facturilor şi până la 15 iulie 2004 (506.755.060 lei) toate aceste facturi fiind emise în executarea raporturilor contractuale convenite în contractul din 6 iunie 2003, pentru închirierea unor utilaje.
Pe parcursul procesului, la 4 noiembrie 2004 părţile au încheiat o „minută" prin care au convenit că suma datorată de pârâtă este de 450.000.000 lei, pârâta asumându-şi obligaţia să achite această sumă până la 15 noiembrie 2004, obligaţie nerespectată ulterior.
În raport de această minută, la termenul din 24 noiembrie 2004, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile privind contravaloare prestaţii la 450.000.000 lei solicitând ca expertul să calculeze penalităţi aferente acestei sume începând cu scadenţa facturilor şi până la 15 iulie 2004, după cum este consemnat în încheierea de la acea dată.
Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel n-au acordat suma convenită de părţi, înţelegând să valideze concluzia expertului care a dedus din suma convenită cei 62.335.210 lei achitaţi în 2003 de pârâtă, din factura din 8 august 2003.
Procedând astfel atât instanţa de fond cât şi cea de apel, care a menţinut această sentinţă pe acest aspect, au pronunţat o soluţie greşită deoarece nu au verificat cu atenţie calculele expertului şi nu au coroborat concluziile acestuia cu celelalte probe din dosar (pârâta recunoscuse la interogatoriu, că îşi înregistrase în contabilitatea sa valoarea facturilor, din care a achitat la 7 octombrie 2003 parţial, iar ulterior a încheiat cu reclamanta minuta din 4 noiembrie 2004).
Întemeiată este şi critica privind penalităţile de întârziere, penalităţi înlăturate fără nici o argumentare din partea instanţei de apel. Reducerea cuantumului pretenţiilor pentru care curg penalităţile nu este un argument legal pentru înlăturarea lor, cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa de apel a validat clauza penală stipulată în contractul părţilor, contract în executarea căruia s-au emis facturile în litigiu.
Şi critica privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel apelantei pârâte este întemeiată, rezultând din practicaua deciziei că aceasta nu a solicitat cheltuielile de judecată, instanţa pronunţându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.
În raport de aceste considerente, curtea va admite recursul şi va modifica, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 C. proc. civ., Decizia din apel în sensul admiterii apelului reclamantei şi respingerii apelului pârâtei, sentinţa de fond a tribunalului urmând a fi schimbată în parte atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor cât şi sub aspectul penalităţilor de întârziere.
Conform celor convenite de părţi în minuta încheiată la 4 noiembrie 2004, curtea reţine că pârâta datorează reclamantei 450.000.000 lei contravaloare prestaţii, sumă cu mult mai mică decât valoarea celor patru facturi ce însumează 581.171.150 lei, sumă din care pârâta a achitat 62.335.210 lei în octombrie 2003 şi decât suma pretinsă de reclamantă prin acţiune 518.835.940 lei (scăzând din totalul facturilor suma deja achitată).
De asemenea curtea apreciază, în raport de cele convenite de părţi în art. 4 din contract, de faptul că facturile au fost acceptate de pârâtă şi înregistrate în contabilitatea sa şi de suma pretinsă de reclamantă, că pârâta datorează cu acest titlu 437.562.120 lei reclamantei, cuantum stabilit şi prin concluziile expertului D.G. (dosar fond) într-una din variantele expertizei, penalităţi aferente debitului de 450.000.000 lei, convenit de părţi.
În ceea ce priveşte cererea privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, curtea urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., să oblige intimata pârâtă la 121.418.849 lei cu acest titlu pentru toate fazele procesuale, sumele reprezentând taxe de timbru şi onorarii avocat dovedite cu actele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC O.C. SRL Izvoarele, judeţul Prahova, împotriva deciziei nr. 142 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei civile nr. 100 din 28 februarie 2005 a Tribunalului Prahova, pe care o schimbă în sensul că obligă pârâta SC C.S. SRL Ploieşti la plata sumei de 450.000.000 lei preţ neachitat, conform „minutei" părţilor din 4 noiembrie 2004 şi la 437.562.120 lei penalităţi.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.S. SRL Ploieşti, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă intimata SC C.S. SRL Ploieşti la 121.418.849 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă, pentru toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5621/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5673/2005. Comercial → |
|---|
