ICCJ. Decizia nr. 5775/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5775/2005
Dosar nr. 11163/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantul C.G., în calitate de acţionar, a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor SC S.F. SA din 12 iunie 2003 şi 26 august 2003, nulitatea hotărârilor consiliului de administraţie adoptate ulterior adunărilor generale extraordinare, precum şi suspendarea acţiunilor care prin efectul lor ar genera o modificare a actului constitutiv al SC S.F. SA. Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 117 alin. (3) şi (8) şi art. 131 alin. (2) ind. 1 din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Satu Mare investit cu soluţionarea acestui litigiu, prin sentinţa nr. 1203 din 7 iulie 2004 a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâta SC S.F. SA şi A.P.A.P.S. Bucureşti şi trecând la analiza fondului, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC S.F. SA din 12 iunie 2003. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere pentru constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. a SC S.F. SA din 26 august 2003, precum şi restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că hotărârea A.G.E.A. din 12 iunie 2003 este lovită de nulitate absolută întrucât nu s-a făcut dovada publicării convocatorului şi în M. Of. Partea a IV-a. În ce priveşte celelalte motive invocate de reclamant, s-a stabilit că acestea nu duc la nulitatea măsurilor adoptate.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, care prin Decizia nr. 2 din 19 octombrie 2004, a anulat ca insuficient timbrat apelul pârâtei SC S.F. SA şi a respins ca nefondate recursurile declarate de C.G. şi A.V.A.S.
Curtea a constatat că apelul pârâtei SC S.F. SA era insuficient timbrat şi, ca urmare, a aplicat dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 dispunând anularea acestuia ca netimbrat. În ce priveşte apelul reclamantului C.G. a reţinut că acesta nu a fost motivat şi în consecinţă, legalitatea hotărârii atacate a fost analizată prin prisma criticilor aduse sentinţei de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond şi a tardivităţii formulării acţiunii pentru anularea hotărârii adunării generale din 12 iunie 2003.
După analiza celor două excepţii, instanţa de apel a stabilit că potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ., competenţa revine secţiei comerciale, iar potrivit art. 131 alin. (21) din Legea nr. 31/1990 republicată, acţiunea este imprescriptibilă.
În legătură cu soluţia pe fond, Curtea a stabilit că în faţa instanţelor nu au fost prezentate probe din care să rezulte publicarea convocatorului şi în M. Of. aşa cum prevede art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios a declarat recurs, A.V.A.S. fostă A.P.A.P.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 2/2004, admiterea apelului său şi în fond, respingerea în tot a acţiunii formulată de acţionarul C.G.
În argumentarea motivului invocat, recurenta a susţinut:
1. Excepţia tardivităţii introducerii cererii privind nulitatea absolută a A.G.E.A. din 12 iunie 2003 a fost soluţionată greşit prin aplicarea art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât motivele invocate de acţionar nu atrag sancţiunea nulităţii absolute.
2. Formalităţile prevăzute de art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 au fost îndeplinite:
a) convocatorul A.G.E.A. din 12 iunie 2003 a fost publicat în ziarul local I. din 22 mai 2003;
b) nepublicarea convocatorului şi în M. Of. partea a IV-a nu priveşte un aspect de fond ci unul formal care ar conduce cel mult la repetarea întrunirii adunării generale în condiţiile prevăzute de lege şi validarea măsurilor adoptate prin hotărârea iniţială a adunării generale a acţionarilor.
Recursul este nefondat.
1. Art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 stabileşte că „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României ..".
Din textul citat rezultă că hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii ori a actelor constitutive pot fi anulate pe cale judecătorească atât pentru cauze de nulitate relativă cât şi pentru cauze de nulitate absolută, cu deosebirile prevăzute de alin. (3) din acelaşi articol în ce priveşte nulitatea absolută sub aspectul imprescriptibilităţii dreptului la acţiune cât şi a persoanelor care pot să exercite acest drept.
Pornind de la aceste deosebiri pe care legea le prevede expres, instanţele care au soluţionat cauza, în mod corect au respins excepţia de tardivitate a acţiunii în anulare. Concluzia se înscrie în prevederile dispoziţiilor art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, prin care se stabileşte că „.. dreptul la acţiune este imprescriptibil .." atunci când se invocă motive de nulitate absolută.
Cel puţin în ce priveşte capătul de cerere admis, se reţine că hotărârea adunării generale a fost adoptată cu încălcarea legii.
Prin urmare această critică este neîntemeiată.
2. În conformitate cu art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, convocarea adunării generale în cazul societăţilor pe acţiuni „.. va fi publicată în M. Of. al României, partea a IV-a şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate".
Din redactarea dispoziţiilor alin. (3), precizat rezultă pe de o parte că modalitatea de înştiinţare a asociaţilor este diferită de cea a asociaţilor din alte forme de societate, iar pe de altă parte că înştiinţarea acţionarilor se face atât prin publicarea în M. Of. cât şi într-unul din ziarele de largă răspândire. Textul nu dă dreptul de opţiune între cele două modalităţi de comunicare a convocării ci, dimpotrivă, stabileşte obligaţia de convocare prin cele două modalităţi. Prin urmare acest aspect pe care recurenta îl apreciază ca formal în realitate vizează legalitatea hotărârii care se va adopta. Mai trebuie reţinut că încălcarea dispoziţiilor legale privind convocarea are drept consecinţă îngrădirea dreptului de participare a acţionarilor în cunoştinţă de cauză la adoptarea hotărârilor, fiind astfel afectată voinţa socială. Concluzia se bazează şi pe faptul că în cazul adunărilor generale extraordinare se analizează problemele cele mai importante pentru activitatea societăţii.
Faţă de cele ce preced, întrucât nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 2 din 19 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5774/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5780/2005. Comercial → |
|---|
