ICCJ. Decizia nr. 5820/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5820/2005
Dosar nr. 2044/2005
Şedinţa publică din 6 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3299 din 8 decembrie 2004, Tribunalul Sibiu, secţia comercială a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC F.P.C. SRL în contradictor cu pârâta SC S.C.E. SRL şi, în consecinţă, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, obligând-o la daune cominatorii de 15.000.000 lei /zi de întârziere în caz de neexecutare de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executare.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanta este proprietara imobilului din litigiu, conform C.F., iar pârâta foloseşte acest imobil în baza contractului de locaţie de gestiune încheiat la 1 august 2004 cu SC A. SA, fost proprietar pe o durată de 10 ani.
Titlul de locaţie al pârâtei nu este însă opozabil reclamantei el nefiind notat în C.F. şi nici înregistrat la organele fiscale aşa încât prevederile art. 1443-1444 C. civ., în ce priveşte instituirea dreptului de retenţie nu sunt aplicabile.
S-a mai reţinut că prin sentinţa nr. 551/2004 a Tribunalului Sibiu s-a dispus evacuarea pârâtei din imobil la cererea reclamantei dar că fiind dată pe cale de ordonanţă preşedinţială ea nu constituie autoritate de lucru judecat, ca pe rolul aceleiaşi instanţe se află dosarul nr. 3960/2004 între aceleaşi părţi pentru constatarea investiţiilor şi instituirea unui drept de retenţie, pârâta fiind obligată la daune cominatorii, conform art. 1075 C. com.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 53/ A din 11 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Critica apelantei pârâte cu privire la ignorarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti care i-a conferit posesia provizorie a fost înlăturată reţinându-se că termenul până la care aceasta i-a fost acordată a fost atins, soluţia de anulare ca netimbrată a cererii de obligare la contravaloarea investiţiilor şi instituirea dreptului de reteţine rămânând definitivă.
S-a mai reţinut că la data încheierii contractului de locaţiune, 1 august 2001, locatorul SC A. SA Sibiu nu mai era proprietarul imobilului, acesta fiind vândut reclamantei la licitaţia din 17 aprilie 2001, contractul neîndeplinind nici condiţia opozabilităţii conform Legii nr. 7/1996.
În ce priveşte critica aplicării daunelor cominatorii, instanţa de apel a apreciat că acestea neavând caracter de despăgubire, fiind un mijloc de constrângere în executarea obligaţiei de evacuare, nu exclud apelarea la executarea silită.
În contra acestei decizii reclamanta SC S.C.E. SRL Sibiu a declarat recurs invocând generic motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., arătând că:
- obiectul pricinii, evacuarea, neavând izvorul într-un fapt de comerţ ci într-un act juridic civil, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine judecătoriei iar nu tribunalului;
- posesia provizorie asupra imobilului i s-a acordat până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii din dosarul nr. 3960/2004 al Tribunalului Sibiu, ori Decizia dată a fost atacată cu recurs;
- nu este posibilă acordarea de daune cominatorii pentru o obligaţie care poate fi adusă la îndeplinire prin executare silită, constituind o îmbogăţire fără justă cauză.
Recursul nu este fondat.
1. Este adevărat că, prin tradiţie, actele juridice cu privire la imobil s-au apreciat a fi de natură civilă iar nu comercială, perimetrul jurisdicţiei comerciale incluzând în interpretarea ce a fost consacrată actele şi faptele juridice privitoare la mobile.
Numai că, în speţă, izvorul juridic identificat şi de recurentă, este contractul de locaţiune al unui imobil destinat activităţii comerciale, iar acest contract făcând parte din fondul de comerţ al părţilor contractante, comercianţi, atrage competenţa instanţei comerciale de soluţionare a acţiunii în speţă, iar nu a celei civile, cum eronat susţine recurenta.
2. Celelalte două motive de recurs, care nu au mai fost susţinute cu ocazia concluziilor pe fond, nu pot fi nici ele primite.
În ce priveşte existenţa unei posesii provizorii asupra imobilului instituită printr-o hotărâre judecătorească, recurenta nu a produs nici o dovadă în afirmarea continuităţii ei la acest moment, cum nu a explicitat nici contextul îndeplinirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, daunele cominatorii, neavând caracter reparatoriu în acest cadru procesual.
3. Astfel fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C.E. SRL Sibiu, împotriva deciziei civile nr. 53/ A din 11 martie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5780/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5826/2005. Comercial → |
|---|
