ICCJ. Decizia nr. 5826/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5826/2005

Dosar nr. 3518/2005

Şedinţa publică din 6 decembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi sub nr. 3451/2003 contestatoarea A.V.A.B. (în prezent şi în continuare A.V.A.S.) a solicitat ca în contradictoriu cu intimatele C.F.R. M. şi SC S. SA Călăraşi, să se dispună anularea executării silite începute împotriva debitoarei SC S. SA Călăraşi de către creditoarea C.F.R. M. în dosarul de executare silită nr. 180/2003, executor S.V.

În susţinerea cererii contestatoarea a arătat că dreptul creditoarei de a cere executarea silită a debitoarei este prescris. Pe fondul cauzei ca fiind creditoare principală în temeiul unui titlu executoriu şi în conformitate cu OUG nr. 51/1998, executarea silită pornită de către alţi creditori, de rang inferior ar prejudicia-o.

În drept au fost invocate prevederile art. 61; 64; 68 fin OUG nr. 51/1998 şi art. 399, 400 şi 403 C. proc. civ.

În baza înscrisurilor administrate ca probatoriu şi a susţinerilor părţilor instanţa prin sentinţa nr. 3285 din 18 decembrie 2003 a dispus respingerea excepţiei privind prescrierea dreptului creditoarei C.F.R. M. de a cere executarea iar pe fond admiterea contestaţiei, anularea executării silite începută împotriva debitoarei şi a tuturor actelor de executare întocmite, în cauză.

S-a motivat că C.F.R. M. nu putea proceda la executarea silită mai înainte de îndestularea creditorului privilegiat A.V.A.S.

În recursul declarat de creditoarea intimată C.F.R. M. cu care a fost investită Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Călăraşi în temeiul art. II alin. (3) teza a 2-a din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.

Tribunalul Călăraşi la rândul său calificând calea de atac, drept apel şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Această ultimă instanţă a constatat că sentinţa a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material şi că în conformitate cu prevederile art. 44 din OUG nr. 51/1998 competenţa de soluţionare pe fond a contestaţiei îi revine.

Prin urmare s-a dispus anularea sentinţei nr. 3285 din 18 decembrie 2003, iar pe fondul cauzei a admis contestaţia şi a dispus anularea executării silite.

Împotriva deciziei a declarat recurs creditoarea, intimată C.F.R. M. invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

S-a susţinut că Decizia este nelegală deoarece cuprinde motivări contradictorii şi totodată deşi a fost admis apelul dispozitivul deciziei este identic cu cel al sentinţei judecătoriei.

Prin întâmpinare A.V.A.S. a ridicat excepţia de ordine publică privind suspendarea judecăţii contestaţiei în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată.

Cum de la data judecării pe fond a contestaţiei, debitoarea SC S. SA Călăraşi se afla în procedura falimentului şi întrucât în cauză este prevalentă examinarea excepţiei, care face inutilă examinarea criticilor de fond ale recursului se va admite recursul declarat de C.F.R. M., se va modifica Decizia nr. 64/1995 şi se va dispune suspendarea judecăţii contestaţiei la executare.

Faţă de considerentele ce preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea C.F.R. M. SA, sucursala Constanţa, împotriva deciziei comerciale nr. 622 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Modifică Decizia, în sensul că în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995 suspendă judecata contestaţiei la executare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5826/2005. Comercial