ICCJ. Decizia nr. 5780/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5780/2005
Dosar nr. 1987/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la data de 22 octombrie 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC L.C. SA, actualmente SC N.G. SA, să se constate că este proprietara spaţiului comercial situat în sos. Crângaşi şi pe cale de consecinţă să se dispună evacuarea pârâtei din acest spaţiu.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti îşi declină competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, care prin sentinţa civilă nr. 8499/2001 a admis acţiunea, a constatat că reclamanta este proprietara spaţiului comercial şi a dispus evacuarea pârâtei.
Sentinţa judecătoriei a fost anulată de instanţa de apel, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel investit, prin sentinţa comercială nr. 6450 pronunţată la data de 17 mai 2004 admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi respinge această cerere, ca inadmisibilă.
Totodată tribunalul admite şi excepţia autorităţii de lucru judecat referitor la cererea de evacuare a pârâtei din spaţiu şi în consecinţă respinge şi acest capăt de cerere.
Prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că reclamanta pentru spaţiul în litigiu a prezentat certificatul de proprietate, iar pârâta, care ocupă spaţiul a invocat sentinţa comercială nr. 4919/1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, definitivă şi irevocabilă, prin care i s-a recunoscut calitatea de proprietară a spaţiului, prin urmare reclamanta are la îndemână calea unei acţiuni în realizare, prin care să revendice bunul aflat în posesia pârâtei.
Referitor la cererea de evacuare a pârâtei instanţa a constatat îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ., în raport de sentinţa civilă nr. 4914 din 23 decembrie 1997 definitivă şi irevocabilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins cererea de evacuare a pârâtei din spaţiu, cerere formulată de reclamantă, reţinându-se că pârâta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra spaţiului în litigiu.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 137 din data de 16 februarie 2005.
Confirmând hotărârea fondului ca legală şi temeinică, instanţa de apel reţine în considerentele deciziei că cererea reclamantei privind constatarea dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial situat în sos. Crângaşi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi nu a fost înlocuită printr-o cerere în realizare, deşi pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual, inadmisibilitatea acţiunii.
Că, în condiţiile în care ambele părţi invocă asupra aceluiaşi spaţiu titluri de proprietate, reclamanta are la îndemână o acţiune în realizare pentru a obţine bunul al cărui proprietar se pretinde.
Referitor la cererea de evacuare instanţa de control constată că prin sentinţa civilă nr. 4914/1997 a Tribunalului Bucureşti s-a respins cererea de evacuare a pârâtei formulată de aceeaşi reclamantă, vizând acelaşi spaţiu, fiind îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat.
În contra acestei ultime decizii, reclamanta a declarat, în termen legal, recurs, solicitând casarea celor două hotărâri şi rejudecarea cauzei de prima instanţă.
Recurentul îşi structurează criticile pe două direcţii:
- în temeiul art. 304 pct. 6, 7 şi 10 C. proc. civ., invocă nelegalitatea hotărârii în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiilor şi omisiunea aplicării sancţiunii prevăzute de art. 118 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că instanţele în al II-lea ciclu procesual trebuiau să clarifice aspectele legate de probele administrate şi de excepţii, toate anulate la intrarea în al II-lea ciclu. Totodată recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel reţine că intimata şi-ar fi menţinut întâmpinarea deoarece aceasta era susţinută de probele anulate, urmare desfiinţării primei sentinţe.
Instanţa de apel nu era îndreptăţită să reia aspecte din motivarea sentinţei nr. 4919/1997 a Tribunalului Bucureşti, care a avut de soluţionat exclusiv un raport de locaţiune şi nu de proprietate.
- în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul invocă încălcarea art. 111 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, dispoziţii ce trebuiau aplicate cu prioritate. Acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 15/1990 cuprinde şi elementele unei cereri de realizare a dreptului, având un caracter special ce nu mai poate fi fundamentată pe prevederile dreptului comun, în sensul că reclamantul nu mai are alegerea între calea prevăzută de art. 480 C. civ. şi cele prevăzute de Legea nr. 15/1990.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Potrivit art. 304 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de textul de lege.
2. Recurentul îşi întemeiază primul motiv de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 10 C. proc. civ., dezvoltările pe care le face nu vizează ipoteza textelor evocate.
3. Recurentul susţine în esenţă că întâmpinarea formulată de pârâtă ca răspuns la acţiunea introductivă prin care invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi autorităţii de lucru judecat, nu trebuia avută în vedere urmare anulării primei sentinţe.
Ori, este evident că anularea primei sentinţe a vizat hotărârea dată inclusiv probele administrate, reluarea judecăţii nu impunea obligaţia pârâtului de a depune o nouă întâmpinare, aşa cum susţine recurentul, distinct de faptul că cele două excepţii fiind absolute puteau fi invocate în orice fază a procesului.
4. Instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., în raport de susţinerile şi apărările formulate, constatând că în situaţia în care ambele părţi exibă titluri de proprietate pentru spaţiul comercial în litigiu, reclamanta îşi poate valorifica dreptul pretins pe calea unei acţiunii în realizare, şi nu pe calea acţiunii în constatare care are un caracter subsidiar, în măsura în care partea poate cere realizarea dreptului.
5. Aserţiunile recurentului în sensul că instanţa trebuia să dea prioritate dispoziţiilor Legii nr. 15/1995, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, exced soluţiei pronunţate, ce face obiectul controlului de legalitate.
Instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, fără să intre pe fond în examinarea temeiurilor în baza cărora părţile se consideră proprietarele bunului.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 137 din 16 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5775/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5820/2005. Comercial → |
|---|
