ICCJ. Decizia nr. 5943/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5943/2005
Dosar nr. 3366/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2003, reclamanta SC U.C. SRL Braşov a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Braşov, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.520.936.087 lei, reprezentând contravaloare lucrări reparaţii şi amenajare bază sportivă şi dobânzi comerciale conform OG nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a majorat ulterior pretenţiile la suma de 2.277.198.342 lei, reprezentând 1.656.600.000 lei debit restant şi 620.598.342 lei dobândă legală.
Prin sentinţa civilă nr. 284 din 30 martie 2005, Tribunalul Braşov a admis acţiunea modificată a reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2.277.198.342 lei inclusiv T.V.A. şi 55.840.445 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 124 din 14 iunie 2005, a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, respingerea acţiunii reclamantei întrucât nu a fost efectuată concilierea prevăzută de art. 720 C. proc. civ., şi contestând expertiza efectuată în cauză.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea susţinerilor pe care pârâta le face prin recursul de faţă, în raport de probatoriile administrate în cauză, şi raportul de expertiză întocmit, se constată că nu sunt întrunite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a conduce la casarea hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte excepţia de prematuritate a acţiunii, în raport de art. 7201 C. proc. civ., se constată că în mod corect ambele instanţe, de fond şi de apel au respins-o, reţinându-se că procedura concilierii prealabile a fost realizată prin notificarea privind achitarea facturilor, cât şi prin judecarea cererii de emitere a somaţiei de plată din dosarul nr. 5510/2003.
În ceea ce priveşte criticile privind soluţionarea pe fond a cauzei, acestea nu pot fi primite, întrucât deşi pârâta critică expertiza, nu poate contesta executarea lucrărilor în litigiu convenite de părţi prin contractul din 5 iunie 2002, pentru reparaţii şi amenajarea bazei sportive străine.
Având în vedere actul semnat de părţi referitor la valoarea materialelor de construcţii, precum şi calculul lucrărilor efectuate practicat de expertiza întocmită în cauză, corect instanţele au dispus obligarea pârâtei, la valoarea actualizată a acestora în sumă de 1.656.600 lei.
Pe de altă parte, trebuie reţinut că în raport de această sumă, pârâta datorează potrivit art. 43 C. com., şi dobânda calculată corect conform OG nr. 9/2000, în sumă de 620.598.342 lei, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile ce se atacă.
În consecinţă recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
Având în vedere această soluţie, recurenta pârâtă va fi obligată conform art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL Braşov, împotriva deciziei nr. 124 din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la cheltuieli de judecată de 11.000 lei RON către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5934/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5967/2005. Comercial → |
---|