ICCJ. Decizia nr. 5969/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5969/2005
Dosar nr. 1740/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială la data de 2 septembrie 2004, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.V.A.S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procedurii de vânzare prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile demarată potrivit anunţului de vânzare publicat de pârâtă la data de 11 august 2004 în ziarul B., privind privatizarea SC G. SA.
În motivarea cererii reclamanta susţine că procedura de privatizare demarată de pârâtă încalcă prevederile Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi Normele Metodologice din 13 iunie 2002 de aplicare a O.U. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale şi a Legii nr. 137/2002.
În drept s-a invocat dispoziţiile capitolului VII al Legii nr. 137/2002.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 11702, pronunţată la data de 15 octombrie 2004 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei reţinând în esenţă că procesul de privatizare se derulează în etape succesive şi pentru fiecare etapă se încheie un proces-verbal şi deci acestea ar putea fi eventual actele a căror anulare s-ar putea solicita nu arătarea motivului de nulitate invocat.
Instanţa a mai reţinut că procedura de privatizare este reglementată prin legi speciale şi nu prin acte juridice încheiate de reclamantă şi pârâtă astfel că prin invocarea în drept ca temei capitolul VII al Legii nr. 137/2002 şi considerându-se vătămată în drepturile sale de prevederile HG nr. 577/2002 reclamanta are calea contenciosului administrativ.
În cauză procedura de privatizare şi dosarul de privatizare nu reprezintă acte juridice în sensul că prin acestea se nasc, modifică sau sting raporturi juridice civile.
Împotriva sentinţei reclamanta a declarat apel solicitând anularea hotărârii atacate şi în evocarea fondului, admiterea acţiunii sau în cazul în care se va considera că prima instanţă a cercetat fondul cauzei, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii.
Prin motivele de apel invocate, reclamanta a arătat că hotărârea conţine motive străine de natura pricinii reţinându-se că reclamanta ar fi susţinut că este prejudiciată de prevederile HG nr. 577/2002 şi recomandându-se calea contenciosului administrativ. Ori, reclamanta nu a susţinut că ar fi prejudiciată de prevederile respectivei hotărâri ci dimpotrivă că pârâta nu a respectat prevederile acesteia.
În al doilea rând arată apelanta tribunalul a reţinut în mod surprinzător că dosarul de prezentare al societăţii nu reprezintă o operaţiune juridică sau un act juridic deşi este vorba de o operaţiune care declanşează un proces de privatizare.
Apelanta reclamantă concluzionează că tribunalul a dat practic o interpretare greşită actului juridic dedus judecăţii şi a aplicat greşit legislaţia privatizării, în special dispoziţiile imperative indicate în acţiune.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 123 din 10 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esenţă că procedura de privatizare şi prevederile dosarului de prezentare nu reprezintă operaţiuni şi nici acte juridice în sensul prevăzut de lege şi nici act juridic în sensul definit de C. civ.
S-a mai reţinut că procesul de privatizare se derulează în etape succesive şi pentru fiecare etapă se încheie un proces-verbal şi eventual pentru acestea s-ar putea solicita anularea.
În termen legal reclamanta SC R. SA Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii.
Prin motivele de recurs invocate, reclamanta susţine că hotărârea este nulă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta arată că art. 39 şi art. 40 ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării prevăd posibilitatea atacării în justiţie a oricărei operaţiuni şi a oricărui act prevăzut de legea menţionată, de OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării, precum şi posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei pentru valorificarea unui drept prevăzut de prezenta lege.
În temeiul acestor texte de lege arată recurenta, a solicitat anularea procedurii de privatizare pentru motivele, invocate în acţiune, care prevăd anularea unor „operaţiuni prevăzute de legislaţia privatizării".
Recurenta mai menţionează că procedura de privatizare a SC G. SRL a fost viciată încă de la declanşare întrucât garanţia de participare prevăzută în anunţul de vânzare a fost mai mare decât limita de 20 % din capitalul social prevăzută de art. 33 al Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 şi a Legii nr. 137/2002 aprobate prin HG nr. 577/2002 şi a mai invocat că secţiunea A, a dosarului de prezentare a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 al Normelor metodologice, care impun actualizarea periodică a datelor privind situaţia economico-financiară a societăţii, până în cea de-a cincea zi lucrătoare anterioară depunerii ofertelor, conform ultimei balanţe din anul în curs.
Recurenta concluzionează cu privire la criticile anterior arătate că operaţiunile efectuate cu încălcarea normelor legale trebuie anulate şi că şirul de operaţiuni criticate se subsumează unei operaţiuni care le înglobează, aceasta fiind chiar procedura de privatizare a SC G. SA.
Printr-un alt motiv de recurs, recurenta arată că s-au interpretat eronat prevederile capitolului VI al Legii nr. 137/2002 de către prima instanţă în sensul că numai în faza proceselor-verbale de licitaţie se pot adresa instanţei, iar instanţa de apel deşi s-a delimitat expres de această interpretare a legii, a ajuns tot la o aplicare greşită, limitată a capitolului VII suscitat, întrucât a considerat că procedura de privatizare în sine, declanşată prin anunţul de vânzare şi dosarul de prezentare, nu se încadrează în noţiunea de „operaţiune prevăzută de legislaţia privatizării".
Astfel, instanţa nu recunoaşte nici o cale de atac în faţa unei încălcări a legii cum este obligativitatea unei garanţii de participare mai mare decât maximul legal, pentru că în logica instanţei de apel anunţul de vânzare, care este actul de declanşare a procedurii de privatizare nu se încadrează nici ca act şi nici ca operaţiune prevăzută de legislaţia privatizării.
Recurenta mai susţine că instanţa face o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii considerând că dosarul de prezentare, în special secţiunea B, nu este un act juridic şi arată că potrivit definiţiei comune, actul juridic este o manifestare de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice. În contextul acestor susţineri recurenta arată că oferta de vânzare din partea A.V.A.S. este fără îndoială un act juridic, o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Analizând motivele de recurs invocate de reclamantă în special motivele referitoare la greşita reţinere de către instanţe că procedura de privatizare şi dosarul de prezentare nu pot fi incluse în sfera actului juridic.
Înalta Curte apreciază susţinerile ca fiind neîntemeiate întrucât corect s-a reţinut că procedura de privatizare este reglementată prin acte juridice încheiate între reclamantă şi pârâtă.
Deci, trebuie menţionat că procedura de privatizare este stabilită de HG nr. 577/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 88/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 137/2002 cât şi de alte acte normative care conţin prevederi exprese privind procesul de privatizare.
De asemeni, dosarul de prezentare, înscris ce conţine date şi informaţii despre societatea comercială ale cărui acţiuni deţinute de stat urmează să fie vândute, nu reprezintă un act juridic civil încheiat în scopul de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil, ci este de fapt un înscris în sensul de „instrumentum probaţionis".
În concluzie, având în vedere că hotărârea recurată este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 123 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5968/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5973/2005. Comercial → |
|---|
