ICCJ. Decizia nr. 5968/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5968/2005
Dosar nr. 1721/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, reclamanta A.A.B.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.D.S. să se constate claritatea culturilor din anii agricoli 2001, 2002, în proporţie de 75 %, 74 % şi 89 % şi ca efect să se constate diminuarea redevenţei cu procentele susmenţionate şi pe cale de consecinţă, pârâta să fie obligată să restituie suma de 4.33.321.292 lei încasată în plus cu titlu de redevenţă şi să se anuleze notificarea de reziliere a contractului.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa comercială nr. 662 din 18 mai 2004, a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta şi, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat Decizia comercială nr. 97 din 10 februarie 2005, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că primul capăt de acţiune este inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., reclamanta urmărind constatarea unei stări de fapt şi nu existenţa sau inexistenţa unui drept, iar în privinţa celorlalte capetele s-a reţinut că dispoziţiile art. 1457 C. civ., nu sunt aplicabile, în speţă, pentru că ele privesc contractul de arendă în cauză, iar în cauză părţile cu încheiat un contract de concesiune întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 219/1998, HG nr. 216/1999, OUG nr. 198/1999 şi HG nr. 97/2000, neputându-se opera principiul analogiei.
Privitor la ultimul capăt de cerere s-a reţinut că denunţarea unilaterală a contractului în manifestarea de voinţă a părţii asupra căreia judecătorul nu se poate pronunţa, reclamanta având posibilitatea doar să supună cenzurii instanţei existenţa şi desfăşurarea normală a contractului în condiţiile în care contractantul a notificat desfiinţarea acestuia prin intervenţia pactului comisoriu, ceea ce nu a cerut.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că potrivit art. 32 din Legea nr. 219/1998 contractul de concesiune este guvernat de principiul echilibrului financiar şi forţa majoră exonerează de răspundere, dreptul de a cere reducerea redevenţei fiind rezultat deci, din lege care nu reglementează în concret cum funcţionează acest principiu încât, instanţa de apel, în mod greşit a apreciat că nu sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 1457 şi art. 1469 C. civ. referitoare la arendă, în lipsa unei astfel de prevederi în legea specială.
În acelaşi sens, este greşită şi motivarea instanţei potrivit căreia recurenta avea la dispoziţie acţiunea în repetit, potrivit art. 993 C. civ., deoarece plata nu s-a făcut din eroare, ci potrivit prevederilor contractului neputându-se plăti mai puţin, forţa majoră intervenind după efectuarea integrală a plăţilor trimestriale şi nici nu putea să opereze singură asupra forţei majore, care, în opinia sa, a intervenit potrivit documentelor depuse, astfel că, acţiunea trebuia admisă, pârâta obligată să reducă redevenţele potrivit procentelor de calamitate şi să restituie suma achitată în plus, de 4.333.321.292 lei.
Cu privire la notificarea rezilierii şi imposibilitatea instanţei de judecată de a cenzura rezilierea unilaterală aceasta contravine chiar principiului rezultat din art. 32 din lege care stipulează că forţa majoră este cauză de nerăspundere contractuală încât, instanţa de judecată, în lipsa culpei, trebuia să se constate că rezilierea nu este legală.
Recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.B.P., Judeţul Călăraşi, împotriva deciziei nr. 97 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5967/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5969/2005. Comercial → |
|---|
