ICCJ. Decizia nr. 6045/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.6045/2005
Dosar nr. 3474/2005
Şedinţa publică din 16 decembrie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roşiorii de Vede, debitoarea SC K.P. SRL a solicitat anularea actelor de executare silită emise de A.F.P. Peretu, coordonată de D.G.F.P. Peretu, pentru motivul că s-a pornit executarea silită fără ca debitoarea să fie încunoştinţată, fără să se verifice sarcinile, emiterea afiptelor de vânzare precizându-se totodată, că în fapt, nu se contestă executarea silită, ci modul defectuos în care s-a pornit această executare. Ulterior, printr-o cerere completatoare s-a solicitat de contestatoare anularea procesului verbal de adjudecare din 29 iulie 2003 deoarece A.F.P. care a efectuat vânzarea nu este creditor bugetar şi nu deţine titlu executoriu.
Prin sentinţa nr. 1969/2003, Judecătoria Roşiorii de Vede a respins contestaţia la executare, instanţa apreciind că executarea a fost făcută în condiţiile OG nr. 61/2002, privind colectarea creanţelor bugetare, că potrivit art. 134 din această ordonanţă, măsurile de executare silită iniţiate nu se suspendă chiar dacă s-a declanşat procedura reorganizării şi că cererea completatoare a fost introdusă după definitivarea vânzării la licitaţie a bunurilor imobile.
Împotriva sentinţei nr. 1969 din 9 septembrie 2003, pronunţată în dosarul Judecătoriei Roşiorii de Vede, a declarat recurs debitoarea SC K.P. SRL, prin care a invocat încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea vânzării la licitaţie a bunurilor aparţinând societăţii, lipsa publicaţiei de vânzare de la sediul debitorului, cu consecinţa prejudicierii debitorului prin faptul că nu s-a putut apăra în legătură cu valoarea de pornire a licitaţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 378/F/2004 a anulat recursul contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost reglementat prin OG nr. 58/2003.
În considerentele deciziei s-a reţinut că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele art. 3021 C. proc. civ., în sensul că lipsesc menţiunile cu privire la identificarea persoanei juridice, contul bancar şi motivele pe care se întemeiază.
În ce priveşte cererea completatoare s-a reţinut că aceasta a fost semnată de avocat, iar împuternicirea avocaţială nu îndeplineşte cerinţele art. 67 – 68 C. proc. civ., întrucât, pe lângă faptul că indică numele altui avocat, nu este semnată de client.
Împotriva deciziei nr. 1969/2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de revizuire contestatorul prin care a susţinut că recursul nu a fost judecat, ci respins conform art. 308 alin. (4) C. proc. civ., deşi orice cetăţean român are dreptul la o judecată dreaptă. Prin notele de şedinţă, revizuienta a susţinut că nu a fost citată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ca urmare nu a fost în măsură să complinească lipsurile reţinute prin Decizia a cărei revizuire o cere. De asemenea a precizat că art. 3021 C. proc. civ. a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 176/2005 a Curţii Constituţionale şi că înţelege să precizeze că cererea sa poate îndeplini cerinţele contestaţiei în anulare a cărei admitere o solicită.
Revizuirea şi contestaţia în anulare sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 58/2003, de modificare a codului de procedură civilă, după art. 302 s-a introdus un nou art. 3021, prin care s-au stabilit menţiunile obligatorii pe care, trebuie să le cuprindă cererea de recurs. Procedura verificării cerinţelor formale ale cererii de recurs a fost stabilită prin art. 308 din acelaşi cod, prin care fără citarea părţilor, în cazul neîndeplinirii cerinţelor art. 304, prin decizie motivată, Curtea anulează sau respinge recursul, după caz.
Recursul revizuientei a fost verificat prin această procedură aplicabilă la data promovării acestei căi de atac şi, cu această ocazie, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 3021 pct. 1, 2 şi 4 C. proc. civ. în considerente fiind prevăzute expres menţiunile care nu sunt cuprinse în cerere, dar fără trimitere la fiecare punct în parte.
Decizia pronunţată de Înalta Curte în conformitate cu această procedură a cărei revizuire sau anulare se cere, a avut în vedere dispoziţiile procedurale în vigoare la acea dată prin care se stipula, pe de o parte, că soluţia de anulare se pronunţă fără citarea părţilor, iar pe de altă parte, că nu este supusă nici unei căi de atac.
În acest context în care art. 308 alin. (4) modificat prin OUG nr. 58/2003 suprimă orice cale de atac, căile de atac de retractare promovate de SC K.P. SRL prin administrator sunt inadmisibile întrucât nu sunt prevăzute de lege.
Este adevărat astfel cum susţine revizuienta că prin Decizia nr. 176/1995 a fost declarat neconstituţional art. 3021 punct 1 lit. a) care se referă la menţiunile de identificare a părţii care declară recurs pe care Curtea Constituţională le-a considerat inacceptabil de rigide şi de natură să afecteze grav accesul la justiţie. În ce priveşte însă celelalte menţiuni referitoare la indicarea hotărârii care se atacă, a motivelor de nelegalitate şi a semnăturii, din dispoziţiile art. 3021 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că lipsa acestora se sancţionează în continuare cu nulitatea.
Aşadar, nu se poate susţine că promovarea unei căi de atac fără respectarea cerinţelor legale îngrădeşte accesul la justiţie şi dreptul la apărare întrucât acest drept se exercită neîngrădit numai sub protecţia garanţiilor procedurale în cadrul unei căi de atac exercitate cu respectarea regulilor de procedură stabilită prin lege.
Pentru considerentele care preced, cererea de revizuire şi contestaţia în anulare precizată oral, vor fi respinse ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenţii M.O.T., M.M. şi SC K.P. SRL împotriva deciziei nr. 378/ F din 20 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, precum şi cererea precizată, oral, în şedinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6044/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 6062/2005. Comercial → |
---|