ICCJ. Decizia nr. 626/2005. Comercial
Comentarii |
|
La data de 4 noiembrie 2003, SC S. SA Felnac, jud. Arad a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 6515 din 5 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 330/2002.
Cererea a fost înregistrată sub nr. 2564/2003.
Contestatoarea își motivează cererea susținând că judecarea recursului s-a făcut fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită întrucât a solicitat preschimbarea termenului de judecată din 6 mai 2003, indicând adresa la care să fie citat, dar nu a fost citat la acea adresă și recursul său a fost anulat ca netimbrat deși suma era modică.
Analizând cererea, Curtea constată următoarele:
Recurenta a solicitat preschimbarea termenului de judecare a recursului de la data de 6 mai 2003 la un termen mai apropiat, octombrie sau noiembrie 2002.
Termenul a fost preschimbat la data de 5 noiembrie 2002 pentru când recurenta a și fost citată cu mențiunea să timbreze.
Citarea s-a făcut la sediul indicat în cererea de recurs întrucât cererea de preschimbare a termenului nu purta nici o mențiune cu privire la vreo schimbare a sediului societății recurente.
Faptul că administratorul care a formulat cererea de preschimbare a indicat domiciliul său în această cerere fără a solicita expres citarea societății la altă adresă nu reprezenta un motiv ca instanța să dispună citarea la o altă adresă decât cea indicată în cererea de recurs, societatea fiind recurentă și nu administratorul.
Așadar procedura de citare a recurentei a fost legal îndeplinită și nu s-a regăsit motivul prevăzut de art. 317.1 C. proc. civ., a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de SC S.F. SA.
← ICCJ. Decizia nr. 649/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 635/2005. Comercial → |
---|