ICCJ. Decizia nr. 585/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată și care formează obiectul dosarului 4807/1996 al Tribunalului Timiș, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Timișoara, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 389.059.290 lei cu titlu de debite neachitate și la 327.318.009 lei majorări de întârziere. în motivarea acțiunii se arată că pârâta este titulara unui drept de folosință asupra unei suprafețe de teren de 59.789 mp. situat în str. Dâmbovița, în vederea amenajării unei baze de Agrement, ca urmare a deciziei de atribuire nr. 1014/1990 a Primăriei Timișoara, teren în urma căruia pârâta trebuie să plătească un tarif pe ha. închiriat. Reclamanta, prin hotărârea nr. 261/1996, recalculează obligațiile de plată ale pârâtei, stabilind că aceasta datorează debitul în litigiu, însă pârâta refuză să-l achite. Prin sentința nr. 874/1998, Tribunalul Timiș a anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea reclamantei, sentință ce a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe așa cum a dispus prin decizia nr. 309/199 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, decizia nr. 2850/1999.
în fond după casare, Tribunalul Timiș prin sentința nr. 412/2000, dosar nr. 5661/1999, a anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea reclamantei sentință ce a fost din nou desființată de către Curtea de Apel Timișoara, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Precizându-și acțiunea reclamanta a arătat că pârâta a devenit titulara unui drept de folosință a terenului, prin decizia de atribuire a Primăriei Timișoara nr. 1621/1990 și că prin aplicarea coeficienților de actualizare stabilită de C.N.S., sumele solicitate sunt de 2.082.905.724 lei debit și 2.425.407.421 lei majorări de întârziere. Prin sentința nr. 4518 din 19 decembrie 2001, Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins acțiunea precizată, instanța având în vedere concluziile expertului de la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză prin care pârâta este scutită de la plata taxei de folosință.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Consiliul Local Timișoara, arătând că expertul prin concluzia finală la obiecțiuni a indus în eroare instanța de judecată, depășindu-și atribuțiile, instanța de fond pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Prin decizia nr. 128/ A din 4 mai 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Timișoara ca nefondat prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara arătând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a temeiului legal invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, precum și a probelor administrate în cauză. în motivarea apelului arată că pretențiile solicitate reprezintă taxă folosință teren, debit ce nu are legătură cu obligațiile părților născute în baza contractului de concesiune nr. 3/1997 și care au ca obiect suprafața de 14.500 mp., pentru care pârâta plătește o redevență trimestrială. Faptul că intimata a obținut autorizație de construcție pentru construcțiile edificate pe terenul în discuție în baza titlului, decizia 1621/1990, nu o exonerează de plata taxei de folosință asupra acestui teren. Eliberarea autorizației de construcție nu stinge obligația intimatei de a plăti sumele reprezentând taxă folosință asupra terenului proprietatea reclamantei.
Instanța de apel a apreciat eronat atât situația de fapt cât și temeiul invocat și nu a analizat cererea din punct de vedere al taxei de folosință solicitate de reclamantă. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Analizând motivele de recurs în raport de criticile formulate, Curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente. Dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., prevăd situațiile în care modificarea sau casarea unor hotărâri se pot cere numai pentru motive de nelegalitate respectiv când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii; când instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Decizia recurată nu se încadrează în nici o situație amintită sau în altele expres prevăzute de acest text de lege. Instanța a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză și o interpretare corectă a lor.
Reclamanta a atribuit pârâtei terenul în folosință ce face obiectul litigiului și identificat topografic nr. 15924/1 prin decizia nr. 1621 din 27 decembrie 2000 Primăriei municipiului Timișoara pentru a amenaja o zonă de agrement în cartierul de locuințe Dâmbovița. Pretențiile reclamantei cu privire la plata de către pârâtă a unor taxe de concesiune, reactualizate, calculate conform deciziilor Consiliului Județean nr. 924/1993; nr. 1679/1993; nr. 24/1994; nr. 70/1995 apar ca nefondate, deoarece între părți nu a intervenit un contract de concesiune cu privire la această suprafață de teren, nefiind întrunit acordul de voință al părților. Raportul de expertiză contabilă întocmit la prima instanță, concluzionează că pârâta a achitat taxele de folosință stabilite de actele în materie în vigoare la acea dată situație de fapt ce rezultă din actele emanate de la Ministerul de Finanțe respectiv din declarațiile anuale privind impozitele și taxele locale. Această stare de fapt rezultă și din controlul efectuat de inspectorii de specialitate în ianuarie 2002 din cadrul serviciului impozite și taxe din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, care nu fac nici o referire la debitul aflat în litigiu. Aceasta se motivează pe inexistența contractului de concesiune dintre părți. De asemenea, raportul de expertiză este obiectiv, neexistând concluzii contradictorii sau nelegale.
Ca atare, criticile formulate de recurenta - reclamantă nu au fost fondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 596/2005. Comercial → |
|---|
