ICCJ. Decizia nr. 596/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2003 sub nr. 5057/2003, C.S.M. Craiova a chemat în judecată pe pârâta SC D.C. SRL Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere intervenit între părți cu privire la terenul în suprafață de 97 mp și construcția care face parte din stadionul Tineretului.
Se arată în cerere că potrivit contractului nr. 2123 din 31 decembrie 1997 s-a transmis folosința irevocabilă a terenului și construcție pârâtei, pentru a amenaja un magazin agro-alimentar. Aceasta nu și-a respectat obligațiile asumate la încheierea contractului, respectiv de a nu schimba destinația spațiului închiriat, de a nu stingheri desfășurarea activității sportive, de a nu subînchiria spațiul și de a sponsoriza secția de box a C.S.M. Craiova.
Pârâtul a amenajat în spațiul închiriat un bar pe care la subînchiriat și a sponsorizat doar parțial activitatea sportivă.
Prin sentința civilă nr. 3254 din 28 martie 2001 a Judecătoriei Craiova, s-a declinat competența soluționării acțiunii formulată de reclamantul C.S.M. CRAIOVA, în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială, în baza dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a), art. 158,art. 159 pct. 3 C. proc. civ., litigiul fiind de natură comercială.
Prin sentința nr. 6280 din 7 noiembrie 2003, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea principală formulată de reclamantul C.S.M. CRAIOVA și cererea reconvențională formulată de pârâtă, reținând că destinația imobilului a fost schimbată pe rând între magazin agro-alimentar și bar, dar potrivit mențiunilor din certificatul de urbanism nr. 2991/2002 rezultă că reclamanta și-a dat acordul implicit la schimbarea destinației spațiului comercial. Astfel, nu a fost încălcată această obligație contractuală.
Din dosar, nu rezultă din nici o probă directă, vreun fapt personal al pârâtei precum că aceasta ar fi stânjenit activitatea sportivă. De asemenea, din contractele depuse la doar nr. 3/2992, nr. 1/2000, nr. 1/2002, nr. 5/2003, rezultă că reclamanta a încheiat contracte de colaborare și nicidecum de subînchiriere. Mai rezultă că pârâtul a sponsorizat cu o sumă de bani clubul. Deoarece acțiunea principală a fost respinsă, cererea pârâtei prin care se solicită instituirea unui drept de retenție a rămas fără obiect, cerere calificată de instanță ca fiind reconvențională.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C.J. Dolj, succesor în dreptul și obligații al reclamantului C.S.M. în ceea ce privește imobilul ce face obiectul litigiului, arătând că instanța de fond, în mod eronat a concluzionat, pe baza unei aprecieri greșite a probelor că pârâta nu a încălcat nici una din obligațiile asumate.
Prin decizia nr. 123 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială s-a admis apelul declarat de reclamantul C.J. Dolj. S-a respins cererea de aderare la apel formulată de intimata-pârâtă. S-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a admis acțiunea precizată și s-a dispus rezilierea contractului nr. 2122 din 31 decembrie 1997 și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
împotriva acestei decizii a declarat recurs SC D.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. De asemeni s-a solicitat în baza art. 300 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea executării deciziei recurate, până la soluționarea recursului.
Criticile formulate vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în conformitate cu care modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situațiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deci numai motive de nelegalitate.
Criticile deciziei sunt motivate de modul judicios în care instanța de fond a concluzionat că nu se poate reține culpa recurentei în executarea contractului. S-a mai arătat că aceste contracte de colaborare comercială încheiate între recurentă și diferite societăți sunt contracte de asociere ce au cu totul alt obiect reglementat diferit de cel de închiriere.
Instanța de apel trebuia să rețină că certificatul de urbanism nr. 2991/2002 prin care s-a schimbat destinația spațiului comercial din magazin alimentar în bar s-a făcut cu acordul reclamantei.
De asemenea, nu a reținut nici că obligația de sponsorizare a fost respectată. Instanța de apel califică cererea privind dreptul de retenție asupra spațiului ca o aderare la apel pe care o respinge fără a analiza probele existente la dosar. Consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege cu privire la reziliere ca sancțiune de drept civil.
Analizând motivele de recurs prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Conform contractului de închiriere încheiat între C.S.M. Craiova și SC D.C. SRL Craiova nr. 2122/1997 ce are ca obiect un teren, SC D.C. SRL Craiova trebuia să amenajeze un magazin agro-alimentar plus terasă, cu obligația de a nu subînchiria terenul sau să-l cesioneze, conform art. 9 din contract. Ulterior, SC D.C. SRL Craiova a încheiat contracte cu P.V., SC T.C. SRL Craiova și cu SC P.A. SRL Băilești denumite de părți contracte de colaborare, din a căror clauză rezultând că s-a transmis folosința temporară a terenului în schimbul unui preț determinat.
Aceste contracte sunt de locație (închiriere), așa cum rezultă din art. 1411 C. civ., încheiate de locatar cu un terț și nu de asociere în participațiune, așa cum le-a calificat intimata-pârâtă, pentru că intimata pârâtă nu s-a obligat prin contractele încheiate să suporte pierderile ivite (și nici să participe la beneficii) din executarea lor alături de cealaltă parte.
Conform art. 8 lit. a) din contract terenul închiriat trebuia folosit conform destinației prevăzută în contract adică amenajarea unui magazin alimentar plus terasă. Din conținutul certificatului de urbanism rezultă că destinația spațiului a fost schimbată în bar fără acordul locatorului. Fiind schimbată destinația spațiului așa cum rezultă din declarațiile antrenorilor clubului sportiv, necontestate de intimata-pârâtă, s-a creat posibilitatea intrării unor persoane străine în incinta spațiului destinat activităților sportive.
Tot în cursul contractului este inserată obligația locatorului de a sponsoriza secția de box a locatorului, fiind enumerate modalitățile de sponsorizare, ce a fost materializată prin plata unei sume modice de 800.000 lei, ce nu poate fi considerată sponsorizare.
De asemenea nu s-a achitat nici de obligația de a angaja sportivi de performanță.
Analiza ansamblului probator administrat în cauză duce la concluzia indubitabilă că locatorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel că în baza art. 1021 C. civ. "partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat avea alegerea sau să silească cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese".
Dreptul de retenție se acordă în situațiile expres prevăzute de lege (accesiune-imobile, art. 598 C. civ., locație art. 1444 C. civ., etc.), ce nu se regăsește în speță atât din situația de fapt existentă (nu s-au solicitat despăgubiri de la reclamantă) cât și din clauzele contractuale (despăgubirile nici nu pot fi solicitate de la proprietar).
Ca atare, în mod corect s-a respins această cerere și
în consecință, s-a respins cererea de aderare la apel, s-a schimbat sentința cu admiterea acțiunii precizată, dispunându-se rezilierea contactului nr. 2122 din 31 decembrie 1997 și ca o consecință a acesteia, evacuarea din spațiul închiriat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 611/2005. Comercial → |
|---|
