ICCJ. Decizia nr. 802/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 802/2005
Dosar nr. 3498/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1990 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a hotărât astfel:
Respinge excepţia de necompetenţă, invocată de pârâta SC C. SA Topliţa.
Admite acţiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Topliţa.
Autorizează convocarea adunării generale a SC C. SA la 30 zile după pronunţarea prezentei hotărâri.
Dispune ca adunarea generală menţionată anterior să fie prezidată de dl. C.D.
Stabileşte ca data de referinţă prevăzută de art. 122 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să fie cu 5 zile înaintea datei convocării adunării generale menţionate anterior.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă nu este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. (aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 58/2003) întrucât în speţă este vorba de un litigiu comercial care nu este evaluabil în bani şi ca atare competenţa de soluţionare a pricinii revine în primă instanţă tribunalului şi nu altei instanţe.
În ce priveşte fondul cauzei, Tribunalul Harghita, a reţinut că potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt obligaţi ca de îndată să convoace adunarea generală, la cererea acţionarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social, condiţie îndeplinită de reclamantă şi cum administratorul pârâtei a refuzat să dea curs cererii formulată de reclamantă, în acest sens prin adresa nr. 174 din 7 octombrie 2003, instanţa este îndrituită conform art. 119 alin. (3) din legea pre-citată să dispună convocarea adunării generale a acţionarilor, care este organul suprem de conducere al societăţii şi ca atare numai aceasta este compatibilă să soluţioneze cererile şi interesele acţionarilor societăţii.
Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie 2004, pârâta SC C. SA Topliţa, a solicitat suspendarea executării sentinţei nr. 1990 din 18 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Harghita (prin care s-a autorizat convocarea adunării generale a acţionarilor de la SC C. SA) susţinând că admiterea cererii de convocare a adunării generale s-a adoptat cu încălcarea dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care stabilesc, că astfel de cereri se judecă de instanţa de la sediul societăţii, adică de Judecătoria Topliţa şi nu de Tribunalul Harghita.
Totodată, conform aceloraşi dispoziţii legale, instanţa era datoare să citeze administratorii, ceea ce în speţă nu s-a realizat, aceasta în afara faptului că, s-a dispus ca adunarea generală să fie prezidată de dl. C.D., care nu a avut şi nici nu are calitatea de acţionar la SC C. SA Topliţa.
Prin încheierea nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea de suspendare formulată de pârâta SC C. SA Topliţa, reprezentată de C.M. şi a dispus suspendarea executării vremelnice a efectelor sentinţei nr. 1990 din 18 decembrie 2003, pronunţată Tribunalul Harghita, până la judecarea pe fond a apelului declarat de pârâta SC C. SA (ce a fost înregistrată la Tribunalul Harghita la data de 20 ianuarie 2004).
Totodată, prin dispozitivul încheierii, instanţa a precizat că, suspendarea executării vremelnice a sentinţei menţionate, este condiţionată de plata de către pârâta SC C. SA, în favoarea reclamantei SC B. SRL, a unei cauţiuni în sumă de 10.000.000 lei, până la data de 10 februarie 2004, în caz contrar, efectele încheierii urmând să înceteze.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de apel a reţinut în esenţă, că prin Decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a casat atât Decizia nr. 447/ R din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ cât şi sentinţa nr. 1745 din 26 septembrie 2001 dată de Tribunalul Harghita, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Ori, ca efect al deciziei de casare, hotărârea A.G.A. din 20 noiembrie 2000 de la SC C. SA (prin care s-a aprobat majorarea capitalului social prin aportul în natură a 3 spaţii comerciale evaluate la suma de 5.658.494.000 lei, reprezentând 5.144.540 acţiuni ce s-au atribuit reclamantei SC B. SRL), este lovită de nulitate, deoarece, din considerentele hotărârii pronunţată de instanţa supremă, rezultă că acţionarul SC B. SRL, nu trebuia să-şi exercite dreptul la vot, întrucât avea un interes contrar celui al societăţii.
Pe cale de consecinţă, a reţinut instanţa în continuare, majorarea de capital adoptată prin hotărârea menţionată, nu mai poate avea nici un efect, iar situaţia acţionariatului nu putea fi lămurită doar cu ocazia rejudecării cauzei de către Tribunalul Harghita, astfel cum a dispus instanţa supremă.
A mai reţinut instanţa de apel că, faţă de dispoziţiile art. 280 (4) C. proc. civ., se impune plata de către pârâtă a unei cauţiuni, în care sens a dispus prin dispozitivul încheierii.
Împotriva încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC B. SRL a declarat recurs, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 11 C. proc. civ., coroborat cu art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Se susţine în esenţă că, admiterea cererii de suspendare a executării sentinţei nr. 1990/2003, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin încheierea nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, este rezultatul unei greşite aprecieri a naturii cererii formulată de pârâta SC C. SA, precum şi a unei eronate interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 581-582 C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care poate fi promovată o cerere pe calea ordonanţei preşedinţiale şi că prin soluţia adoptată, instanţa nu a făcut altceva decât să adâncească în fapt, prejudiciile aduse societăţii de administratorul acesteia, fără ca în calitate de acţionar majoritar (sau cel puţin semnificativ) recurenta să poată lua vreo măsură, pentru preîntâmpinarea unei astfel de situaţii.
Se mai susţine că, persoana care a formulat cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 1990/2003, respectiv C.M., preşedintele consiliului de administraţie al SC C. SA, care în fapt s-a opus sistematic convocării A.G.A., nu avea calitate procesuală activă şi deci, că faţă de această situaţie, cererea trebuia respinsă şi nu admisă, aceasta, în afara faptului că, în cauză, la pronunţarea încheierii atacate, nu s-a verificat cu atenţie dacă cererea îndeplineşte sau nu condiţiile prevăzute de art. 581-582 C. proc. civ., referitoare la aparenţa de drept, urgenţa adoptării suspendării precum şi la vremelnicia în timp a efectelor suspendării.
Astfel, se susţine că, sub aspectul condiţiei privind aparenţa de drept, instanţa era datoare doar să stabilească dacă reclamanta în calitate de acţionar al SC C. SA deţine sau nu procentul de 10 % din capitalul social impus de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru a putea convoca o adunare generală, fără a mai fi necesară verificarea şi a altor aspecte care ţin de raporturile litigioase dintre acţionari, aşa cum a arătat în concluziile scrise, care din considerentele încheierii rezultă că nu au fost examinate, aceasta în afara faptului că, suspendarea s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor art. 280 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că la pronunţarea soluţiei nu se afla depusă la dosar cauţiunea, instanţa acordând reclamantei un termen de graţie, pentru îndeplinirea acestei obligaţii până la 10 februarie 2004, adică după pronunţarea încheierii atacate.
De asemenea, se mai susţine că, instanţa de apel a admis cererea de suspendare, fără ca reclamanta să facă dovada că ar fi atacat cu apel sentinţa nr. 1990/2003 a cărei suspendare a dispus-o şi că, dacă ar fi existat o asemenea dovadă la dosar, atunci instanţa ar fi observat că în realitate apelul a fost introdus tardiv, ceea ce evident că ar fi condus la respingerea cererii de suspendare şi nu la admiterea acesteia.
Referitor la condiţia privind urgenţa adoptării suspendării executării sentinţei nr. 1990/2003, recurenta susţine că, instanţa a supraevaluat urgenţa invocată de intimată, fără a observa că, în realitate pentru preîntâmpinarea pagubelor pe care le înregistra SC C. SA, era mai urgentă convocarea A.G.A., decât suspendarea executării sentinţei prin care s-a autorizat această convocare, întrucât, numai organul suprem de conducere al societăţii menţionate, putea să hotărască asupra consecinţelor economice pe care le-a generat încheierea unui contract, de către administratorul care este chemat în judecată şi în temeiul căruia s-au făcut plăţi în valoare de circa 2.000.000.000 lei.
De asemenea, atât sub aspectul urgenţei cât şi al aparenţei de drept, recurenta mai susţine că, instanţa a supraevaluat, la adoptarea soluţiei de admitere a cererii de suspendare a convocării A.G.A., impactul soluţiei pronunţate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, prin care s-a admis recursul în anulare şi s-au casat hotărârile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, pentru clarificarea situaţiei acţionariatului societăţii (SC C. SA Topliţa), deoarece chiar şi în aceste condiţii, instanţa nu putea ignora faptul că recurenta deţinea 30,668 % din acţiuni, astfel că, în temeiul art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, era îndreptăţită să convoace A.G.A., aceasta în afara faptului că administratorul SC C. SA, nu a produs nici o dovadă care să ateste urgenţa adaptării măsurii de suspendare privind convocarea A.G.A., care în fapt s-a dispus, în lipsa depunerii cauţiunii, cu privire la care instanţa a dat dovadă de clemenţă din moment ce a acceptat ca suma stabilită cu acest titlu să fie consemnată la o dată ulterioară pronunţării încheierii atacate.
Totodată, recurenta mai susţine că, soluţia instanţei de apel este criticabilă şi sub aspectul că, această instanţă a aplicat greşit la speţă condiţia vremelniciei, în sensul că, în considerentele încheierii se referă la impactul pe care îl are Decizia de casare nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, asupra acţionariatului societăţii, iar elementul vremelniciei îl raportează la o altă hotărâre, care urmează a se pronunţa în apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1990/2004, prin care s-a autorizat convocarea A.G.A., care de fapt nu are nici o legătură cu Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În sfârşit, recurenta mai susţine că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, contravine şi deciziei nr. 416 din 11 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a statuat, că intervenţia instanţelor de judecată se limitează doar la a impune acţionarilor agentului economic să respecte prevederile legale în materie, cu consecinţa deblocării activităţii societăţii, situaţie pe deplin aplicabilă în speţă şi care reprezintă în fapt scopul pentru care a fost promovată cererea soluţionată prin sentinţa nr. 1990/2003 ca şi recursul de faţă, inclusiv plângerea penală îndreptată împotriva administratorului C.M.I.
În consecinţă, recurenta consideră că la adoptarea încheierii atacate, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit, raportat la probele de la dosar, dispoziţiile art. 581-582 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii şi respingerea cererii de suspendare formulată în cauză.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a preşedintelui consiliului de administraţie C.M.I, de a promova cererea de suspendare, se constată că aceasta nu este întemeiată deoarece, din actele de la dosar, rezultă că acesta a semnat cererea în numele SC C. SA şi nu în nume personal, aşa cum se susţine neîntemeiat şi ca atare, în calitate de reprezentant legal al societăţii, era în drept să introducă în numele acesteia o astfel de cerere.
Pe de altă parte, aceste susţineri, care ar viza în opinia recurentei nulitatea încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, nu pot fi avute în vedere şi în raport de faptul că, atât sentinţa nr. 1990/2004 cât şi încheierea sus-menţionată au fost pronunţate în contradictoriu cu SC C. SA şi nu în contradictoriu cu C.M.I., ceea ce demonstrează că, în realitate, sub acest aspect, instanţele au pronunţat soluţii legale şi temeinice.
În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cererii, se constată că dreptul reclamantei de a controla prin A.G.A. activitatea administratorului, nu putea fi exercitat în condiţiile speţei, în contextul în care prin Decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, care este obligatorie pentru instanţe, conform art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a dispus casarea hotărârilor anterioare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, tocmai pentru lămurirea situaţiei acţionariatului de la SC C. SA.
Ori, până la clarificarea acestui aspect, printr-o hotărâre irevocabilă, este evident că orice măsură adoptată de A.G.A. de la SC C. SA, este lovită de nulitate.
Ca atare, rămân fără relevanţă, susţinerile reclamantei în sensul că, instanţa de apel a admis cererea de suspendare a sentinţei nr. 1990/2003 (prin care s-a admis cererea privind convocarea A.G.A. la SC C. SA) fără îndeplinirea condiţiilor referitoare la aparenţa de drept şi vremelnicie, elemente caracteristice şi obligatorii, promovării unei cereri pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece aceste aspecte sunt raportat la speţă, subsidiare celui privind urgenţa, care era justificată, pentru ca A.G.A. de la SC C. SA, să nu adopte, potrivit celor arătate mai sus, hotărâri lovite de nulitate, în ce priveşte majorarea capitalului social de către reclamantă prin aport în natură.
Aşa fiind, se constată că toate criticile formulate de recurentă, indiferent de conţinutul acestora şi de temeiul legal pe care se sprijină, prin care aceasta încearcă să demonstreze, ca la pronunţarea încheierii atacate, instanţa de apel, ar fi ignorat, condiţiile prevăzute de art. 581-582 C. proc. civ., pentru admisibilitatea unei cereri pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu pot fi primite, în contextul în care, aşa cum s-a arătat, condiţia urgenţei, care prevala în speţă, faţă de celelalte două condiţii (a aparenţei de drept şi vremelniciei) era îndeplinită.
Mai este de reţinut, în ce priveşte condiţia vremelniciei, că, suspendarea convocării A.G.A., va putea dăinui în principiu până la soluţionarea apelului declarat de pârâta SC C. SA, împotriva sentinţei nr. 1990/2003, fără, însă ca instanţa de apel, să poată ignora îndrumările din Decizia de casare (nr. 4619 din 26 noiembrie 2003) chiar dacă acesta a fost pronunţată într-un alt litigiu, dar care, au implicaţii directe asupra celui de faţă din moment ce, în urma probelor administrate în acea cauză, s-a constatat că reclamanta SC B. SRL, care deţine aproximativ 30% din capitalul social al SC C. SA se află în conflict de interese cu ceilalţi acţionari, şi ca atare aceasta nu trebuia conform art. 126 din Legea nr. 31/1990, pentru protejarea voinţei sociale, să-şi exercite dreptul la vot, iar în măsura în care a făcut-o, hotărârea A.G.A. este lovită de nulitate.
Deci, faptul că, instanţa de apel, s-a raportat în ceea ce priveşte, aspectul vremelniciei atât la Decizia de casare urmare căreia se va lămuri situaţia acţionariatului de la SC C. SA cât şi la data soluţionării apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1990/2003, nu poate constitui un motiv de critică a soluţiei pronunţate, din moment ce, potrivit celor arătate anterior, A.G.A. a SC C. SA, nu poate adopta, până la lămurirea situaţiei acţionariatului hotărâri valabile.
De asemenea nu pot fi primite nici criticile referitoare la admiterea cererii de suspendare, în lipsa plăţii cauţiunii prevăzute de art. 280 alin. (4) C. proc. civ., deoarece, din probele de la dosar, rezultă că pârâta a achitat cu acest titlu şi până la termenul stabilit de instanţă suma de 10.000.000 lei.
Aşa fiind, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B. SRL Topliţa, împotriva încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 811/2005. Comercial → |
|---|
