ICCJ. Decizia nr. 816/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 816/2005
Dosar nr. 7366/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 martie 2002, reclamanţii SC T.P. SRL Bistriţa, SC S. SA Bistriţa şi B.T. au chemat în judecată A.V.A.B. Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză
- să se constate că dreptul de a cere executarea silită a creanţei rezultate din contractul de credit nr. 306 din 3 noiembrie 1995, încheiat între SC T.P. SRL Bistriţa şi B.A., sucursala Constanţa s-a prescris la data de 31 octombrie 1999;
- să se constate că dreptul de a cere executarea silită a creanţei rezultate din contractul de credit nr. 336 din 8 decembrie 1995, încheiat între SC T.P. SRL Bistriţa şi B.A., sucursala Constanţa, creanţă garantată prin contractul de cauţiune semnat de SC T.P. SRL la 12 decembrie 1995 şi contractul de cauţiune semnat de B.T. la 25 septembrie 1996 s-a prescris la data de 31 august 1999;
- să se constate că dreptul de a cere executarea silită a creanţei rezultate din contractul de credit nr. 241 din 12 aprilie 1996, încheiat între SC T.P. SRL Bistriţa şi B.A., sucursala Constanţa s-a prescris la data de 30 noiembrie 1999;
- să se constate nulitatea absolută a contractului de cauţiune încheiat la data de 22 martie 1994 între SC S. SA Bistriţa Năsăud şi B.A., sucursala Constanţa.
Acţiunea a fost ulterior precizată în sensul anulării titlului executor emis de pârâtă.
În motivarea cererii a arătat că a încheiat contractele de credit menţionate, restituirea împrumuturilor fiind garantată prin încheierea contractelor de cauţiune menţionate şi a unor contracte de gaj fără deposedare.
Pentru rambursarea creditului, împrumutatul nu a făcut plăţi.
Împrumutătorul nu a făcut nici un demers pentru executarea silită a creanţelor.
Cu referire la contractul de cauţiune încheiat de SC S. SA şi B.A., nulitatea acestuia constă în lipsa menţiunii privind creanţa garantată. Totodată, data acestui contract este anterioară oricărui contract de credit, aşa încât nu se poate identifica obligaţia garantată.
Contractele de credit menţionate au fost cesionate pârâtei.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă.
Prin sentinţa nr. 35 din 23 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis acţiunea precizată, în sensul că
- a anulat titlul executor emis de pârâtă sub nr. 2761 din 14 decembrie 2000 împotriva reclamantei SC S. SA şi titlul executor nr. 2762 din 13 decembrie 2001 emis împotriva reclamantului B.T.,
- a anulat în parte titlul executor nr. 2759 din 13 decembrie 2001 emis de pârâtă împotriva reclamantei SC T.P. SRL, în sensul că suma datorată este de 130.401,90 dolari S.U.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei, cu referire la suma datorată de prima pârâtă. Totodată, instanţa de fond a constatat că titlurile executorii menţionate de reclamante, cu referire la contractele de credit purtând această menţiunea, s-au prescris anterior cesionării acestora către pârâtă.
Cu referire la contractul de cauţiune încheiat de SC S. SA, instanţa a constatat că acesta este nul în raport de dispoziţiile art. 1656 C. civ. şi că acesta a fost anulat de banca creditoare, conform sentinţei nr. 115/C/1997 a Tribunalului Bistriţa.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că prima instanţă a depăşit limitele sesizării pronunţându-se în sensul anulării titlurilor executorii.
S-a mai susţinut că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la data naşterii dreptului de a cere executarea silită, respectiv momentul intrării în vigoare al OUG nr. 43/1997. În acest sens, momentul naşterii dreptului de a cere executarea silită este iulie 1997, în raport de care la data preluării creditelor neperformante, la 3 decembrie 1999, acest drept nu era prescris.
În fine, deşi reţine cererea pârâtei privind introducerea în cauză a B.A., instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La termenul din 8 aprilie 2003 reclamanţii au solicitat şi anularea titlurilor executorii emise de pârâtă. În raport de dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., coroborate cu însuşirea cererii de către pârâtă, care nu s-a opus, se constată că recursul este nefondat sub aspectul acestei critici.
Examinând întâmpinarea depusă de pârâtă, se constată că pârâta nu a solicitat introducerea în cauză a cedentei în condiţiile art. 60 C. proc. civ. Astfel, pârâta a solicitat introducerea în cauză a cedentei pentru a „justifica modul de acordare, derulare, garantare şi executare a contractelor de credit încheiate cu reclamanţii".
Ori, datele pe care cedenta ar fi urmat a le lămuri rezultau din probele administrate, cu referire la contracte de credit şi garanţii, aşa încât în mod judicios instanţa a apreciat că nu se impune introducerea acesteia în cauză, în această calitate şi nu s-a pronunţat asupra unei cereri de chemare în garanţie a acesteia, neformulată. Drept urmare, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestei critici.
În fine, din probele administrate a rezultat că scadenţele contractelor erau stabilite la data de 31 august 1996, cu referire la contractul nr. 336/1995, la 30 noiembrie 1996 pentru contractul nr. 241/1996 şi la 31 octombrie 1996 pentru contractul de credit nr. 306/1996.
Drept urmare, dreptul la acţiune al creditoarei s-a născut la datele menţionate.
Totodată, cesionara nu poate invoca drepturi proprii de la data actului normativ ci exclusiv de la data încheierii contractului de cesiune.
La data cesionării contractelor de credit şi a garanţiilor, 3 decembrie 1999, dreptul la acţiune era prescris.
Drept urmare, în cauză instanţa de fond a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, cu referire la art. 5 din OUG nr. 43/1997, în sensul neaplicării termenului special de prescripţie, cu privire la creanţele pentru care dreptul la executarea silită a fost prescris, aşa încât recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 35 din 23 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 811/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 834/2005. Comercial → |
|---|
