ICCJ. Decizia nr. 834/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 834/2005
Dosar nr. 8913/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 iunie 2003, reclamanta SC T.F. SA Iaşi a chemat în judecată SC G.C. SRL Iaşi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză instanţa de judecată să dispună rezoluţia contractului de închiriere nr. 654 din 17 decembrie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere menţionat, având ca obiect folosinţa unui încărcător frontal de 1,8 m3.
Chiria a fost stabilită la nivel modic, de numai 100.000 lei, în considerarea condiţiei ca utilajul pus la dispoziţia pârâtei să fie folosit şi de reclamantă, în calitate de locator, numai cu suportarea valorii combustibilului.
Pârâta, în calitate de locatar, nu a respectat clauzele contractuale, în sensul ducerii utilajului într-un loc necunoscut de reclamantă şi neprestării de servicii în favoarea acesteia.
Pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acţiunii reclamantei, arătând că utilajul închiriat era inapt exploatării, motiv pentru care chiria a fost stabilită la nivelul modic menţionat.
În vederea punerii în funcţiune a utilajului, pârâta a efectuat cheltuieli a căror valoare poate fi recuperată într-o perioadă de 4-5 ani, împrejurare cunoscută de reclamantă.
Prin sentinţa nr. 2935/ E din 2 decembrie 2003, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că utilajul închiriat era inapt exploatării, în scopul pentru care a fost închiriat, aşa cum rezultă fără echivoc din procesul verbal de primire-predare.
Pentru punerea în funcţiune a utilajului, pârâta a făcut eforturi financiare substanţiale.
Reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat pârâtei efectuarea de prestaţii, în temeiul clauzei înscrise la art. 9 din contractul de închiriere.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanta a declarat apel, susţinând că în mod greşit a fost respinsă cererea sa, în raport de împrejurarea dovedirii neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 120 din 24 mai 2004, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de probatoriul administrat, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu se dovedeşte în sarcina pârâtei o conduită culpabilă, de natură a atrage rezoluţiunea contractului.
Pe de altă parte, clauza invocată de reclamantă, în raport de redactare, nu instituie nici o sancţiune.
În acelaşi timp, din corespondenţa purtată între părţi, rezultă lipsa culpei pârâtei care nu a refuzat punerea utilajului la dispoziţia locatorului, ci a arătat că acesta este defect şi netractabil.
În fine, contractul în litigiu fiind unul cu executare succesivă, nu se poate cere rezoluţiunea, ci numai rezilierea acestuia, ca sancţiune pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii contractuale de către oricare dintre părţile contractante.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând cazurile de modificare prevăzute în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit clauzele contractului.
Astfel, potrivit contractului utilajul nu putea fi deplasat în locuri necunoscute de reclamantă, ceea ce s-a întâmplat.
Totodată, pârâta nu a efectuat în favoarea reclamantei serviciile gratuite la care s-a obligat prin contract, împrejurare de asemenea neobservată de instanţă.
În fine, aceasta nu poate fi decăzută din dreptul de proprietate numai pentru faptul că pârâta a înlocuit un număr de 17 repere la utilajul care, evident, nu este format numai din acest număr de piese.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ., rezilierea sau rezoluţiunea unui contract se pronunţă de către instanţa judecătorească în aceleaşi condiţii, cu deosebirea că în primul caz, desfiinţarea contractului are caracter retroactiv, pe când, în cel de al doilea caz desfacerea acestuia produce efecte pentru viitor.
Una din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ se referă la împrejurarea ca neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii contractuale să fie imputabilă debitorului obligaţiei respective. Este de reţinut în acest sens, în contextul raportului dintre conduită culpabilă şi sancţiune ca principiu general de drept, că neexecutarea neculpabilă nu poate duce la rezoluţiunea sau rezilierea contractului, după caz, ci la încetarea acestuia pentru imposibilitate fortuită de executare, moment în care se pune şi problema suportării riscurilor. Ori, probatoriul administrat în cauză nu a dovedit culpa pârâtei. Astfel, nici nu a rezultat o determinare corespunzătoare a prestaţiei neefectuate şi nici refuzul culpabil al pârâtei de a presta un serviciu datorat potrivit contractului. Ca atare, în mod judicios instanţele au stabilit că nu se constată neexecutarea din culpă a unei obligaţii contractuale, sancţionată cu rezilierea sau rezoluţiunea şi, în consecinţă, au respins acţiunea reclamantei, respectiv apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe.
Nici în această etapă procesuală reclamanta nu a administrat probe care să ducă la constatarea altei situaţii de fapt, respectiv la neexecutarea culpabilă de către pârâtă a unei obligaţii contractuale şi punerea acesteia în întârziere, care să justifice pronunţarea rezilierii contractului.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.F. SA Iaşi, împotriva deciziei nr. 120 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 816/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 839/2005. Comercial → |
|---|
