ICCJ. Decizia nr. 862/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 320 pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2004 de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul Consiliul Local Târgoviște împotriva pârâtei SC L.F. SRL cu sediul în Târgoviște, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 686.406.976 lei reprezentând contravaloare chirie, lipsă folosință, majorări și penalități, conform art. 3 din raportul de expertiză întocmit de expert N.C. De asemenea, a fost dispusă evacuarea pârâtei din spațiul construcție și teren închiriat prin contractul nr. 57/1999.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata chiriei spațiului închiriat conform contractului nr. 57/1999, pentru perioada 1 august 2000 - 21 martie 2002, când s-a pronunțat sentința nr. 459/2002 a Tribunalului Dâmbovița, prin care s-a anulat contractul de închiriere precum și a contravalorii lipsei de folosință a spațiului închiriat, după această dată și până la 30 iunie 2003, așa cum și-a majorat valoarea câtimei obiectului prin cererea de la 3 iulie 2003 și a majorărilor și penalităților aferente, calculate conform O.G. nr. 11/1996 și O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare. Pârâta își motivează refuzul la plată pe considerentul că acest contract de închiriere, nr. 57/1999 a fost anulat prin sentința nr. 459 din 21 martie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă irevocabilă și apoi, faptul că a edificat un alt spațiu comercial, construit în întregime de ea, pe terenul închiriat. Apărarea pârâtei nu a putut fi primită pentru că și în cazul anulării contractului de închiriere, acesta având o executare succesivă, potrivit art. 1410 și următoarele C. civ., chiriașul datorează chiria până la data desființării contractului, după aceasta, datorează contravaloarea lipsei de folosință, așa cum a fost stabilită prin hotărârile Consiliului Local al municipiului Târgoviște, pentru ocuparea terenurilor și spațiilor ce aparțin municipalității.
Totodată, potrivit clauzelor contractului de închiriere, dar și dispozițiilor O.G. nr. 11/1996 și O.G. nr. 61/2002 pârâta datorează majorări și penalități pentru sumele neachitate, reprezentând contravaloarea chiriei și a lipsei de folosință, pentru că acestea au regimul creanțelor bugetare. Privitor la cuantumul acestor sume, expertiza efectuată în cauză a stabilit mai multe variante, având în vedere cuantumul chiriei stabilite de părți la încheierea contractului nr. 57/1999.
Din sentința nr. 459 din 21 martie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, rezultă că instanța, atunci când a dispus anularea contractului de închiriere, a reținut că în contract a fost trecută, inițial, suma de 4.815.000 lei lunar, preț în lei, ce a determinat convingerea chiriașului în a-și da consimțământul la încheierea contractului, iar modificarea ulterioară și stabilirea altei valori a chiriei, au fost de natură a-i vicia consimțământul, ceea ce a atras anularea contractului de închiriere, pentru vicii de consimțământ ale părților la încheierea acestuia.
Cum asupra valorii chiriei stabilite prin contractul nr. 57/1999 a planat permanent un dubiu, până la anularea acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, și cum nici prin această hotărâre nu a fost stabilit un preț cert al chiriei, tribunalul a reținut că în speța de față, când se pune în discuție același preț al chiriei, dubiul nu poate să profite decât părții ce se obligă, în speță pârâtei, potrivit art. 983 C. civ., aceasta fiind și justificarea pentru care admițându-se în parte cererea reclamantei, s-a încuviințat varianta a 3-a, a raportului de expertiză privind calcularea obligației de plată a pârâtei, raport întocmit de expert N.C.
Având în vedere atât dispozițiile contractului încheiat de părți nr. 57/1999, cât și dispozițiile art. 986 C. civ., tribunalul a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta să-i plătească suma de 686.406.976 lei reprezentând contravaloarea chiriei, a lipsei de folosință, a majorărilor și penalităților aferente acestora, așa cum sunt stabilite în varianta a 3-a, din același raport de expertiză. Totodată, s-a dispus și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, construcții și teren, în suprafață totală de 134 mp., situat în zona Piața 1 Mai din Târgoviște, care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 57/1999.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 384 pronunțată în ședința publică din 18 mai 2004, a admis apelul declarat de Consiliul Local Târgoviște împotriva sentinței nr. 320 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC L.F. SRL și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta și la plata a 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. De asemenea, a fost respins apelul declarat de pârâta SC L.F. SRL împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că prin sentința nr. 459 din 21 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, s-a reținut că inițial, în contractul de închiriere nr. 57/1999 prețul chiriei a fost înscris în lei 4.815.000 lei, această clauză fiind deficitară, în sensul că stabilește în principal prețul în lei și numai în subsidiar făcând transformarea în dolari. Asupra cuantumului chiriei a planat dubii, așa cum a constatat în mod întemeiat instanța de fond, dubiu care nu a fost înlăturat de nici o altă probă a dosarului.
Instanța de fond nu a fost în eroare asupra acestui cuantum motivând, în considerentele sentinței, de ce a luat în considerare acest cuantum al chiriei. Susținerea acestei apelante referitoare la prețul înscris în contractul de închiriere este contrazisă de apelanta pârâtă cu ocazia soluționării cererii privind anularea contractului de închiriere, acesta fiind motivul pentru care s-a și anulat contractul, constatându-se că a fost viciat consimțământul apelantei pârâte. Prin urmare susținerile apelantului sunt nefondate în ceea ce privește prețul, nefăcându-se dovezi din care să rezulte cu certitudine cuantumul chiriei stabilit prin voința neviciată a părților.
Și motivul de apel referitor la suma de 903.960.362 lei este nefondat pentru considerentele expuse de expertul contabil, și anume pentru că reclamantul, dacă a schimbat destinația plății efectuată de pârâtă în contul chiriei trebuia să facă cunoscut acest lucru în scris debitorului, conform pct. 2.4 din Ordinul nr. 620/1997 privind art. 8 din O.G. nr. 11/1996, care prevede obligativitatea comunicării în cazul schimbării ordinii de stingere a obligațiilor de plată efectuate.
Ultimul motiv de apel a fost întemeiat. Admițând acțiunea reclamantului în ceea ce privește chiria, lipsa de folosință, majorările și penalitățile la care a fost obligată apelanta pârâtă instanța trebuia să oblige pe aceeași pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, în sumă de 6.000.000 lei.
Cu privire la apelul pârâtei în dosarul care face obiectul prezentului apel, aceasta nu a formulat cerere reconvențională prin care să aibă pretenții proprii de la reclamant. în lipsa acestei cereri, nu se putea admite de către instanța de fond evaluarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada septembrie 2000 - februarie 2003. în ceea ce privește chiria pretins achitată de 9.599 dolari S.U.A. expertul a stabilit sumele de plată la 1 aprilie 2003 luând în calcul atât chiria stabilită în contract, cât și sumele achitate de pârâtă. Cu ocazia întocmirii raportului de expertiză pârâta nu a prezentat acte noi, în plus față de cele avute în vedere de expert care să schimbe concluziile raportului de expertiză.
Susținerea apelantei că spațiul comercial îi aparține, fapt care rezultă din autorizația de construcție și certificatul de urbanism este nefondată. Din cele două documente, rezultă fără dubiu că ceea ce a efectuat pârâtul a fost doar o amenajare a spațiului comercial, deja existent.
în ceea ce privește aplicarea unor hotărâri ale Consiliului Local retroactive, Curtea reține că periodic chiria este stabilită de Consiliul Local prin hotărâre, aceasta fiind baza de plecare în calculul chiriei.
Prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert N.M. se arată că au fost achitate sume în contul chiriei, plus majorări, în valoare de 209.848 lei fără să se indice numărul și data documentelor de plată.
Majorările și penalitățile calculate au avut ca bază prevederile art. 6 din contractul nr. 57/1999, pe durata de valabilitate a acestuia și ulterior penalitățile au fost calculate conform O.G. nr. 26/2001.
împotriva deciziei nr. 384 din 18 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, au promovat recurs reclamantul Consiliul Local Târgoviște și pârâta SC L.F. SRL, care au criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează.
Reclamanta Consiliul Local Târgoviște, prin motivele scrise de recurs, în esență a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 903.960.362 lei cu titlu de chirie, lipsă de folosință și majorări legale, iar în subsidiar la plata sumei de 855.662.146 lei conform variantei 4 din raportul de expertiză, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și 10 C. proc. civ.
La rândul său, pârâta SC L.F. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea probei cu expertiză tehnică și expertiză contabilă, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestor probe, iar chiria, dobânzile și penalitățile au fost calculate în temeiul unui contract nul, indicându-se ca bază legală a recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă Consiliul Local Târgoviște a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă SC L.F. SRL Târgoviște.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate de părți în motivele de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursurile urmând a fi respinse pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, în cadrul contractului de închiriere nr. 57 din 19 aprilie 1999, având ca obiect folosința spațiului cu destinație comercială situat în Târgoviște, Piața 1 Mai, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, termenul, prețul și modalitatea de plată, răspunderea care se instituie pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor, condițiile de reziliere, evacuare, de acordare a daunelor și penalităților, precum și eventuale posibilități de soluționare a litigiului.
Nu poate fi primită critica din recursul reclamantei Consiliul Local Târgoviște fundamentată pe greșita modalitate de calcul folosită de expert, care nu a luat în considerație dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 11/1996, în sensul că stingerea obligațiilor de plată se face în ordinea vechimii, calculându-se odată cu restanța și majorările de întârziere aferente. Este de necontestat, că prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul N.C., s-a răspuns complet la toate obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din 10 iulie 2003 la instanța de fond, așa cum au fost ele stabilite de părți, iar ulterior s-a răspuns la obiecțiunile formulate la acest raport de expertiză. Prezentate sintetic, obligațiile pârâtei calculate conform contractului de închiriere și a hotărârilor Consiliului Local Târgoviște, în varianta nr. 3, reprezintă suma de 686.406.976 lei, corespunzător unei chirii de 4.815.000 lei/lună, respectiv 324,53 dolari S.U.A., cu următoarea structură a debitului: chirie neachitată în cuantum de 107.727.536 lei, majorări aferente chiriei neachitate la termen de 70.898.790 lei, penalități aferente chiriei neachitate la termen de 5.150.415 lei, lipsa folosinței spațiului în valoare de 426.726.090 lei, majorări aferente neachitării taxei de folosință în valoare de 60.925.532 lei și penalități aferente neachitării taxei de folosință în valoare de 14.984.612 lei; toate calculate până la data de 30 iunie 2003. Trebuie menționat că expertiza contabilă, corect a considerat că plățile efectuate de pârâtă trebuie să diminueze numai obligația de plată a acesteia privind plata chiriei, din următoarele rațiuni: plătitorul, respectiv pârâta, a înscris pe ordinul de plată obiectul plății; beneficiarul sumei, respectiv reclamanta, dacă a schimbat destinația plății, efectuată în contul chiriei, trebuia conform actului normativ specificat în expertiză, să facă cunoscut în scris acest aspect debitorului; întrucât consiliul local nu a făcut cunoscut plătitorului schimbarea destinației sumei, s-a considerat că a fost respectată destinația dată sumei achitate de către plătitor prin întocmirea documentelor de plată: în contractul de închiriere nr. 57/1999 la art. 6 nu se prevede un termen explicit de plată a majorărilor de întârziere, făcându-se trimitere la prevederile legale în vigoare, care sunt obligatorii pentru ambele părți contractante. La elaborarea raportului de expertiză au fost respectate, în egală măsură, drepturile procesuale ale ambelor părți, prin răspunsurile exacte la obiecțiunile formulate, în cadrul legal conferit de legislația de specialitate în materie, reprezentată de O.G. nr. 11/1996, aprobată și modificată prin Legea nr. 108/1996 privind executarea creanțelor bugetare, Normele metodologice din 8 aprilie 1997, privind aplicarea prevederilor O.G. nr. 11/1996 și Ordinul nr. 620/1997 emis de Ministerul Finanțelor.
în contextul expus anterior, apar nejustificate și criticile pârâtei SC L.F. SRL, împotriva aceleiași decizii și nu este necesară efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă și tehnică, deoarece, raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul N.C., bine documentat și amplu argumentat, prin răspunsurile date la obiective și obiecțiuni, a lămurit în cadrul legal, toate aspectele necesare corectei soluționări a cauzei. împrejurarea că pârâta nu are satisfacție în legătură cu toate concluziile expertizei, nu este de natură a conduce la suplimentarea probelor cu efectuarea unei noi expertize. Este lipsit de relevanță juridică aspectul că în faza procesuală a apelului, pârâta a depus un raport de expertiză contabilă efectuat de expert N.M., având în vedere că această documentație face referire la o altă cauză între aceleași părți, aflată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, în cadrul dosarului nr. 2925/2003.
Mai mult, deși i-au fost respectate toate drepturile procesuale, pârâta nu și-a valorificat pretențiile invocate în cursul judecății, formulând numai întâmpinare. Dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă o cerere reconvențională, în limitele legale conferite de dispozițiile cuprinse în art. 119 C. proc. civ., iar în limitele acestei cereri pot fi administrate probe în dovedirea susținerilor. în lipsa unei cereri reconvenționale, pârâta are posibilitatea de a răspunde la toate capetele de fapt și de drept ale cererii principale și de a administra dovezi în aceste limite stricte. Aspectele juridice expuse în întâmpinarea pârâtei la instanța de fond, iar ulterior criticile din faza procesuală a apelului și recursului sunt compatibile cu elemente specifice unei cereri reconvenționale, care necesită o probațiune diferențiată de cea din prezenta cauză.
Atât instanța de fond și cea de apel, au stabilit corect situația de fapt și de drept, raportată la probele administrate și obiectul dedus judecății, iar argumentele expuse anterior fac ca toate criticile, formulate în cererile de recurs, de ambele recurente, au fost înlăturate ca neîntemeiate, s-au respins, ca nefondate, recursurile promovate de acestea, nu au fost îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., s-a menținut ca legală și temeinică decizia nr. 384 din 18 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 881/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 860/2005. Comercial → |
|---|
