ICCJ. Decizia nr. 879/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 noiembrie 2003 reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pârâta SC E. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 37.719,6 euro echivalentul a 1.442.026.586 lei, plătită ca avans în baza contractului din 8 aprilie 1999 precum și cheltuieli de judecată.
în susținerea pretențiilor, reclamanta a arătat că în baza convenției încheiate cu pârâta au stabilit pentru anul 2000 finalizarea și executarea S.R.M. B., P., I., V., lucrările de proiectare urmând a fi efectuate de pârâtă cu un tarif de 3,5 % din valoarea totală a investițiilor.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 556 din 23 februarie 2004 a admis excepția autorității de lucru judecat și pe cale de consecință a respins acțiunea.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut, din studierea dosarului acvirat a sentinței civile nr. 1109/2003 a Tribunalului Sibiu și a deciziei civile nr. 1859/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, că raportul litigios se poartă între aceleași părți, au aceeași cauză și același obiect, pentru că suma de 535.669.900 lei la care a fost obligată reclamanta către pârâtă își are izvorul din facturile din 28 noiembrie 2000, așa cum s-a menționat în considerentele deciziei Curții de Apel Alba Iulia ce a intrat în puterea lucrului judecat, ce nu a reținut Tribunalul Sibiu, fiind întrunite condițiile art. 1201 C. civ.
împotriva acestei sentințe a promovat apel SC C. SA susținând că tribunalul a greșit când a considerat că pretențiile invocate față de pârâtă au constituit obiect al unui litigiu judecat irevocabil, deoarece prin cererea formulată a investit instanța cu un alt obiect ce are altă cauză. în concret a solicitat obligarea pârâtei, la restituirea avansului plătit acesteia înaintea derulării raporturilor contractuale, sens în care facturile din 11 noiembrie 2000 și din 21 noiembrie 2000 au fost emise pentru lucrări executate la alte obiective.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 155 din 24 mai 2004 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar, după ce face o desfășurare a emiterii actelor în contabilitatea apelantei, astfel cum au fost prezentate de aceasta, reține că la baza întocmirii notelor contabile în anii 2002 și 2003 nu se află nici un document de evidență primară evidențiat în balanțele analitice ale contului "avans" fiind evident faptul că au fost operate "pro cauza", după pronunțarea deciziei nr. 1859 din 3 noiembrie 2003 de către Curtea de Apel Alba Iulia.
în concluzie, instanța de apel reține că reclamanta-apelantă nu a fost în măsură să opună intimatei-pârâte documente din care să rezulte datoria invocată și rezultată din evidența sa contabilă.
Prin petiția înregistrată la data de 27 iulie 2004, reclamanta SC C. SRL a declarat recurs în termen și legal timbrat, solicitând desființarea deciziei civile nr. 155 din 24 mai 2004 cât și a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată, urmând a se face aplicațiunea art. 34 alin. (2) și (3) C. proc. civ.
Astfel, prin motivele de recurs se face ca și la instanța de apel o desfășurare a emiterii actelor în contabilitate cu referire la raporturile comerciale intervenite între părți și susține că, chiar dacă suma nu a fost achitată cu titlu de avans tot trebuie restituită de către intimata care nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul încheiat.
De asemenea, susține că în speță nu operează autoritatea de lucru judecat, întrucât nu există același obiect și aceiași cauză.
Prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată la livrarea echipamentelor contractate, iar pârâta prin cererea reconvențională să se execute contractul, deci cauza respectivă a fost întemeiată pe obligația de a face, ori prezenta cauză are alt obiect.
De asemenea, reține că în primul dosar Tribunalul Sibiu a stabilit că izvorul sumei la care a fost obligată prin cererea reconvențională se regăsește în factura din 25 septembrie 2000 și nu factura din 11 noiembrie 2000.
O altă critică se referă la faptul că instanța de apel nu a precizat de ce i s-a respins ca prematură proba cu expertiză tehnică și contabilă.
Apreciază că limitarea probelor pentru analizarea temeinică a fondului cauzei s-a făcut intenționat de instanță pentru a favoriza intimata, cererea de recuzare fiind nejustificat respinsă din moment ce același complet s-a pronunțat și în dosarul acvirat.
Recursul este nefondat.
Deși nu se invocă nici un temei legal în care să fie încadrate criticile formulate, înalta Curte reține din dezvoltarea acestora, reține că recurenta face referire la art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Se reține că prin motivele de recurs se critică modul cum a fost soluționată excepția autorității de lucru judecat, faptul că instanța de apel nu a justificat înlăturarea probelor solicitate, respectiv efectuarea expertizei tehnice și contabile și modul în care a fost soluționată cererea de recuzare a completului de judecată.
în ce privește excepția invocată, se reține că potrivit art. 1201 C. proc. civ., există autoritate de lucru judecat când o a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți.
Așa cum a susținut și intimata prin întâmpinare în dosar, printre alte cereri, obiectul acestuia l-a constituit și cele două facturi ce au făcut obiectul prezentei cauze.
Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia în decizia pronunțată în dosarul acvirat face referiri exprese la contravaloarea facturii din 11 noiembrie 2000 și din 21 noiembrie 2000. în motivarea deciziei se arată proveniența acestor facturi din 21 noiembrie 2000 rezultă din stornarea și înlocuirea facturii din 25 septembrie 2000, iar factura din 11 noiembrie 2000 a fost achitată integral.
în chiar recursul judecat în dosarul acvirat recurentul repune în discuție aceste două facturi ce fac obiectul prezentei cauze, fapt ce rezultă și din probele administrate în primul dosar, respectiv raportul de expertiză acceptat fără obiecții.
Se reține față de criticile formulate că în aprecierea și stabilirea autorității de lucru judecat nu se poate avea în vedere numai dispozitivul hotărârii ci și considerentele acesteia, iar putând să rezulte și implicit.
Cu referire la cauză, se reține că este identică respectiv contractul încheiat și cele două facturi.
înalta Curte apreciază ca nejustificate și criticile privind părțile cauzei, chiar dacă în dosarul acvirat au figurat și alte părți față de care acțiunea a fost respinsă.
Sub aspectul temeiniciei se reține că în prezenta cauză recurenta-reclamantă solicită restituirea sumei achitată cu titlu de avans neonorat contractual, iar în prima cauză a pretins să nu se mai plătească diferența de preț deoarece aceste două facturi și altele acceptate și plătite sunt tocmai contravaloarea prestațiilor efectuate de pârâta-intimată aduse la zi.
în ce privește critica privind înlăturarea nejustificată a probelor solicitate, respectiv expertiza tehnico-contabilă, se reține că așa cum rezultă din încheierea ședinței publice din 3 mai 2004, instanța în baza rolului său activ și având în vedere caracterul devolutiv al apelului, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile privind autoritatea de lucru judecat a solicitat părților să depună înscrisuri, respectiv fișa analitică a contului debitor, respectiv creditor, în care să fie evidențiate toate operațiunile începând cu data de 10 noiembrie 2003, precum și orice act emis de bancă din care să rezulte că s-a pus în executare ordinul de plată de care se prevalează apelanta.
Așa cum rezultă din conținutul încheierii ședinței publice din 17 mai 2004, recurenta-apelantă nu s-a conformat acestor dispoziții, solicitând în schimb efectuarea unei expertize contabile.
Ori, din conținutul adresei prin care solicită această probă, respectiv din obiecțiile propuse, rezultă fără putință de tăgadă, că acestea se referă la fondul pricinii evitând depunerea înscrisurilor cu privire la excepția autorității de lucru judecat.
în aceste condiții justificat instanța de apel prin încheierea ședinței publice din 24 mai 2004, a respins ca prematură administrarea probei cu expertiză pe fondul cauzei, prioritate având autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la criticile aduse încheierii din 3 mai 2004 prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată, se reține că soluția dată este legală și temeinică având în vedere că în adevăr motivele invocate nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 27 C. proc. civ.
Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și s-au văzut și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 875/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 886/2005. Comercial → |
|---|
