ICCJ. Decizia nr. 864/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 11.770 din 20 octombrie 2003, reclamanta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A.S.C., instanța să dispună completarea considerentelor și dispozitivului sentinței civile nr. 2825 din 8 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6335/2003, în sensul admiterii și celui de-al doilea capăt de cerere și obligării pârâtului la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației de efectuare a investiției.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2812C. proc. civ.
Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 4408 din 15 decembrie 2003, a respins cererea reclamantei, reținând-o ca inadmisibilă, întrucât obiectul acțiunii principale este plata unei sume de bani și la acest gen de obligații nu se pot pretinde daune cominatorii, care sunt de esența obligațiilor de "a face".
împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta criticând soluția instanței de fond motivat de faptul că obligația asumată de pârâtul - intimat potrivit contractului încheiat este o obligație de a face.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 210 din 22 iunie 2004, a admis apelul, a schimbat hotărârea atacată și pe fond a admis cererea reclamantei pentru completarea considerentelor și dispozitivului sentinței civile nr. 2895 din 8 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6335/2003 în sensul admiterii și celui de al doilea capăt de cerere și obligării pârâtului la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației de efectuare a investiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că obligația asumată de pârâtul intimat prin clauza 8.9 alin. (1) și (2) din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TM/52/2000 este o obligație de "a face" și nu de "a da", respectiv de a efectua investițiile pentru conformare cu cerințele A.J.P.M. în valoare de 40.000.000 lei și nu de a plăti această sumă și că singurul mijloc de constrângere a debitorului de a executa întocmai obligația asumată, îl reprezintă obligarea pârâtului - intimat la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației asumate de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Cu petiția înregistrată la data de 19 iulie 2004 pârâtul - intimat a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile făcând referire la faptul că a achitat suma de 40.000.000 lei investiție făcută conform dispozițiilor contractuale situația în care rejudecând cauza să se respingă acțiunea, deoarece a fost executată de bună voie obligația contractuală.
Recursul este nefondat.
Potrivit specificului căii de atac a recursului, hotărârile prevăzute în art. 299 C. proc. civ., pot fi reformate pentru cel puțin unul din motivele de casare sau modificare prevăzute în art. 304 din același cod, invocate de partea care îl exercită, cu referire la hotărârea atacată.
Ca atare, în recurs nu se judecă pretenția părții ci se examinează legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu motivele de casare sau modificare invocate de recurent.
Or, declarând recurs, pârâtul a invocat critici cu privire la sentința civilă nr. 2895 din 8 septembrie 2003 prin care a fost obligată la efectuarea investițiilor și care nu au făcut obiectul apelului, asupra cărora instanța de control judiciar nu s-a pronunțat, așa încât, acestea nu pot fi examinate omisso medio în recurs.
De reținut că, criticile formulate nu constituie motive de ordine publică, ce ar putea fi puse în discuția părților.
Față de cele arătate s-au văzut dispozițiile art. 312 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 836/2005. Comercial → |
|---|
