ICCJ. Decizia nr. 962/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta A.F.P. Deva a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.V. SA Mintia și SC A. SA, revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 18 februarie 2002 de către notar public Ș.O.I., încheiat între cele două pârâte și restabilirea situației anterioare în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC A.V. SA asupra celor două imobile ce au făcut obiectul înstrăinării.
în motivarea cererii sale reclamanta a arătat că pârâta SC A.V. SA este debitoare la bugetul statului cu suma de 12.323.085.680 lei, stabilită prin procesul-verbal de control nr. 4939 din 25 septembrie 2001 încheiat de consilieri din cadrul D.G.F.P. că, la data de 18 februarie 2002, pârâta-debitoare și-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui revocare se solicită, două imobile situate în municipiul Deva, către pârâta SC A. SA cu prețul de 1.350.000.000 lei, prin aceasta mărindu-și starea de insolvabilitate iar datoria la bugetul statului neputând fi executată.
într-un prim ciclu procesual, Judecătoria Deva sesizată cu cererea introductivă, respinge acțiunea prin sentința civilă nr. 2204/2002.
Prin decizia civilă nr. 1898/2002 Tribunalul Hunedoara admite apelul reclamantului, anulează sentința fondului și dispune judecarea cauzei în primă instanță de către tribunal stabilind natura comercială a litigiului.
Tribunalul Hunedoara, astfel investit, prin sentința nr. 2154 din data de 12 septembrie 2003 respinge acțiunea reclamantei privind revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 18 februarie 2003, reținând în considerentele sentinței că prin vânzarea celor două imobile reclamanta nu a fost prejudiciată, prețul obținut fiind corect pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta-debitoare are în patrimoniu și alte imobile a căror valoare depășește cu mult cuantumul datoriei la bugetul statului, imobile care sunt indisponibilizate de către reclamantă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului a fost respins de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ prin decizia nr. 8/ A din 12 ianuarie 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control a reținut că pentru recuperarea creanței reclamanta a sechestrat bunuri ale debitoarei în valoare de peste 18 miliarde lei, asigurându-și cu prisosință garanția recuperării creanței din patrimoniul pârâtei-debitoare.
Mai reține instanța că asupra imobilelor vândute, reclamanta-creditoare nu deține vreun privilegiu, iar în ceea ce privește prețul obținut de vânzătoare, el nu poate fi cenzurat de creditoare, în cauză nefăcându-se dovada unor acte întocmite cu viclenie ale debitorului cu terțul cumpărător.
în contra acestei decizii, reclamanta a declarat recurs la data de 23 martie 2004, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii revocatorie formulate.
în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate generic pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că raportat la prevederile art. 975 C. proc. civ., apare evident caracterul fraudulos al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cele două pârâte, urmărindu-se mărirea stării de insolvabilitate a pârâtei SC A.V. SA în dauna bugetului de stat.
Faptul că reprezentanții celor două societăți, care au convenit la vânzarea-cumpărarea imobilelor sunt rude de gradul 1, respectiv tată și fiu, precum și prețul derizoriu al vânzării raportat la rata inflației și modalitatea de achitare eșalonată pe parcursul a doi ani, sunt, în argumentarea recurentei, elemente care conturează caracterul fraudulos al actului.
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 975 C. civ., pentru ca acțiunea pauliană sau revocatorie să fie fondată, trebuie ca reclamantul să dovedească că înstrăinarea atacată l-a prejudiciat în sensul că a provocat insolvabilitatea debitorului vânzător, că actul e făcut în frauda drepturilor sale în scopul vădit de a-l frustra pe reclamant de patrimoniul din care s-ar putea îndestula și totodată că la momentul cumpărării terțul cumpărător a știut despre toate aceste împrejurări.
în cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile legale evocate, pentru a putea califica actul de vânzare-cumpărare convenit de părți ca un act viclean încheiat cu intenția de a frauda interesele sale atâta vreme cât în patrimoniul debitorului există și alte bunuri în valoare de peste 18 miliarde de lei ce au fost sechestrate de către creditoare în vederea recuperării creanței sale. Prejudiciul în acțiunea pauliană există ori de câte ori prin actul atacat de creditor s-a născut sau s-a mărit insolvabilitatea debitorului, ori în cauza de față creditoarea nu contestă existența în patrimoniul debitorului și a altor bunuri ce au fost deja sechestrate, a căror valoare depășește cu mult valoarea creanței.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prețul este derizoriu deoarece s-a convenit plata eșalonată pe parcursul a doi ani, astfel încât suma va fi afectată de inflație, atâta vreme cât prețul a fost consolidat în dolari, 50.014 dolari S.U.A., iar debitoarea-pârâtă a comunicat reclamantei disponibilitatea cesionării sumei în contul debitului (adresa nr. 378 din 13 mai 2002).
Prin urmare hotărârile pronunțate în cauză sunt legale, instanțele au aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5944/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 847/2005. Comercial → |
|---|
