ICCJ. Decizia nr. 1358/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1358/2006
Dosar nou nr. 4426/1/2005
Dosar vechi nr. 1003/2005
Şedinţa publică din 5 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 3244 din 15 martie 2004 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta A.D.S. a solicitat obligarea pârâtei SC A.B. SA la plata redevenţei şi a penalităţilor calculate de la data încheierii contractului până la stingerea litigiului.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că redevenţa datorată este de 1.599.475.883 lei şi 1.760.944.183 lei penalităţi calculate până la 20 octombrie 2003 la care se adaugă penalităţile de la data de 20 octombrie 2003 până la stingerea litigiului.
La dosar, s-a depus contractul de concesiune din 25 aprilie 2000, din care rezultă obligaţiile asumate de părţi.
În raport de lucrările cauzei, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 4641 din 7 aprilie 2004 a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor sale, în condiţiile art. 1169 C. civ., dovadă care se impunea prin prisma faptului că pârâta a negat că are debite faţă de aceasta.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a introdus apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie.
S-a precizat că în mod nefondat s-a respins cererea de chemare în judecată, deoarece obligaţia de plată care îi revenea pârâtei intimate, este dovedită prin semnarea contractului de concesiune.
La termenul din 7 octombrie 2004, instanţa de apel, a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru sumele pretinse pentru anul 2000.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a probelor administrate în cauză, Curtea prin Decizia comercială nr. 571 din 9 decembrie 2004 a admis apelul pentru următoarele considerente:
Apelanta reclamantă a solicitat plata redevenţei aferente anilor 2000 şi 2001 conform fişelor de calcul depuse la dosar.
În privinţa sumelor pretinse pentru anul 2000, cu titlu de redevenţă, cu ultimă scadenţă la 31 decembrie 2000, a intervenit prescripţia extinctivă în condiţiile prevăzute de art. 3 din decretul nr. 167/1958, fapt neobservat şi nepus în discuţia părţilor de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte pretenţiile cu titlu de redevenţă aferentă anului 2001 s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi prin prisma faptului că nici în apel, apelanta nu şi-a dovedit pretenţiile.
S-a apreciat că înscrisurile depuse în apel, nu sunt relevante în cauză, deoarece nu au fost traduse în limba română, şi nu au fost însoţite de o notă de calcul, atât pentru pretenţiile referitoare la redevenţă cât şi pentru pretenţiile referitoare la penalităţi.
În atare situaţie, în mod corect instanţa de fond a respins cererea pentru redevenţa aferentă anului 2001, în raport de dispoziţiile art. 2001 C. civ.
Împotriva acestei decizii, a introdus recurs, reclamanta, neîncadrând punctual criticile formulate, în prevederile art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta invocă admiterea greşită de către instanţa de apel, a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile de plată a redevenţei, pentru anul 2000 şi necercetarea cauzei pe fond, constând în refuzul instanţei de a analiza înscrisurile depuse în dovedirea cererii, pe motiv că nu au fost traduse din limba engleză.
Se mai susţine că instanţa, în calea devolutivă a refuzat analizarea probatoriului administrat cu astfel de înscrisuri, practic nu a analizat motivul invocat în apel, acela că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1169 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 304 alin. (10) C. proc. civ. (în vigoare la data introducerii recursului) modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, iar potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea se poate dispune şi în toate cauzele în care instanţa a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea nu este posibilă, fiind necesare probe noi.
Examinând Decizia recurată prin prisma acestui motiv, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, nu au analizat actele depuse de reclamanta recurentă în dovedirea cererii, pe considerentul că nu sunt traduse din limba engleză în limba română.
Procedând în acest mod instanţa în calea devolutivă a apelului a încălcat principiul de drept ce se desprinde din dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., şi nu a administrat nici o probă concludentă de natură să lămurească starea de fapt, cu privire la cuantumul redevenţei.
Întrucât înscrisurile existente depuse în dovedirea cererii, nu au fost discutate punctual de instanţa de apel, pe considerentul menţionat, iar conţinutul acestora este în măsură să contribuie la reţinerea corectă a stării de fapt, această hotărâre ca şi sentinţa ca urmare a admiterii recursului, vor fi casate iar cauza trimisă pentru rejudecare instanţei de apel care a aplicat greşit dispoziţiile art. 1169 C. civ., câtă vreme afirmaţiile recurentei reclamante, erau documentate cu acte pe care instanţa nu le-a examinat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 571 din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 4641 din 7 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1356/2006. Comercial → |
|---|
