ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.137/2006
Dosar nou nr. 10770/1/2005
Dosar vechi nr. 2597/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 50/ C din 21 ianuarie 2005, Tribunalul comercial Argeş a admis acţiunea restrânsă formulată de reclamantă SC F.M. SA Câmpulung, împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, pe care a obligat-o la plata sumei de 11.892.368.190 lei cu titlu de despăgubiri civile şi la 279.343.253 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta şi Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 54/ A-C din 13 aprilie 2005 a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, cu privire la excepţia prevăzută de art. 7201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., că reclamanta a încercat concilierea prealabilă, fără rezultat, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de fond, respectarea termenului de o lună prevăzut de text nefiind posibilă faţă de prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002, privind introducerea acţiunii.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reţinut că acţiunea a fost introdusă în termenul de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 calculat începând cu data de 14 iulie 2004, când prin hotărâre irevocabilă SC F.M. SA a fost obligată să restituie terenul în litigiu către foştii proprietari.
Excepţia de necompetenţă teritorială întemeiată pe art. 5 C. proc. civ., conform căreia reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente teritorială, în cauză reclamanta optând pentru una dintre aceste instanţe, iar excepţia nici nu a fost invocată în faţa instanţei de fond.
Privitor la încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al rolului activ, s-a reţinut că pârâta nu a înţeles să-şi formuleze apărări, deşi s-au acordat mai multe termene, iar expertiza tehnică a fost dispusă la cererea reclamantei cu respectarea dispoziţiilor art. 208 şi art. 209 C. proc. civ., neexistând o prevedere legală care să impună comunicarea acesteia.
În privinţa modalităţii de determinare a despăgubirilor, instanţa de apel a reţinut că s-au respectat dispoziţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 şi art. 29 şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, nefiind incidente dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Legea nr. 31/1990/R.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, invocând în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că instanţa de apel a rezolvat greşit excepţia de prematuritate a acţiunii, deoarece, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 58/1997 modificată, care prevăd un termen de 3 luni pentru introducerea acţiunii încât, era posibilă respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 7201 alin. (5) C. proc. civ., pentru realizarea procedurii prealabile.
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a arătat că termenul de 3 luni şi nu de o lună, cum a reţinut instanţa de apel, a început să curgă de la data expirării termenului de recurs de 15 zile de la data comunicării hotărârii de retrocedare a imobilului şi nu de la data când s-a dispus la cerere, legalizarea hotărârii încât, dreptul la acţiune, la momentul introducerii acesteia era deja prescris.
Printr-o altă critică a arătat că s-au încălcat şi dispoziţiile art. 1441 C. proc. civ., existând obligativitatea comunicării raportului de expertiză în respectarea principiului contradictorialităţii şi al garantării respectării dreptului la apărare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că despăgubirea se calculează, conform OUG nr. 88/1997 modificată, Legea nr. 99/1999 şi Legea nr. 137/2002 şi nu potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Legea nr. 31/1990/R deşi cele dintâi norme nu exclud aplicarea celor din urmă şi ele nu se interpretează în mod singular, ci în contextul întregii legislaţii aplicabile societăţilor comerciale, Legea nr. 31/1990, republicată, stabilind clar că răspunderea nu poate fi antrenată decât în limita acţiunilor.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 137/2002 se stipulează că prevederile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată privind acţiunile în despăgubiri, ca urmare a retrocedărilor imobilelor foştilor proprietari, rămân aplicabile numai contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, deci şi contractului în speţă.
Cât priveşte normele de drept aplicabile în domeniul prescripţiei în raport de care trebuie analizate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în acelaşi timp, şi aceea a prematurităţii se constată că, art. 3228 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1991, la care face trimitere recurenta, era incident numai în situaţiile reglementate prin Capitolul V din lege şi nu şi acţiunilor reglementate prin art. 324 din acelaşi act normativ, excepţiile fiind de strictă interpretare.
Prin urmare, termenul de prescripţie aplicabil în speţă, este termenul general de 3 ani încât, acţiunea a fost introdusă în termen faţă de data rămânerii irevocabile a hotărârii de retrocedare a imobilului când s-a născut dreptul la acţiune, motiv pentru care excepţia a fost bine rezolvată de instanţa de apel, chiar dacă în analiza sa s-a raportat la termenul de o lună prevăzut de Legea nr. 177/2002, inaplicabil. Nu se poate susţine deci, nici prematuritatea acţiunii, deoarece nerealizarea procedurii prealabile nu întrerupe termenul de prescripţie sancţiunea, în caz de nerespectare a procedurii prealabilă a fost realizată.
Cât priveşte nerespectarea termenului de o lună pentru realizarea procedurii prealabile, recurenta nu a făcut dovada vătămării.
Se înlătură şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1441 C. proc. civ. faţă de dispoziţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii pe fond, ori recurenta a invocat necomunicarea raportului de expertiză abia în apel.
Pe fond, calculul despăgubirilor s-a făcut cu respectarea legii speciale aşa cum s-a reţinut de instanţa de apel şi vizează răspunderea recurentei pârâte în calitate de autoritate publică şi nu în calitate de acţionar, conform art. 3 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, care se referă la răspunderea acţionarilor faţă de terţi. Invocarea de către instanţa de apel şi a dispoziţiilor Legii nr. 137/2002 este, într-adevăr, eronată fără ca prin aceasta hotărârea să fie supusă însă modificării pentru cele ce s-au arătat în precedent.
Aşa fiind, hotărârea este la adăpost de toate criticile formulate încât, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 54 din 13 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1381/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1358/2006. Comercial → |
|---|
