ICCJ. Decizia nr. 1356/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1356/2006
Dosar nr. 28802/1/2004
Dosar vechi nr. 8968/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.P.R. – C.C., în faliment, i-a chemat în judecată pe pârâţii A.F., D.E.I., D.S., C.M. şi M.E., pentru a fi obligaţi în solidar la plata sumei de 13.267.500 lei credit, 2.925.000 lei rată dobândă şi 102.598.750 lei penalităţi calculate până la 28 ianuarie 2003, precum şi la plata penalităţilor ce se vor calcula în continuare, până la plata integrală a debitului.
Prin aceeaşi cerere, reclamanta a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale pârâţilor, capăt de cerere cu privire la care a renunţat prin precizările din 15 aprilie 2003.
Prin sentinţa nr. 442 din 16 martie 2004, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi în solidar să-i plătească reclamantei – creditoare suma de 14.104.488 lei penalităţi de întârziere şi 4.250.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a omologat prima variantă a raportului de expertiză Z.M., care a răspuns obiectivelor stabilite, ţinând cont de obiecţiunile formulate de părţi pe parcursul litigiului, luând ca dată de referinţă data de 15 iunie 2000, când, potrivit art. 8 din contract, banca avea obligaţia să procedeze la compensarea creanţei cu fondul social, din probele dosarului rezultând că o bună perioadă de timp reclamanta nu a operat în evidenţa contabilă sumele achitate din împrumut, calculându-se în mod nejustificat penalităţi de întârziere.
Prin Decizia nr. 380 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins, ca nefondat, apelul declarat de părţi, împotriva sentinţei mai sus menţionată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a respins ca nefondate criticile formulate de apelanţi privind neîndeplinirea corectă a procedurii de citare şi încălcarea dreptului la apărare, neluarea în considerare a existenţei lucrului judecat, nelegalitatea sumelor la care au fost obligaţi şi invocarea clauzelor abuzive ale contractului.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ori reţinerea cauzei pentru soluţionare pe fond şi anularea hotărârilor pronunţate anterior.
Recurenţii pârâţi susţin astfel că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, atât la efectuarea expertizelor, cât şi la derularea procesului la fond, greşit s-a reţinut de către ambele instanţe că pretenţiile lor ar fi putut fi luate în considerare numai dacă ar fi formulat o cerere reconvenţională şi, de asemenea, că expertizele contabile au calculat corect deducerile din penalităţi şi dobânzi.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că susţinerile recurenţilor nu sunt fondate, deoarece corect s-a reţinut de către curtea de apel că pârâţii au fost legal citaţi pe tot parcursul procesului în faţa instanţei de fond.
Totodată, se constată că sumele la plata cărora au fost obligaţi recurenţii – pârâţi au fost stabilite în baza raportului de expertiză, care a fost omologat de instanţă, datorită faptului că a aplicat corect prevederile art. 8 din contractul de împrumut şi a compensat din oficiu fondul social cu ratele neachitate ale împrumutului.
Corect s-a reţinut şi că, având în vedere că pârâţii au semnat contractul fără obiecţiuni, nu pot fi analizate clauzele pretins abuzive şi că nu s-a formulat o cerere reconvenţională, prin care să se solicite nulitatea acestor clauze.
De altfel, recurenţii-pârâţi nu au invocat nici un motiv de nelegalitate a deciziei curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi recursul pe care l-au declarat în cauză va fi respins în consecinţă, potrivit celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii A.F., C.M., M.E., S.D. şi D.I., împotriva deciziei nr. 380 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1358/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 133/2006. Comercial → |
|---|
