ICCJ. Decizia nr. 1321/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1321/2006
Dosar nr. 12031/1/2005
Dosar vechi nr. 2912/2005
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Prin Decizia nr. 5070 din data de 25 noiembrie 2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC A.D.O. SA Sibiu împotriva deciziei nr. 115/ A din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, a modificat Decizia în sensul că a respins apelul declarat de pârâta SC A. SRL Sibiu împotriva sentinţei nr. 393 din 6 februarie 2004 a Tribunalului Sibiu. Prin aceeaşi decizie Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL Sibiu împotriva aceleaşi decizii a Curţii de apel.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut că în raport de situaţia de fapt stabilită în mod corect de către instanţe, respectiv existenţa a două contracte de leasing intervenite între părţi, având ca obiect imobilul, construcţii şi teren situat în Sibiu şi animale şi obiecte de inventar, se impune modificarea deciziei date în apel prin aplicarea corectă a legii şi pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Sibiu în sensul rezilierii celor două contracte de leasing, din culpa pârâtei, utilizator şi respingerii cererii reconvenţionale formulată de pârâtă.
Curtea a constatat că în contractul de leasing utilizatorul nu devine proprietarul bunurilor închiriate decât la momentul executării în întregime a contractului, numai pentru viitor şi în raport de opţiunea sa, iar redevenţa achitată nu se confundă cu preţul bunului ce include şi o valoare reziduală. Că, în speţă, pârâta a înţeles să achite numai valoarea contractului care nu se confundă cu preţul bunurilor, iar pe de altă parte nu a achitat utilităţile aferente contractului care reprezintă una din obligaţiile principale ale utilizatorului.
Împotriva acestei decizii pârâta SC A. SRL Sibiu a formulat, la data de 20 iulie 2005, în termen legal contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând anularea deciziei date în recurs şi rejudecarea acestuia.
Invocând, neexaminarea motivelor de recurs, contestatoarea susţine în motivarea contestaţiei în anulare formulată că instanţa de recurs a înţeles doar să prezinte starea de fapt într-o manieră succintă, cu consideraţii asupra probelor administrate, fără o analiză propriu zisă a motivului de nelegalitate ce a făcut obiectul recursului său care viza executarea tuturor obligaţiilor ce-i reveneau conform contractului cu consecinţa instituirii unui drept de preemţiune în favoarea sa ca utilizator de a opta la final contractului la păstrarea bunului.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Din examinatrea dciziei atacate, Înalta Curte constată că ipoteza invocată de contestatoare, art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., când instanţa respingând recursul a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare invocate, nu se confirmă.
Instanţa de recurs a fost investită cu soluţionarea a două recursuri, formulate de reclamantă şi respectiv pârâtă, întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând clauzele contractelor de leasing şi dispoziţiile legale care reglementează acest tip de contract, instanţa a examinat împreună şi a răspuns motivelor formulate de părţi între acestea existând o strânsă legătură în sensul că argumentele în sprijinul admiterii recursului reclamantei constituie în acelaşi timp argumente pentru respingerea recursului pârâtei.
Considerentele instanţei de recurs potrivit cărora pârâta nu se afla în situaţia de a-şi manifest opţiunea pentru cumpărarea bunurilor în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţia principală de a achita utilităţile, reprezintă răspunsul direct la critica de nelegalitate ce face obiectul răspunsului promovat de pârâtă.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 5070 din 25 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 8337/2004, formulată de contestatoarea SC A. SRL Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 133/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1316/2006. Comercial → |
|---|
