ICCJ. Decizia nr. 1316/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1316/2006
Dosar nou nr. 17183/1/2005
Dosar vechi nr. 4259/2005
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.N.R.S. – U.T. a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, obligarea pârâtei SC C. SA Arad să-i restituie cantitatea de 225.502 kg. grâu pentru panificaţie sau să-i plătească contravaloarea în lei a produsului, respectiv suma de 939.215.830 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1501 pronunţată la 2 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că în baza contractului de depozit şi prestări servicii din 29 mai 1998 încheiat de părţi, pârâta a preluat în spaţiile proprii de depozitare o cantitate de 18.745.560 tone grâu fizic proprietatea reclamantei iar urmare livrărilor executate, pârâta a comunicat lichidarea stocului cu o diferenţă în minus de 1.283.926 kg. grâu fizic, diferenţă constatată justificată potrivit expertizei agricole efectuată în cauză, având în vedere perisabilităţile şi scăzămintele ce se acordă la produsele agro-vegetale constituite stoc în cadrul rezervei de stat.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că diminuarea stocului se datorează culpei exclusive a depozitarului, iar potrivit ordinului O.N.R.S. şi HG nr. 304/1999, nu se pot acorda perisabilităţi pentru pierderile produse prin neglijenţă, sustragerii sau alte cauze imputabile persoanelor vinovate.
Curtea de apel a dispus din oficiu efectuarea unei noi expertize tehnice agricole şi a încuviinţat şi probe cu înscrisuri la cererea părţilor.
Prin Decizia comercială nr. 750 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut din întregul material probator administrat în cauză atât la fond cât şi în apel, următoarele:
Între părţi s-au derulat relaţii contractuale de depozit şi prestări servicii începând cu anul 1994, în baza contractelor, astfel că perioada de gestiune este cuprinsă între data intrării în gestiune a primei partide (1994) şi data ieşirii ultimei partide (1999) sau data inventarierii efectuată prin cântărire.
Intimata poate beneficia de scăzăminte pe toată durata depozitării, care reprezintă şi perioada de gestiune (1994-1999) calculate conform expertizei G. la 1.170.113 kg., ce se acordă fără a fi pusă în discuţie culpa depozitarului, deoarece ele reprezintă scăderile în greutate ca urmare a reducerii umidităţii şi conţinutului de corpuri străine din produsul agricol.
Cu privire la perisabilităţi, Curtea a reţinut că ele pot fi acordate, neexistând probe în sensul că intimata nu a dat dovadă de diligenţă pentru a asigura depozitarea în bune condiţii a grâului, cuantumul acestora fiind de 97.721 kg. care împreună cu scăzământul echivalează cu utilul de plată solicitat de reclamantă, care apare astfel nejustificat.
În contra acestei decizii, reclamanta a declarat, în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a deciziei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 147.591,06 lei, reprezentând contravaloarea produsului constatat lipsă din stocul rezervă de stat păstrat în depozitul pârâtei.
Recurenta şi-a fundamentat motivele de recurs pe două aspecte:
- sub un prim aspect a susţinut că potrivit HG nr. 304/1999 pentru aprobarea normelor privind limitele legale de perisabilitate şi Ordinului nr. 179/1999 emis de preşedintele A.N.R.S., perisabilităţile acordate se calculează pe perioada cuprinsă între două inventarieri, în speţă perioada 23 octombrie 1998 – 8 noiembrie 1999 şi nu pe întreaga perioadă de depozitare a produsului constituit rezervă de stat;
- totodată perisabilităţile se calculează pentru minusul efectiv în gestiune şi nu se pot acorda în cazurile şi în măsura în care lipsurile la inventar provin din sustragere, alterare sau degradare;
- în cauză pârâta încearcă să justifice prin perisabilităţi legale cantităţi de grâu care s-au depreciat în depozit întrucât nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul de depozit respectiv de a lua toate măsurile necesare păstrării şi conservării în bune condiţii a produsului;
- potrivit buletinului de analiză emise de depozitar şi depuse la dosar în faţa primei instanţe, produsul prezenta miros puternic de infestat şi alterat;
- actele depuse impuneau concluzia culpei depozitarului care nu şi-a respectat obligaţiile asumate.
Sub un al doilea aspect recurenta susţine că înscrisul din 9 februarie 2000 depus de intimată nu este identic cu cel ce se află în posesia sa, înscris prin care se recunoaşte de aceasta culpa în depozitarea produsului, urmare curăţirii pereţilor, pardoselii şi canalelor de aerare din magazii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. În primul rând trebuie precizat că autoarea recursului nu indică în drept motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va reţine din dezvoltarea celor două aspecte pe care le supune atenţiei, aşa cum o spune in terminis în preambulul cererii de recurs, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Critica recurentei în sensul că au fost încălcate dispoziţiile legale respectiv prevederile HG nr. 304/1999 şi ale Ordinului nr. 179/1999, privind limitele legale de perisabilitate nu va fi primită deoarece, în concret susţinerea recurentei vizează chestiuni pe situaţii de fapt şi pe aspecte de netemeinicie, care scapă controlului recursului în actualul context legislativ.
Stabilirea perioadei de gestiune sau data inventarierii efectuate prin cântăriri este o chestiune de fapt ce aparţine judecătorului fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv.
În raport de perioada de gestiune reţinută, instanţa a acordat scăzăminte şi perisabilităţi cu respectarea actelor normative care le reglementează potrivit celor constatate prin cele două rapoarte de specialitate efectuate.
Pentru stabilirea corectă a faptelor şi verificarea documentelor întocmite de părţi în gestionarea grâului în perioada depozitării, instanţa a dispus din oficiu o nouă expertiză tehnico-agricolă ale cărei concluzii sunt convergente cu reţinerile din primul raport efectuat în faţa primei instanţe.
3. În ce priveşte culpa intimatei pârâte în depozitarea produsului, aspectele invocate de recurentă vizează chestiuni de netemeinicie de apreciere a probelor inclusiv a concluziilor rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză, care nu se subsumează motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi totodată în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat din această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.N.R.S. – U.T. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 750 din 2 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. 806/2004, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1321/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1266/2006. Comercial → |
|---|
