ICCJ. Decizia nr. 1381/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1381/2006
Dosar nou nr. 6248/1/2005
Dosar vechi nr. 1462/2005
Şedinţa publică din 5 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr. 1376/2004, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC T.C. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere stabilite prin contractul de subantrepriză din 17 mai 2002 şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a susţinut că părţile au încheiat un contract de subantrepriză, inserând în conţinutul acestuia şi o clauză penală în caz de nerespectare a obligaţiilor asumate, reprezentând plata sumei de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere din valoarea contractului.
Cum termenul de finalizare a lucrării prevăzută în contract a fost depăşit cu 351 zile reclamanta a solicitat penalităţi de întârziere.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri justificative.
Analizând actele depuse şi lucrările cauzei, prin sentinţa civilă nr. 861 din 4 octombrie 2004, instanţa de fond, a admis cererea, obligând pârâta la 2.875.662.972 lei drept penalităţi de întârziere şi la 56.901.630 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa, în raport de procesul verbal încheiat la 17 decembrie 2003 şi semnat de părţi a reţinut că s-a făcut dovada întârzierii lucrării cu 351 zile la care s-au calculat penalităţi de 0,13 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, invocând netemeinicia în sensul reţinerii greşite a încălcării obligaţiilor contractuale, şi nelegalitatea prin prisma faptului că instanţa din oficiu trebuia să pună în discuţie dispoziţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 10/1995 cât şi prevederile Legii nr. 461/2002 referitoare la disciplina contractuală.
S-a mai susţinut că instanţa de fond, în raport de aceste acte normative avea obligaţia să reţină, că cel care nu a respectat obligaţiile contractuale a fost antreprenorul general, care a predat proiectul de execuţie lucrări, cu mult peste termenul de finalizare din contract, respectiv după 4 luni şi 21 de zile.
În calitatea sa de subantreprenor pârâta a susţinut, că instanţa de fond trebuia să constate culpa reclamantei pentru neprezentarea proiectului, a avizului C.T.E. şi modificările la proiect.
Examinând sentinţa în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel, prin Decizia nr. 12 din 10 februarie 2005 pronunţată în dosar nr. 1286/AP/C/2004 a admis în parte apelul, în sensul că: a schimbat în parte sentinţa şi a admis în parte acţiunea obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.345.944.810 lei în loc de 2.875.662.972 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 37.913.895 lei în loc de 56.901.630 lei cheltuieli de judecată la fond.
Intimata a fost obligată să plătească apelantei suma de 18.956.948 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa în calea devolutivă a apelului a apreciat ca fiind corectă starea de fapt reţinută de instanţa de fond în ceea ce priveşte culpa pârâtei, în întârzierea finalizării lucrărilor contractate.
Acestea trebuiau terminate la 31 decembrie 2002 însă lucrarea a fost finalizată la 17 decembrie 2003, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 din contractul de subantrepriză.
S-a reţinut că apelul pârâtei intimate este întemeiat sub aspectul calculului cuantumului penalităţilor de întârziere.
Astfel, din graficul de execuţie semnat de ambele părţi, a rezultat că până la 1 decembrie 2002 pârâta intimată a realizat în termen lucrări în valoare de 3.153.154,10 lei rămânând un rest de executat în valoare de 2.556.400,4 lei.
În atare situaţie, în mod greşit instanţa de fond a calculat penalităţi de întârziere la valoarea totală a contractului de 5.461.848.000 lei, fără a luat în considerare faptul că lucrările în valoare de 3.153.154,1 lei s-au realizat în termen.
Aşa fiind, la valoarea restantă de 2.556.400,4 lei pentru 351 zile de întârziere penalităţile datorate de pârâta intimată sunt de 1.345.944.810 lei şi nu cele reţinute greşit de instanţa de fond.
În termen legal împotriva acestei decizii a introdus recurs pârâta reclamantă, solicitând în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., casarea deciziei şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
În esenţă recurenta susţine că instanţa de apel, ca şi cea de fond au reţinut în mod greşit, ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate, culpa sa în neexecutarea la termenul stabilit a contractului de subantrepriză încheiat la 17 mai 2002.
În realitate, susţine reclamanta, neexecutarea contractului s-a datorat reclamantei care nu a predat la timp proiectul de execuţie a lucrărilor şi instalaţiilor.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, urmează a se reţine că acesta este nefondat.
Criticile formulate de recurentă, reprezintă în fapt o reiterare a motivelor de apel, ce au fost supuse controlului judiciar, în calea devolutivă a acestei căi de atac.
Deşi invocă dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta nu dezvoltă aceste critici şi nu arată în concret, ce act juridic a fost interpretat greşit şi care este norma juridică interpretată şi aplicată greşit.
Aşadar, în această situaţie, instanţa de apel nu are posibilitatea de a proceda la controlul judiciar, deoarece practic, critica dezvoltată de recurentă este o critică ce vizează netemeinicia deciziei, constând în confirmarea stării de fapt greşit reţinută de instanţa de fond, constând în stabilirea culpei sale în neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate.
Cum recursul este o cale extraordinară de atac care exclude caracterul devolutiv, instanţa statuează că această critică de netemeinicie nu poate fi analizată, fiind antamată în calea apelului.
În atare situaţie, cum din criticile formulate nu a rezultat nici un motiv de ordine publică care în temeiul art. 306 pct. 3 C. proc. civ. să fi putut fi pus în discuţia părţilor, faţă de cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C. SA şi pârâta SC T.C. SRL Braşov, împotriva deciziei nr. 12 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Comercial → |
|---|
